George Bariţ - Părţi alese din istoria Transilvaniei (3)

.

Baronul Wesselényi Miklós bătrânul

George Bariţ

.
.
Din luptele sângeroase câte se întâmplau între mulţi magnaţi şi cavaleri de ai Germaniei până în veacul al 18-lea, la noi în Transilvania au mai rămas urme şi până în zilele împăratului Iosef II şi din legile ţării sunt cunoscute aşa numitele potentia maior et potentia minor, când sentinţele tribunalelor şi curţilor se puteau executa numai cu ajutorul armelor. Unul din cazurile cele mai memorabile este în istoria ţării noastre ostilitatea dintre doi magnaţi vecini cu domeniile lor, cari erau b[aronul] Nicolae Vesselényi la Jibou (Zsibo) şi con[tele] Ioan Haller la Gârbău (Gorbo) în comitatul Dăbâcei.

B[aronul] Nic[olae] Vesselényi n[ăscut] în 1750, descendente al unei familii din cele mai de frunte era cunoscut la contemporanii săi, descris şi de cătră istoricul Francisc Szilágyi de o natură vulcanică, violent şi răzbunător. Pe lângă nenumărate excese şi fapte violente pe care le suferiseră şi alţii de la el, Vesselényi trăia în certe necurmate cu vecinul său c[ontele] Ioan Haller, căruia încerca să-i facă toate relele, precum îi şi făcea oriunde i se dădea ocaziune, până când, în fine, a trebuit să intervină autorităţile publice.

Din actele de proces sunt câteva prea caracteristice pentru persoana lui Vesselényi, totodată însă şi pentru gradul de cultură al claselor superioare de înainte cu una sută de ani.

Într-una din zile com[itele] Haller, în călătoria sa, se oprise la ospătăria din Jibou, unde a şi mas [fost găzduit] în acea noapte. A doua zi aflând Vesselényi că adversarul său a cutezat să tragă şi să mâie [doarmă] în cârciuma din satul său, înfuriat apucă pe cârciumăreasă şi puse de-i traseră treizeci de lovituri cu corbaciu de curea triplă, căci nu i-a denunţat acea descensiune [îndrăzneală] a a lui Haller, pentru ca să-i tragă aceluia treizeci de corbace; deci acum să le sufere dânsa, precum le-a şi suferit nefericita.

În octombrie 1781 doi îngrijitori de cai la Vesselényi ne mai puţind suferi bătăile au fugit de la el şi au scăpat în domeniul lui Haller; acolo însă au fost arestaţi pentru unele excese. Vesselényi atunci provocă pe Haller ca să-i trimită pe acei doi oameni la moment. Haller i-a şi remis pe unul din ei, despre care se adeverise că era iobagul, prin urmare proprietate a lui Vesselényi; pe al doilea deocamdată nu i l-a trimis până când nu va fi judecat la tribunalul patrimonial al lui Haller, a cărui proprietate era şi unde comise şi excesul, într-aceea acel al doilea şerb ştiind bine ce-l aştepta, a fugit din prinsoarea de la Gârbău încătrău l-au dus ochii, fără să poată judeca cu mintea lui, că pe la 1781 pentru orice iobag ţara întreagă era numai o temniţă, dacă nu putea cumva să apuce dincolo peste fruntarie. Vesselényi însă nu a voit să creadă nici să ştie nimic de fuga şerbitoriului, ci acel răspuns al lui Haller, că nu are de unde-i da şerbul, l-a luat ca insultă şi iute s-a decis la una din faptele sale barbare: a dat adecă porunca la toate satele din domeniul său, ca toţi iobagii săi destoinici a purta arme să se adune armaţi care cu ce au la reşedinţa sa din Jibou.

În dimineaţia din 16 octombrie Vesselényi încălecând se puse în fruntea celor 540 de oameni armaţi, unii cu puşti, cei mai mulţi cu coase, furci de fer, măciuci şi plecă spre Gârbău în distanţă numai de 2 1/2 oare. Fiindcă Vesselényi nu avuse oameni ca să declare lui Haller război prin manifest ca suveranii, acesta surprins de ştirea venirii vrăjmaşului abia avu atâta timp ca să încuie toate intrările în curtea sa şi prin câţiva din oamenii curţii să provadă cu arme de foc, pe când Vesselényi a şi ajuns cu 12 haiduci armaţi şi cu toată ceata sătenilor în faţa curţii lui Haller. Între înjurături şi ameninţări pe toate tonurile Vesselényi pretindea ca să-i dea pe servitoriul fugit. Haller trimise la el pe judele curţii sale, ca să-l provoace să contenească cu violenţele sale, iar dacă crede că are vreo pretenţiune să o caute pe calea legii, căci în cazul contrariu puterea va fi respinsă tot cu putere. Acel răspuns al lui Haller a turbat şi mai tare pe Vesselényi. Deci el comandă sătenilor, sub pedeapsa de 100 de beţe, ca să spargă poarta, iar pe Haller îl ameninţa, că în acea zi el are să-şi încrunte sabia cu sângele lui Haller, să-i taie corpul în bucăţi, după aceea îl va mânca şi-l va scuipa afară ş.a.m.

Pe când Vesselényi făcea larmă şi gălăgie, în casele lui Haller petrecea un locotenent c[ezaro]-r[egesc], anume Ventura, care venise numai în vizită şi doi cancelişti de la curtea de apel Georgie Grecza şi Andreiu Papp. Acei trei oameni străini ieşiră la poartă ca să cerce a molcomi pe înfuriat; Vesselényi însă insultă pe locotenent şi-l numi porc de câine, îl şi provocă la duel; Ventura însă refuză a se bate cu un om turbat. Atunci Vesselényi apucând pe Gratza îl luă în captivitate. Se pare însă, că după aceea nebunul tot îşi mai veni în simţiri, iar oamenii lui încă au avut respect de puştile încărcate, căci poarta rămase întreagă, iar Vesselényi după gălăgii şi ameninţări de trei ori ridică împresurarea curţii şi se depărta „cu oastea" sa, ducând în triumf numai pe Gratza, pe care însă îl liberă în dimineaţa următoare, după ce-i mai trecuseră furiile.

Acel spectacol însă nu s-a terminat cu atâta, ci el îşi avu un rezultat, căruia asemenea nu văzuseră de mulţi ani domnii ardeleni. Haller trase pe Vesselényi în proces la instanţa competentă, care pentru crime şi delicte de aristocraţi era tabla regească (curtea de apel). Acum însă a păşit la mijloc şi directorul fiscal (procurorul curţii) în numele securităţii publice şi i-a intentat proces pentru şase crime: blasfemie, jurământ strâmb, ameninţare cu punere de foc, provocare la duel, infestarea şi arestarea de funcţionari regeşti, turburarea securităţii publice. Pe lângă formalităţile pedante din acea epocă procesul s-a trăgănat mai bine de doi ani. Curtea de apel a condamnat pe Vesselényi în prima instanţă la prinsoare de trei ani. Gubernul în a doua instanţă a redus acea pedeapsă numai la un an în vreo fortăreaţă. Acum actele s-au transmis la Cancelaria din Viena spre reviziune [revizuire] şi spre a le submite cu opiniunea sa împăratului. Opiniunea Cancelariei era doi ani închisoare într-o fortăreaţă, împăratul care cunoştea bine faptele lui Vesselényi şi pe ale altora, ştiind iarăşi bine cu ce judecători avea a face, în septembrie 1784 a casat toate trei sentinţele şi a condamnat pe Vesselényi la închisoarea steiului din Kufstein în Tirol pe mai ca mulţi ani în fiare, unde să fie deţinut până când va da probe învederate de îndreptare; iar pentru ca condamnatul să aibă totuşi un vict [o alimentaţie] mai bunicel decât arestaţii ordinari, împăratul a permis ca să i se mai dea câte treizeci cruceri pe zi din veniturile cele considerabile ale moşiilor sale; atâta şi mai mult nimic. Pedeapsă prea bine meritată; dar condamnatul a stat în deplină libertate sub tot lungul proces de trei ani. Să vedem cine va pune mâinile pe un Vesselényi, ca să-l scoată din ţară şi să-l ducă tocmai în Tirol. Condamnatul nu s-a supus nici la sentinţa monarchului ca să meargă de bună voie în arest. S-au făcut de repetate ori încercări de a-l prinde cu aşa numitu Brachium civile, de haiduci sau dorobanţi şi popor armat după vechea datină a ţării, Vesselényi însă tot de atâtea ori s-a apărat în castelul sau de la Jibou, bine întărit, până când împăratul iritat prin acea rezistenţă şi dispreţuire a potestăţii [puterii] judiciare, a dat ordin strict ca Vesselényi să fie incaptivat prin o trupa militară, ceea ce acum se înţelegea de sine, că viu sau mort. Atunci Vesselényi fugind de la Jibou cu nevasta şi pruncii şedeau ascuns pe la consăgenii şi amicii săi, iar pe urmă în comuna Datesu din com[itatul] Turdei la moşiia unchiu-său, b[aronul] Ştefan Daniel, pe atunci consilier la gubern. Acesta însă chiar în calitatea sa de funcţionar se simţi obligat a informa pe gubernatorul Brukenthal, că nepotu-său Vesselényi stă ascuns la moşia lui. Gubernatorul scrise cancelariului la Viena, iar acela înaintă ştirea la monarch. Curând apoi veni ordin nou, conform căruia un căpitan cu 40 de călăreţi dragoni fu trimis la Datesu ca să prindă pe Vesselényi, ceea ce s-a şi întâmplat abia În 12 Februarie 1785, adecă în a cincia lună de la ieşirea sentinţei supreme împărăteşti, însă şi atunci numai după rezistenţă înfrânată de cătră dragoni cu forţa fizică.

Ce coincidenţă mai mult decât curioasă! În aceeaşi lună a lui Februarie 1785 şi anume în 14 s-a publicat în Alba-Iulia sentinţa sinucisului Georgie Crişan, iar în 26 februarie s-a publicat şi sentinţa de moarte a celor doi căpitani nefericiţi Horia şi Cloşca, care apoi în 28 febrfuarie] s-a şi executat.

În acel răstimp a ajuns şi Vesselényi la Kufstein unde a fost deţinut aproape cinci ani. În tot timpul acela s-au făcut mai multe încercări de a îndupleca pe împăratul ca să-l ierte, însă fără niciun efect. Chiar şi rugămintea consoartei şi a consângenilor de a putea corespunde [coresponda] cu captivul a fost denegată [interzisă]. O rezoluţiune scrisă în ton sarcastic le veni de la cancelariul con[tele] Palffy cătră Brukenthal cu data de 27 aprilie 1786, în care se promitea în numele împăratului, că în caz când Vesselényi ar muri în prinsoare, atunci suplicanţilor li se va face cunoscută moartea lui prin autorităţile respective, într-aceea împăratul a mai permis, ca în loc de 30 cr[uceri] să i se dea captivului pe fiecare zi câte 2 flforini] din veniturile domeniilor lui.

În fine abia în 15 dec[embrie] 1789 corniţele Andrei Hadik, preşedinte al consiliului bellic [de război] încunoştiinţă Cancelaria ţării, că deşi Vesselényi în prinsoarea sa din Kufstein dedese puţine semne de îndreptare, totuşi împăratul l-a iertat.

Întru adevăr; că Vesselényi nu lăsase nici după acea pedeapsă aspră nimic din sălbătăcia sa, pe care după moartea lui Iosif în dieta din 1790 şi sub Leopold II o şi dete pe faţă la mai multe ocaziuni. (1)

Aspră se pare a fi fost acea pedeapsă a lui Veseelényi; ea însă nici cu un gram nu a fost mai grea, decât se dicta în acel veac în cazuri nenumărate asupra altor oameni din clasele inferioare, pentru crime mult mai puţine şi mai uşoare decât au fost cele comise de Vesselényi; iar să fi plecat un român cu 540 de oameni armaţi asupra cuiva, sentinţa lui mai mult ca sigur nu ar fi fose închisoarea, ci roata sau ţeaipa. În orice caz, după blinda domnie îndelungată a Măriei Tereza era oareşcum o necesitate naturală ca să mai urmeze şi un domnitor, care să convingă aristocraţia înaltă, că într-un stat bine organizat poate să fie numai un suveran, iar nu o sută şi o mie, şi tot aşa numai una justiţie regulată.


NOTĂ ÎN TEXT:

1. Vezi: Das Alte unde Neue Kronstadt II. Bnd. Seite 24—25. În nota cu datele scoase din Archivul lui Brukenthal şi de la Fr. Szilágyi. În: Értekezések [comunicări] din „Secţiunea hist", a Academiei de ştiinţe. Vol. V, Fasc. V. 1876.

Sursă
George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei. Pe două sute de ani din urmă. 2 vol. Ediţia a II-a. Braşov: Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Braşov, 1994. Volumul I, p.471-475.

Oglindă a textului postat pe „Bilet de voie” la adresa:
http://bilet.go.ro/baritws1.htm