Se afișează postările cu eticheta Arany János. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Arany János. Afișați toate postările

miercuri, 11 octombrie 2023

Toldi şi lupii

 

Arany János - Toldi şi lupii
(fragment din cântul V)
în româneşte de Haralambie Grămescu
.
Cum mergea pe calea lungă, cătinel,
Simte că se mişcă mlaştina sub el:
Lupul îşi făcuse acolo sălaş —
Miklós, dus pe gânduri, cu greoii-i paşi,
A strivit sub talpă bieţii căţeluşi...
Plin de milă-i scoate dintr-al lor culcuş,
Le mângâie capul, îi ridică-n mână,
Cum ridică baciul un căţel la stână.
.
Rău făcu flăcăul — moartea îl pândeşte,
Căci deodată-n spate trestia foşneşte:
Crunt urlând lupoaica năpusti năprasnic,
Năvălind pe Miklós să şi-l facă praznic.
Coama şi-o zbârleşte, se ridică fiara,
Şi-n obraz lui Toldi îi înfige ghiara,
Clănţănindu-şi dinţii însetaţi de sânge,
Albi sclipind în lună, — cleşte ce se strânge.
.
Sprinten se desprinde Miklós din strânsoare,
Lovituri cu pumnul dând ameţitoare;
Sânge varsă fiara pe urechi, pe gură,
Ochii în orbite-i par o umflătură,
Limba îi atârnă printre colţi, zdrobită,
Singură şi-o muşcă fiara-nnebunită;
Bale-i curg şiroaie, parcă-ar fi turbată,
Gata-i să sfâşie lumea asta toată.
.
Săturat de harţă, mânios, feciorul
O izbeşte-o dată-n pântec cu piciorul,
Cum izbeşte-un taur aprig când se-ncoarnă —
Şi lupoaica-n trestii iată se răstoarnă
Cât colo, departe, gata să-şi dea duhul...
Unde cade-ntinsă, pologeşte stuhul,
Cu o bufnitură grea izbind pământul,
Tot cuprinsul bălţii lung cutremurându-l.
.
Dar priveşte! Parc-un drac într-însa are,
Că îndată sare iarăşi în picioare,
Mârâie-ndirjită cu mânie cruntă,
Şi rânjindu-şi colţii duşmanu-l înfruntă;
Larg îşi cască gura cât adâncul boltii,
Ghiarele-şi înfige-n umărul lui Toldi,
Peste el, cumplită, năvălind cu trudă —
Apere-ne Domnul de-aşa fiară crudă!
.
Hei, dar iată-acuma nu mai e de şagă:
Lung urlând şi lupul pe la spate-atacă.
Ce te faci acuma, Miklós? Cine-a spune?
Mii de vieţi să ai, şi tot te vor răpune!
Nu-i bai, nu! Necazul cu cât îl loveşte,
Cu atât lui Miklós îndrăzneala-i creşte.
Nu-l căinaţi zadarnic! Miklós n-o să cadă,
Nu ajunge dânsul lupilor drept pradă.
.
Când lupoaica-n umăr îi sări, turbată,
El îi şi încleaştă mâna-n beregată!
Ghiarele-ascuţite cad acuma, slabe,
Tot mai slab se zbate scurt zvâcnind din labe,
Ochii roşii-n lacrimi tot mai greu şi-i plimbă,
Printre colţi atârnă vineţia limbă,
Moartea-ncet o prinde-n braţele vânjoase,
Gura larg deschisă, ca-ntru-ntâi, rămase.
.
Toldi-atuncea iute de picior o-nşfacă
Şi-o izbeşte-n lupul care îl atacă;
Iar acesta-şi muşcă soaţa cu mânie;
Şi-ar înfige colţii-n Toldi, să-l sfâşie.
Însă Toldi Miklós fără de zăbavă-n
Frunte îl izbeşte cu lupoaica zdravăn,
Şi aşa-l sfărâmă, şi aşa-l pisează,
Că în veci spurcatul nu mai înviază.
.
Mântuit de fiare, Toldi stă o leacă
Pe un braţ de trestii, sufletul să-şi tragă.
Căţeluşii-n sânge zac, fără suflare,
Sfărâmaţi de Toldi Miklós sub picioare;
Lupul şi lupoaica dorm aci-mpreună
Străjuiţi din slavă de bătrâna lună
Care-şi poartă rece peste-al luncii plaur,
Liniştit şi singur, discul ei de aur.

.


joi, 2 martie 2017

„Las lira” de Arany János (1817-2017)

.

LAS LIRA

Las lira. Să se odihnească.
Nu-mi ceară nimeni azi vreun cânt.
Azi nu mai sunt cel de-altădată,
Tot ce-a fost bun s-a dus pe vânt.
Se stinge focul meu, mocnit,
Ca focul putredelor beţe.
De ce te-ai stins, unde-ai pierit,
O, scumpă tinereţe?

Alt cer deasupra mea râdea,
Alt strai înveşmânta pământul,
Şi răsuna de cântec codrul,
Când buzele-mi porniră-şi cântul;
Iar vântul serii-a-nmărmurit
Şi-n luncă florile semeţe.
De ce te-ai stins, unde-ai pierit,
O, scumpă tinereţe?

Eu n-am cântat de unul singur,
La-ntreceri struna-mi s-a aprins.
Ochi prieteneşti, cu duioşie,
Spre lira mea cătau-nadins.
Alt foc, din focul meu stârnit,
Zbucnea cu flăcări mai măreţe.
De ce te-ai stins, unde-ai pierit,
O, scumpă tinereţe?

Cântam speranţa-n viitor,
Plângând trecutul de urgie,
Şi-n jurul patriei am scris
A gloriei lumină vie.
O frunză, orice cânt şoptit,
Fu în cununa-i, s-o răsfeţe.
De ce te-ai stins, unde-ai pierit,
O, scumpă tinereţe?

O, slava parcă ne-o vedem
Arzând înalt peste morminte;
Visam că ţară şi popor
În veci de veci ne-or ţine minte;
Că, glorie dacă-am râvnit,
Al laurilor mare preţ e.
De ce te-ai stins, unde-ai pierit,
O, scumpă tinereţe?

Acum, ce eşti, sărmane-mi cânt?
Un duh pribeag de biete coarde,
Ce, ca stafia-n ţintirim,
Mai rătăceşte după moarte?
Ori giulgi brodat şi înflorit,
Ori strigăte-n pustii, răzleţe?
De ce te-ai stins, unde-ai pierit,
O, scumpă tinereţe?

Las lira. Chiar de-mi vine greu.
Pe cine-l mai încântă cântul?
Pe cine-l mai încântă floarea
Pe care-a scuturat-o vântul?
Când lujerul s-a prăbuşit
Şi floarea-i gata să îngheţe.
De ce te-ai stins, unde-ai pierit,
O, scumpă tinereţe?

(19 martie 1850)

Traducere de Haralambie Grămescu (1957)
.