sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Donaţie ilustrate Victor Pop

Biblioteca noastră a primit o donaţie deosebită şi însemnată: colecţia de cărţi poştale ilustrate adunate de Victor Pop, soţul doamnei Mărioara Pop, colega noastră de odinioară. Cu gândul la sărbătoarea de mâine, am ales tot ce are Sălajul mai vizual ca să poată „defila” cu fruntea sus în faţa lumii.


luni, 25 noiembrie 2013

Semne de carte de la Grupul Editorial Corint

Ne bucurăm că avem din nou prilejul să vă oferim cărţi noi, frumos ilustrate şi incitante. Biblioteca a achiziţionat recent mai multe volume din producţia editorială a Grupului Corint, beneficiind totodată de o generoasă reducere de 30%. Odată cu ele, s-a îmbogăţit şi colecţia noastră de semne de carte. Cele din stânga sunt de la Editura Leda, iar cele din dreapta de la Corint Junior.

luni, 4 noiembrie 2013

Aniversare Sânziana Batişte

Cu prilejul zilei de naştere a scriitoarei Sânziana Batişte, biblioteca județeană „Ovid Densușianiu” Hunedoara din Deva a editat o biobibliografie color de 36 pagini, unde se prezintă viaţa, activitatea şi opera talentatei creatoare, mult timp profesoară în comuna sălăjeană Someş-Odorhei. La mulţi ani şi din partea colegilor jibouani şi a foştilor elevi de pe ambele maluri ale Someşului!


ATENŢIE! Această bibliografie poate fi descărcată în format PDF de AICI!

vineri, 1 noiembrie 2013

Aniversare Fadrusz János la Zalău


Sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj va găzdui marţi, 5 noiembrie, de la ora 17, dezbaterea “Fadrusz János – un destin legat de Transilvania. 110 ani de la moartea sculptorului”. Evenimentul este organizat de CCAJ Sălaj, grupul “Amintiri despre Zalău” şi Foto Travel.

Potrivit organizatorilor, cei prezenţi la dezbaterea privind viaţa şi opera sculptorului Fadrusz János, de al cărui nume se leagă două dintre cele mai deosebite grupuri statuare din Transilvania, cel al ilustrului rege al Ungariei – Matei Corvin care domină centrul oraşului Cluj-Napoca şi cel al baronului Wesselényi Miklós din centrul Zalăului, vor putea lua parte la o serie de activităţi care fac parte din programul dezbaterii. Este vorba despre o expoziţie de fotografii şi cărţi poştale vechi, din colecţia proprie – Daniel Mureşan; expoziţie de fotografie – Matyas Mirel; prelegeri susţinute de profesorul László László – “Relaţia lui Fadrusz cu Zalăul” şi “Prezentarea Albumului memorial dedicat festivităţii de dezvelire în Zalău a statuii baronului Wesselényi Miklós”; Györfi – Deák György – “Urmaşii lui Corela” şi “Traducerea versurilor de pe monumentul Turul”; Lakó Éva – “Un monument distrus – Turul” şi Sepsi Iosif – “Considerente artistice asupra sculpturii lui Fadrusz János”.