Se afișează postările cu eticheta materiale audio-video. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta materiale audio-video. Afișați toate postările

marți, 30 mai 2023

¡FELIZ DÍA DE CANARIAS!

Astăzi sărbătorim ziua Insulelor Canare:
cărţi, pliante, muzică, ilustrate, semne de carte
(ultimele sunt cu benzi desenate, că poimâine e 1 Iunie şi n-avem suficient timp de schimbat expoziţiile)






 

duminică, 25 decembrie 2022

Bruce Willis recită „De eşti bărbat, bărbat fii!”

Aparent, Bruce Willis recită poezia „De eşti bărbat, bărbat fii!” de Petőfi Sándor, dar e numai o dublare bine realizată de actorii care realizează coloane sonore pentru publicul maghiar.

https://www.youtube.com/watch?v=ai4SkBtpqGs

În traducerea lui Eugen Jebeleanu
(cu diacritice, o premieră pe internet)

De eşti bărbat, bărbat fii,
Nu o paiaţă doar,
De soarta azvârlită
Ici-colo, iar şi iar.
Potaie-i soarta, latră-n drum;
Întotdeauna, ea
Pe fugă-i pusă de-ndrăzneşti...
De-aceea nu te da!

De eşti bărbat, bărbat fii,
Dar fără s-o fi spus,
Nu-i nici un Demostene
Ca fapta mai presus.
Clădeşte, sau furtună fii,
Şi-apoi, nici un cuvânt,
La fel furtunii, după ce
Muncit-a şuierând.

De eşti bărbat, bărbat fii,
Să crezi, să năzuieşti,
Şi spune-o, chiar de-ndată
Cu sângele-ţi plăteşti.
Să-ţi lepezi viaţa, mai curând,
Decât al vieţii crez;
Şi ducă-se şi viaţa chiar,
De cinstea ţi-o păstrezi.

De eşti bărbat, bărbat fii,
Chiar de comori ţi-ar da,
Nu scoate la vânzare
Neatârnarea ta.
Pe cel ce-şi vinde cinstea
Alungă-l mâniat.
Cuvântul tău să fie:
„Sărac, dar neatârnat!”

De eşti bărbat, bărbat fii,
Viteaz, şi-atunci nicicând
Nu-i om şi nu e soarta
Să te doboare-n vânt.
Să fii gorun, ce piere
De vifor secerat,
Dar îşi păstrează şira
Spinării, ne-nclinat!


joi, 6 ianuarie 2022

De la Organizația Tinerilor din Jibou

 

 

De la Organizația Tinerilor din Jibou:

Ești ELEV de GIMNAZIU sau LICEU?

Te invităm să participi la CONCURSUL nostru realizat cu ocazia celebrării în această lună, pe 15 ianuarie, a Zilei Culturii Române și a zilei de naștere a marelui poet național Mihai Eminescu.

Concursul are două secțiuni:
1) Redactarea unei scrisori adresate poetului Mihai Eminescu
2) Creație video a unei scenete sau expunerea unui talent care să pună în valoare opera sau activitatea marelui poet.
Pentru fiecare secțiune se acordă premii separat.

Concursul are două categorii de vârstă:
1) Gimnaziu
2) Liceu
Pentru fiecare se acordă premii separat.

1) Redactarea unei scrisori adresate poetului Mihai Eminescu

Redactează INDIVIDUAL o scrisoare adresată marelui poet național Mihai Eminescu, în care să-i transmiți modul în care ai auzit pentru prima dată despre el, cum i-ai descoperit opera, ce îți place cel mai mult din creația acestuia, ce știi despre viața lui și ce ai dori să afli, ce ai dori să-i transmiți marelui poet, în ce mod simți că te regăsești în opera lui și orice altceva dorești să-i scrii marelui poet.

Reguli de redactare:
Scrisoarea va fi redactată în format de pagină A4, margini de 2 cm pe toate laturile, font Times New Roman, dimensiune de 12, spațiere la 1 rând.
Este obligatoriu să se folosească diacritice și să se respecte normele de scriere corectă din Limba Română.

Trimiterea lucrărilor:
Lucrările vor fi trimise pe adresa organizatiatinerilordinjibou@gmail.com, până la data de 30.01.2021 ora 22:00. Te rugăm să precizezi numele și prenumele tău, localitatea, școala, clasa, vârsta, secțiunea pentru care participi și numărul de telefon.

Jurizare și premiere:
Vor fi acordate premii pentru fiecare categorie de vârstă: gimnaziu și liceu.
Ceea ce contează cel mai mult este aportul personal, valoarea textelor, sinceritatea, originalitatea și expresivitatea mesajului.
Vor fi acordate următoarele premii:
Premiul I - 500 RON
Premiul II - 250 RON
Premiul III - 100 RON

Dacă lucrările nu se ridică la calitatea necesară, juriul poate decide să nu acorde toate premiile.
Premiile vor fi anunțate și înmânate până pe data de 05.02.2021.

2) Concursul de creație video/talente

Realizează INDIVIDUAL sau în ECHIPĂ cu alți colegi, o creație video ce constă într-o scurtă scenetă, film, recital de poezie sau pur și simplu un talent pe care îl poți lega de opera, activitatea sau viața poetului Mihai Eminescu.

Reguli de editare video:
Filmul va trebui să se încadreze în maxim 10-15 minute. Trebuie să fie în spiritul promovării culturii, operei sau activității poetului.
Ca și format se recomandă mp4 sau orice alt format video uzual.

Trimiterea lucrărilor:
Clipurile vor fi trimise pe adresa organizatiatinerilordinjibou@gmail.com, până la data de 30.01.2021 ora 22:00. Te rugăm să precizezi numele și prenumele tuturor participanților, localitatea, școala, clasa, vârsta, secțiunea pentru care participi și numărul de telefon.
Pentru încărcarea clipurilor se poate folosi drive, dropbox, wetransfer sau orice alt serviciu de trimitere fișiere.

Jurizare și premiere:
Vor fi acordate premii pentru fiecare categorie de vârstă: gimnaziu și liceu.
Ceea ce contează cel mai mult este aportul personal și mai puțin calitățile de editare video sau efectele speciale. Se va aprecia mult originalitatea și expresivitatea mesajului.
Vor fi acordate următoarele premii:
Premiul I - 500 RON
Premiul II - 250 RON
Premiul III - 100 RON

Dacă lucrările nu se ridică la calitatea necesară, juriul poate decide să nu acorde toate premiile.
Premiile vor fi anunțate și înmânate până pe data de 05.02.2021.

Inspirație sau lucrări similare realizate de alți elevi:
Scenete despre Cenaclul literar “Junimea”, unde Mihai Eminescu a fost implicat activ:
1) https://youtu.be/mF_OxTgNr50
2) https://youtu.be/u-CN4SrkI74
Ca și inspirație poate servi și trailerul unui scurtmetraj despre prima serbare a românilor de pretutindeni organizată în anul 1871 la Mănăstirea Putna de către Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu și alții.
Scurtmetrajul a fost realizat de tineri, în majoritate elevi de liceu, și se intitulează “Începutul unui ideal”
https://youtu.be/yAAWH2Dj2tU

Documentație:
Scurt articol despre viața lui Mihai Eminescu dublat audio - durată 10 minute: https://afostodata.ro/mihai-eminescu-audio/
Applicație smartphone cu opera lui Mihai Eminescu:
https://play.google.com/store/apps/details...
Documentar TVR Mari Români : Mihai Eminescu - durată 30 minute:
https://youtu.be/cnH2bOiiP0M

Vă dorim mult succes și vă așteptăm cu drag pe toți!


luni, 15 noiembrie 2021

Leagănă-te legănel

 .

O piesă de pe discul „Colinde și povesti de Crăciun”, înregistrat de Luiza Zan (voce) şi Sorin Romanescu (ghitara)

vineri, 15 ianuarie 2021

Expoziţii de Ziua Culturii Naţionale






EXPOZIŢIA „SCRIITORI SĂLĂJENI”
Listă realizată de Iulia-Maria Longodor

Pavel Abraham, Capcana drogurilor, Editura Detectiv, Bucureşti, 2005.
Carmen Georgeta Ardelean, Polifonii în wordissimo, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017.
Iosif Boda, Cinci ani la Cotroceni, Editura Evenimentul Românesc, Bucureşti, 1999.
Liviu Borota, Dorinţa mamei, Editura S.C. Tranger S.A., Zalău, 2017.
Camelia Burghele, În numele magiei terapeutice, Editura Limes, Zalău, 2000.
Florian Caba şi Viorel Hexan, Cronică în marş, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2018.
Imelda Chinţa, Destine şi cărţi, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2015.
M. Grigore Croitoru şi V. Maria Croitoru, Din datinile, eresurile şi practicile magice ale alunişenilor la începutul mileniului al treilea, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2010.
Daroczi, Iosif ( coordonator), Monografia satului Prodăneşti, Editura Şcoala Noastră, Zalău, 2018.
Istorie şi civilizaţie în Sălajul istoric, Editura Caiete Silvane, Zalău; Editura Eikon Bucureşti, 2020.
Traian Ience, Învăţământul românesc din Sălaj, repere monografice, Zalău, 2017.
Marcel Lucaciu, Floreta de exerciţiu (poeme), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017.
Aurel Lung, Liceul Tehnologic ,,Gheorghe Pop de Băseşti“ din Cehu Silvaniei, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2019.
Mirel Magop, Gringo. Pe drumuri sudamericane, Editura Miramar, 2008.
Aurel Medve, Năpradea: locuri, oameni şi fapte, Editura Silvania, Zalău, 2002.
Aurel Mocanu, Colinda ,,Fata de maior”, Editura Dacoromână, Slobozia, 2008.
Gheorghe Moga, File de dicţionar, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2016.
Viorel Mureşan, De gardă la Echinox, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2019.
Elena Musca, Meşteşugurile sălajene de la medieval la contemporan, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2020.
Dănuţ Pop, Prefecţii judeţului Sălaj, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2007.
Claudiu Lucian Pop, Reîntoarcerea la vestea cea bună, Bucureşti, 2014.
Florica Pop, Straiţa cu merinde, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013.
Marin Pop, Corneliu Coposu şi Blajul, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2015.
Nicolae Pop, Aventurile junilor astronauţi Romeo şi Dan, Editura Semne, Bucureşti, 2004.
Emanoil Pripon, Tezaure monetare medieval şi premoderne descoperite pe teritoriul oraşului Zalău, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018.
Daniel Săuca, Voi chiar vorbiţi şi în numele meu ?, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2009.
Dionisie P. Stoica, Ioan Lazăr, Schiţa monografică a Sălajului, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2016.
Ion Taloş, Omul şi leul, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2013.
Viorel Tăutan, Elogiul formei, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2018.
Emil Trif, Aspecte din învăţământul sălăjan (1918–1990), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2011.
Artemiu Vanca, Comoara din Dealul Magiarului, Editura Contrast, Bucureşti, 2011.

vineri, 29 mai 2020

Día de Canarias 2020

.
În 30 mai, Insulele Canare îşi serbează ziua.
Ca să îi cinstim pe locuitorii din Insulele fără Iarnă, am pregătit expoziţii de carte, albume, pliante, cartofilie şi semne de carte.
La mulţi ani!





joi, 30 mai 2019

Día de Canarias 2019

.
Azi, 30 mai, este Ziua Insulelor Canare. Am pregătit expoziţii de carte, muzică, materiale video, cartofilie şi semne de carte care prezintă peisaje, personalităţi şi obiceiuri de la ei:






.

joi, 6 octombrie 2016

Biblia în format MP3

.

Am primit de la domnul Ioan Ciobota din Timișoara trei DVD-uri care conțin o carte audio în format MP3 - Biblia, ediția Dumitru Cornilescu. Vă mulțumim pentru donație!
.

luni, 10 decembrie 2012

Pregătiri pentru seara de colinde

Joi, 13 decembrie a.c., orele 17:00, in sala de lectura a Bibliotecii Orasenesti Jibou, vom prezenta selectiuni de pe DVD-ul cu spectacolul Ansamblului Los Sabandenos din Insulele Canare, donatie din partea partenerilor de schimb intercultural romano-spaniole.

Am decorat sala cu ajutorul entuziast al cititorilor noștri.

Iată echipa noastră de sprijin.

De la stânga la dreapta, steagurile Insulei Tenerife, Arhipeleagului Canare, Europei, Spaniei și României. Am pregătit și imnurile naționale.

Pentru a sugera culoarea locală, am împrumutat un arbore-dragon (Dracaena Draco). În Tenerife, trăiește cel mai bătrân arbore din această specie.

Am fixat harta insulei Tenerife cu ajutorul unor aplice magnetice, reprezentări ale Cavalerului Tristei Figuri.

Expoziția de semne de carte trimise de partenerii noștri din Insulele Canare 1

Expoziția de semne de carte trimise de partenerii noștri din Insulele Canare 2

Expoziția de semne de carte trimise de partenerii noștri din Insulele Canare 3

Expozitie de carti si pliante turistice despre Insulele Canare (in general) si Tenerife (in particular).