.
Centenarul presei româneşti din Jibou
http://www.magazinsalajean.ro/eveniment/centenarul-presei-romanesti-din-jibou
Laurenţiu Bran (1865-1942) a fost primul român care l-a vestit pe
Eminescu într-o altă limbă, iar unele dintre sonetele tălmăcite de el în
maghiară continuă să fie republicate şi azi în diferite antologii. El a
activat ca preot, antologator, traducător, membru sârguincios al ASTRA,
organizator al vieţii culturale din judeţ, fondator de biblioteci
poporale, răspânditor al ştiinţei de carte printre oamenii simpli de la
sate.
Dar astăzi, la centenarul periodicului „
Sălajul”, îl vom aminti ca
pionier al presei româneşti din Jibou. „
Sălajul” a pornit la drum şi a
continuat să fie tipărit vreme de un deceniu datorită strădaniilor sale.
I-a fost părinte, proprietar, editor, redactor şi corector: „
Nu pofta
de câştig, ci numai dragostea de neam ne-a îndemnat ca să scoatem o
foaie românească în ţinuturile aceste lipsite de foi româneşti.”
Primul număr a apărut în 29 aprilie 1920, fiind distribuit în Jibou şi
în Zalău, cuprinzând 4 pagini de format A3 (290 x 420 mm). La început, a
fost multiplicat la Tipografia „Hermes” din Baia Mare, precum s-a
consemnat şi în „
Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie
cronologică” a lui Marian Petcu (Editura Polirom, Iaşi, 2012). A apărut
cu o oarecare regularitate până în 30 decembrie 1929, întâi săptămânal,
apoi bilunar. După terminarea marii crize mondiale, a reapărut o
singură dată, în 15 aprilie 1933, de această dată la Cehu Silvaniei, ca
organ de propagandă al Partidului Naţional Liberal (Duca).
Biblioteca Orăşenească din Jibou dispune de câteva cópii primite de la
Arhivele Naţionale ale României, Serviciul Judeţean Sălaj, prin
bunăvoinţa fostului profesor de istorie, astăzi inspector superior
Daniel-Victor Săbăceag, căruia îi mulţumim şi pe această cale. O
colecţie mai dodoloaţă se află la secţia de periodice a Bibliotecii
Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj. Ne-am propus să o copiem
pentru jibouani încă în Anul Centenar, dar n-am reuşit să obţinem
fondurile necesare. Culmea ghinionului, în ultimele două luni, datorită
măsurilor de izolare impuse de răspândirea coronavirusului, bibliotecile
n-au lucrat cu publicul, deci, deşi am planificat o vizită la sala de
lectură, n-am ajuns să răsfoim apariţiile păstrate de colegii clujeni şi
să întocmim o minimă bibliografie. Să sperăm că în viitor vom rezolva
problema, dacă nu din finanţare publică, atunci printr-o sponsorizare
privată.
Numerele din primul an pe care le deţinem au cuprins editoriale şi
articole referitoare la alegerile care l-au adus la putere pe generalul
Averescu (nr. 8, 17 iunie), constituirea unei uniuni politice pentru
guvernare (nr. 9, 24 iunie), starea plugarilor (nr.10, 1 iulie),
închiderea crâşmelor în zilele de duminică (nr.12, 15 iulie), reforma
agrară (nr.13, 22 iulie), înfiinţarea liceului pedagogic de băieţi din
Zalău (nr.14, 29 iulie), sărbătorirea Reginei Maria în Baia Mare (nr.15,
5 august), crearea primei parohii româneşti la Jibou (nr.18, 6
septembrie), vizita canonică a episcopului Iuliu Hossu (nr.19, 18
septembrie).
Deşi a locuit în Someş-Săplac, azi Aluniş Sălaj,
Laurenţiu Bran s-a
implicat şi în disputele politice legate de dezvoltarea comunei urbane
Jibou. Un articol deosebit de savuros prin incisivitatea şi claritatea
argumentelor, presărată cu o doză de sfătoşenie ardelenească, este cel
legat de electrificarea străzilor şi caselor, pe care cutezăm să-l
reproducem în întregime:
PENTRU CE S-A ÎNGLODAT PLANUL LUMINAŢIEI ELECTRICE A JIBOULUI?
Laurenţiu Bran
Comuna Jibou, care are mare circulaţie şi are prospecte reale de a
desvolta în viitorul apropiat, se luptă de mult pentru instalarea unui
centru electric atât de necesar pentru desvoltarea sa. Avea planul făcut
deja din a.[nul] 1914 pentru construirea şi instalarea unei uzini
electrice comunale, dar realizarea acestui plan l-a zădărnicit războiul
mondial.
Încă în a.[nul] 1923 m-am frământat mult cu gândul, cum s-ar putea
resolvi problema aceasta de interes vital pentru comuna Jibou, care
astăzi este un emporiu de seamă al industriei şi al comerciului.
Turbinele de pe Valea Agrijului şi puterile motrice existente sunt
insuficiente ca să provadă Jiboul cu energia electrică suficientă, – iar
ca să prinzi energia din căderea apei fluviului Someş din apropiere, ar
reclama un capital atât de horibil, încât nu poate veni nici în
combinaţie în chestia aceasta.
Între aceste împrejurări a sosit la comuna Jibou ofertul Minelor de
cărbuni din Surduc, în senzul căruia aceasta Societate minieră se
declară de a fi dispusă a provedea cu lumină electrică comuna Jibou dacă
în urma pertractărilor vor ajunge de acord în cauza aceasta. – Eu
îndată m-am pus pe lucru şi cu multă bucurie, în scurtă vreme am
terminat planul tehnic şi financiar. Toate aceste fiind terminate, nu
lipsea decăt acordul cu antistia comunală. Prinzând vestea despre aceste
planuri firma jibouană P. Delanoy (proprietarul fabricei de ferestreu)
şi socotind acapararea acestei afaceri rentabilă pentru sine, a intrat
el în negoţieri cu antistia comunală, care, în contra părerilor
esperţilor a contractat cu această firmă pentru a fi provăzută cu
curentul electric necesar.
Aceasta contractare a pus în vedere clară mentalitatea firmei Delanoy pe toată linia.
Prefectul judeţan de-atunci s-a grăbit a aproba contractul, care, cu toate actele a fost înaintat forurilor competente.
Asta-i starea faptică de azi, dar e nădejde că contractul iscălit cu
atâta grabă din partea primăriei, va fi redus la a lui valoare reală
care o-a avut la naşterea sa când s-a născut mort. În cele următoare
voiu trage un paralel între aceste două oferte, arătând soluţiile
technice şi financiare.
D-l Delanoy are planul să-şi schimbe locomobilul esistent dela
ferestreul său cu unul mai mare, de circa 100 HP. Jiboul necesitează cel
puţin 5000 bucăţi lămpi (a de 25 lumini) şi cel puţin o energie
industrială de 50 HP, adeca în total are lipsă de o energie electrică
efectivă de 75-80 HP ca să fungheze neconturbat şi fără întrerumpere
curentul electric. Cum socoate d-l Delanoy să rezolve problema aceasta
cu o putere de 100-100 HP? Aceasta-i o enigmă, cu atăt mai vârtos ca tot
atunci şi pentru ferestreu are lipsă de o energie de cel mai puţin
40-50 HP. Dar abstragând dela aceasta imposibilitate tehnică, ferestreul
d-lui Delanoy nu e nici odată în funcţie permanentă (n-a fost nici în
trecut, nu e nici azi) deci nu poate produce cvantul de aşanumita făină
de ferestreu, menit să încălzească cazanul, iar întrebuinţând cărbuni
(lignite), aceasta împrejurare ingreună mult poziţia cheltuelelor.
Instalarea, susţinerea şi amortizarea unei energii centrale cu
abori, după cum a arătat şi d-l Delanoy, reclamă spese, în urma cărora
preţul tarifal a luminei electrice ar fi atăt de urcat încât în loc să
contribue la desvoltarea comunei, ar depărta toată lumea dela folosirea
luminei.
