vineri, 24 februarie 2017

Bijuterii răsucite din hârtie

.
Sala de împrumut a bibliotecii găzduieşte expoziţia de bijuterii confecţionate de doamna Eugenia Moldovan, prin tehnica răsucirii unor benzi înguste de hârtie (quilling).









Curioşii care doresc să vadă şi alte lucrări să dea un clic AICI:
http://jibouan.blogspot.ro/search/label/quilling

luni, 20 februarie 2017

Din antologia astriştilor dejeni

.
Széll Sándor este unul dintre co-fondatorii periodicului „Someşul de Jibou”, gazetă apărută de două ori pe lună, pe parcursul anului 2006. El este şi membru activ al ASTRA-Dej, condusă de Radu Gavrilă, dovadă prezenţa în recent apăruta antologie „Semne şi sensuri”, alături de Ştefan Mihuţ, Dorina Rus, Constantin Albinetz, Simona Cristina Albinetz, Cernea Vasile Silvestru, Elena-Valeria Ciura, Zorin Diaconescu, Marian Horvat, Carol Baboş, Maria Aurica Borzaşi, Gina Cobârzan, Mihaela-Doina Dumitru, Lucian Gruia, Nicolai Maxim, Elena Mereuţă, Maria Săplăcan, Ioan Şimon, Zamfira Toderici, Raveca Vlaşin, Ludovica Zeitler şi Gabriela Meşter. Volumul a fost lansat miercuri, 18 ianuarie a.c.,cu prilejul sărbătoririi a 27 de ani de la reînfiinţare.


Am ales spre exemplificare una dintre epigramele lui Széll Sándor, un text incisiv şi de actualitate:


RĂSPLATA

Condamnat de multe ori
Pentru minciună şi furat,
Juraţii i-au dat sentinţa:
„De mâine eşti deputat!”





vineri, 17 februarie 2017

Ora de lecturi

.
Astăzi ne-au vizitat partenerii noștri din clasa a IV-a A de la Liceul Tehnologic „Octavian Goga”, elevii pregătiți de învățătorul Eugen Stanca. La întâlnirea cu publicul cititor, a participat și un grup de colegi de la Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu”: doamna directoare Florica Pop, șef-serviciu Doina Maniura, președinta Asociației „Prietenii bibliotecii” Mariana Lucia Marian. Activitatea a fost realizată de Iulia-Maria Longodor.




joi, 16 februarie 2017

Depoul C. F. R. Jibou - 1937-2017

.

Depoul C. F. R. Jibou a fost inaugurat în 1937, deci va împlini anul acesta 80 de ani de activitate. După război şi până târziu după aceea, a fost singurul atelier din România unde se reparau locomotive cu abur. Până la introducerea gazului metan, un cazan de maşină a încălzit apa vindecătoare de la Băile Jibou.

Tuturor ceferiştilor, din oraş şi din ţară, LA MULŢI ANI!
.

joi, 2 februarie 2017

Donaţii de Ziua Ursului

.
În vremea când încă nu exista încălzire globală, în dimineaţa zilei de 2 februarie, de Stretenie (Întâmpinarea Domnului) sau Candelaria (Sărbătoarea Sfinţirii Lumânărilor), ieşea ursul din bârlog. Dacă îşi vedea umbra, se speria şi se întoarcea să mai doarmă, semn că iarna va ţine încă 40 de zile. Acum animalele nu hibernează deloc, precum ne arată televiziunile din Braşov. Dar să nu cârcotim, pentru că Moş Martin cel tare-n brânci ne-a adus un sac de cărţi.