vineri, 25 decembrie 2015

Urări de Sărbători

.
Biblioteca Orăşenească Jibou le mulţumeşte tuturor care au ajutat-o cu gândul, cu bunăvoinţa, cu fapta, cu munca şi cu donaţii pe parcursul anului 2015.



luni, 21 decembrie 2015

„Întâlnire cu dragonul” de Sergiu Someşan

.
De sărbători, Sergiu Someşan a dăruit cititorilor din Jibou volumul de povestiri „Întâlnire cu dragonul” (Editura Etnous, Braşov, 2015). Printre cele 15 texte, se găsesc şi povestirile dezvoltate ulterior în romanele din ciclul Agenţia „Condor” sau „Dragonul cu aripi ascunse”.


Pentru cititorii
bibliotecii din
J I B O U
cu toată
preţuirea
Sergiu Someşan


Remarcă:
Sergiu Someşan este şi autorul volumului „Cadouri de Crăciun” (Editura Karmat Press, 2003).
Pe bune!

vineri, 18 decembrie 2015

duminică, 13 decembrie 2015

Semne de carte origami cu Moş Crăciun

.
Semnele de carte „Moş Crăciun” reprezintă o combinaţie între modelul gheişelor şi moşii de anul trecut. Există foarte multe posiilităţi de variaţie a căciulii, a surtucului, a mâinilor, picioarelor. De asemenea, pe lângă funcţia de bază, ele pot fi folosite la decorarea unor felicitări sau pur şi simplu a bradului de Crăciun.




joi, 10 decembrie 2015

„Sufletul nostru” cu dedicaţie

Am primit de la Aurel Pop din Domnin, scriitor care semnează cu pseudonimul Paul Strepol, un exemplar cu dedicaţie din volumul de eseuri „Sufletul nostru”. Citiţi prezentarea cărţii în revista „Caiete Silvane”, unde Daniel Săuca îl include pe autor, absolvent al liceului din Jibou din promoţia 1969, în rândul „diasporenilor”, sălăjeni ajunşi cine ştie pe unde:
http://caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd=articol&idart=2878




duminică, 6 decembrie 2015

luni, 30 noiembrie 2015

„Marea şi eterna dragoste” de Franciscus Georgius

.
Scriitorul Duşan Baiski a adăugat cărţilor din „Biblioteca Banat” un nou volum electronic: „Marea şi eterna dragoste” de Franciscus Georgius (pseudonimul latinizat cu care semnează Györfi-Deák György).


Volumul de proză scurtă cuprinde 20 de „ştiinţificţiuni şi voioşii” (schiţe şi povestiri), un leac împotriva spaimei şi grozăviilor care ar putea avea loc în Noapte Sfântului Andrei. Coperta şi ilustraţiile au fost realizate de Simone Györfi. Cartea poate fi descărcată de aici:
http://www.banaterra.eu/biblioteca/content/georgius-franciscus-marea-si-eterna-dragoste
.

joi, 26 noiembrie 2015

Semne de carte de la Libris.ro

.
Împreună cu ultima comandă de carte, Libris.ro ne-a trimis şi un set de semne de carte, care citează gânduri ale scriitorilor clasici sau contemporani despre bucuria lecturii. Le mulţumim!




marți, 24 noiembrie 2015

Citim şi împăturim

.
Astăzi, în cadrul Săptămânii Învăţământului, partenerii noştri din clasa a II-a B de la Şcoala „Lucian Blaga” (învăţător Ioan Peter) au confecţionat brăduleţi şi steluţe din hârtie, au cântat colinde, au citit poezii şi fragmente de poveşti din cărţile bibliotecii orăşeneşti.







sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Alte lansări la Târgul Internaţional GAUDEAMUS

.
Ladislau Daradici este prozator, poet şi critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor. Debutează în 1992 în Luceafărul, iar editorial în 2000, cu volumul de proză fantastică „Întâlnire cu cei care am fost”. Alte volume de proză: „Înaripatele din vis” (2005); „Maria, viaţa ta e o flacără... „(2010); „Povestiri” (2011), „Călăuzitorul de suflete” (2014). Publică o carte de poeme („Cocostârcii Domnului”, 2000 şi trei de critică literară. Obţine o serie de distincţii, inclusiv premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Maria, viaţa ta e o flacără... „(2011), precum şi Trofeul Arthur, pentru romanul „Să fii păstor la mieii-apelor” (2014). Prezent în antologii, este inclus şi în „Cele mai frumoase proze ale anului” (Editura ADENIUM, 2014).



În cadrul Târgului Internaţional de Carte GAUDEAMUS au fost lansate şi două volume ale profesorului Ladislau Daradici: o carte de critică literară, intitulată „Candoare şi exil în poezia şi proza Sânzianei Batişte” (ediţia a II-a, revăzută şi completată), respectiv, romanul „Oraşul sufletelor sfărâmate”, despre care autorul mărturiseşte în „Precizări ale autorului (Un fel de postfaţă):

Scris în toamna anului 2013, definitivat în 2015, romanul este povestea lacului Cinciş, a oraşului Hunedoara şi a locuitorilor săi. Este un roman al căutării, al recuperării sinelui de către doi adulţi însinguraţi, prinşi într-o încrâncenare aproape imposibilă de a salva vieţi. Paradoxal, până la un anumit punct, ceea ce izbutesc să facă pentru alţii, nu reuşesc şi pentru ei înşişi. [...]Povestea satelor, bisericilor şi cimitirelor de pe fundul lacului este reală, o serie de alte aspecte sensibile ţinând însă de fantastic. [...] Elementele de fantastic sunt neostentative, romanul fiind mai degrabă un poem existenţial care se înscrie sub semnul putinţei de a visa, al durerii, dar şi al frumuseţii noastre sufleteşti. Timp cât l-am scris, am respirat prin el. respirat prin el; e o rostire sinceră în simplitate şi care spune poate mai mult decât ar fi fost permis despre autorul ei.