George Bariţ - Părţi alese din istoria Transilvaniei (2)

.

Capitularea de la Jibou din 25 august 1849

George Bariţ

.
.
Grotenhjelm, după ce ocupase Clujul, el însuşi a plecat spre Dej în contra lui Kazinczy, care venea din Ungaria în ajutorul lui Kemény. Urban fu trimis cu coloana lui şi cu companii de cazaci pe urma lui Kemény şi a lui Gál.

Cazaci şi dragoni intraseră pe două părţi în Huedin. Gál comandă la ai săi atac. Dar, precum se exprimă Kövári, pare că a fost biciul lui Dumnezeu (precum a şi fost), căci oastea lor în loc de a se bate s-a pus pe fugă şi numai afară, la câmp, s-a mai raliat o parte din ea. În 18 august, insurgenţii, atacaţi de Urban, după o scurtă schimbare de plumburi, apucară spre Jibou, spre a se uni cu Kazinczi, care sosi în fine cu vreo 8.000 de oameni şi cu 200 de tunuri în 22 august.

Abia luase Kazinczi comanda, pe când veni acolo un căpitan rus, anume Timacsef, insoţit de un comite ungur cu o scrisoare de la Görgei, cu data, Oradea Mare, 16 august 1849. Scrisoarea era adresată de la Görgei baronului Stein, care nici nu mai era în această ţară, căruia însă îi da informaţiuni despre tot ce se întâmplase până atunci în Ungaria, cum şi despre retragerea lui Kossuth. Îl roagă totodată ca să renunţe şi el la orice fantezii şi să depună armele, pentru că sărmana patrie Ungaria va deveni cu totul ruinată, dacă nu va încheia, cu orice preţ, pacea, ceea ce recunoaşte şi armata sa. În fine, Görgei spune limpede, că el a depus armele în 13 august de bună voie, necondiţionat, în prezenţa armatei principale a împăratului Rusiei, apoi adaugă că ofiţerii unguri se pot lăuda cu tratarea cavalerească din partea ofiţerilor armatei ruseşti.

Cuprinsul scrisorii lui Görgei, citit în auzul ofiţerilor, cunoscut apoi şi soldaţilor, a produs nespusă confuzie în spiritele tuturor. Într-aceea veneau şi mergeau alţi parlamentari, căci adică scopul generalilor ruşi era în acel moment de a convinge chiar şi pe ungurii cei mai cerbicoşi că orice încercare a lor de a mai susţine cauza revoluţiei cu armele este cu totul în deşert şi că, în baia de sânge care poate să urmeze îndată, se vor scălda numai insurgenţii. Deci să renunţe la vanitatea curioasă de a mai sacrifica vieţi omeneşti cu miile.

În 24 august insurgenţii au ţinut consiliu. Unii smintiţi strigau că scrisoarea nu este de la Görgei ci un falsificat. Cei mai turbaţi erau cunoscutul Gabriel Váradi de la Marmaţia şi ardeleanul Nicolae Zsombori. Pe când răcneau aceştia mai tare, alţi ofiţeri îşi dădeau demisia. Pe la ora 6 după amiază Kazinczi curmă consultarea, intră în sala de alăturea şi declară parlamentarului venit de la Grotenhjelm, că corpul său va depune armele. Aceeaşi decizie se comunică şi soldaţilor afară. Cu aceea se sparse corpul între strigăte şi blesteme. Váradi apucă cu ai săi către Baia Mare. Legiunea polonă disperată, între plânsetele amare ale ofiţerilor care-şi frângeau săbiile, îşi luară de la unguri rămas bun, apoi sub comanda maiorului lor Jordan apucară toţi spre Baia Mare, ca nu cumva să cadă în mâinile generalilor ruşi, iar un ofiţer polon se împuşcă. Gál Sándor a fugit şi el cu nevastă-sa şi s-a strecurat pe unde a putut în străinătate ca să nu apuce în mâinile auditorilor austrieci.

Ceilalţi s-au apucat să strice şi să sfarme câte armături au putut şi au stricat toată ziua din 25 august. În 26 august venise un parlamentar şi de la Clam-Gallas. Ungurii însă s-au înţeles mai dinainte ca nicidecum să nu depuie armele în nici un caz, şi nicăiri la austrieci, ci numai la muscali [ruşi]. Atât era de inflăcărată ura lor asupra casei şi armatei austriece, o ură aceasta, ale cărei urme au rămas neşterse până în ziua de azi. Kazinczy răspunse lui Clam-Gallas prin parlamentari că el a depus armele la muscali ceea ce se consideră fireşte ca o insultă.

Peste o oră veni Grotenhjelm numai cu un regiment de ulani, o companie de cazaci şi cu 4 tunuri, ca de paradă, ca să execute trista solemnitate a dezarmării.

În sală o masă lungă; în frunte Grotenhjelm şi Kazinczi. Tăcere ca în biserică. Ofiţerii fuseră convocaţi ca să-şi depuie săbiile grămadă pe masă. Vai, una mai frumoasă şi mai preţioasă . Ofiţerii muscali [ruşi] au şi început a-şi alege dintrânsele.

Mulţime de alte arme şi armături încărcate pe 76 de care şi 56 de tunuri au fost luate, 100 de ofiţeri lăsaţi trei zile în libertate pe onoare, apoi escortaţi la Oradea Mare.

Bine observă Kövári că acolo la Jibou pierduse Francisc Rákoczi cu ai săi curuţi o bătălie decisivă, şi tot la Jibou, în reşedinţa lui Wesselényi, s-au aruncat şi s-au nutrit primele scântei revoluţionare, prin care ţara fu cuprinsă de flăcările războiului civil.

Sursă:
George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei. Pe două sute de ani din urmă. 2 vol. Ediţia a II-a. Braşov: Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Braşov, 1994. Volumul I, p.297-300.

Oglindă a textului postat pe „Bilet de voie” la adresa:
http://bilet.go.ro/baritjb2.htm