Petőfi Sándor - O seară acasă

O SEARĂ ACASĂ

Un pahar de vin cu tata;
Bea şi dânsul şi urează,
Bucuros de revedere,
Dumnezeu să-l aibă-n pază!

N-am mai dat de-un veac pe-acasă.
Că de-abia mai ţine minte,
Cât a-mbătrânit de-atuncea,
Câtă vreme-i. Doamne sfinte !

Ţinem sfat de una-alta,
După cum ne vin pe limbă,
Şi vorbim şi de teatru
Între altele, de pildă.

„Meseria" mea în ochi-i
E şi-acuma bârnă mare,
Nu i-a stins prejudecata
Lunga anilor cărare.

-- Ce nemernic e şi traiul
Care-l duceţi la teatru!
-- Cântece de felul ăsta
Ascult unul după altu’ --

-- Ştiu c-ai flămânzit, nu şagă,
Se cunoaşte după faţă;
Aş dori să văd odată,
Cum faci tumbe de paiaţă;

Eu i-ascult zâmbind părerea
De cunoscător de artă,
Căci să-i schimb părerea dârză,
Orice trudă e deşartă.

Mai apoi un cântec bachic
I-l rostii cu multă artă,
Bucurându-mă că dânsul
Râse zdravăn de-astă dată.

Dară el nu este mândru
Că-s poet, ba se mai teme
Că aceasta nu-i decât o
Sfântă pierdere de vreme.

Nu-i mirare! Se pricepe
Numai la măcelărie.
Pentru artă sau ştiinţă,
N-a făcut încă chelie.

Când apoi din băutură
N-a rămas un strop în cupă,
Eu m-aştern la scris de versuri,
El şi-aşterne de se culcă.

Dar atunci îmi pune mama
Întrebări nenumărate,
Până când să-i dau răspunsuri,
Îmi las scrisul la o parte.

Întrebările ei toate
Cine le mai pridideşte?
Fiecare dintre ele
Bucuria mi-o sporeşte,

Fiecare-i o oglindă,
Care-mi dovedeşte-anume
Că ea este cea mai bună
Dintre mamele din lume.


(Dunavecse, aprilie 1844)

Titlul original: Egy estém otthon
Traducere de Avram P. Todor (1899-1978)
Publicată în: Floarea Soarelui, nr. 3-6 / martie-iunie 1928, pag. 63.