miercuri, 19 iunie 2013

Final de proiect


Astăzi, la Colegiul „Alexandru Papiu-Ilarian” din Zalău, a avut loc festivitatea de încheiere a proiectului educaţional destinat ajutorării copiilor suferinzi de boli genetice rare, la care biblioteca noastră a participat ca partener. La Târgul caritabil „Petale în vânt”, organizat în 3 aprilie a.c., s-au adunat 3608 lei, care azi au fost înmânaţi Asociației Prader-Willi. Pentru noi, a fost prima dată când am participat la o astfel de manifestare, la îndemnul colegilor de la Liceul Tehnologic „Octavian Goga”, cărora le mulţumim. A fost o experienţă inedită şi dorim să o repetăm. Cu ajutorul cititorilor noştri, ne-am propus să sprijinim în continuare acţiunile similare din viitor şi, pe parcursul iernii, să pregătim noi obiecte pentru ediţia din 2014.






Un comentariu:

  1. Felicitari pentru participare! Multumiri pentru modul in care v-ati implicat in proiect!

    RăspundețiȘtergere