COMUNICAREA GEMELARĂ
CĂRĂUŞ PLANETAR AL MITULUI
" ...trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece"
(Mihai Eminescu - Luceafărul)
.
.
"Zarandul" - periodic de informare al Consiliului
municipal Brad - numărul 199 al anului XVI, (decembrie 2009), sub
semnătura Diana Leucian şi Nicolae Cristea, publică articolul "Obicei
de iarnă inedit din satul Ţebea : Cioroliţa". Dacă autorii mărturisesc
"Nu se ştie originea acestui obicei". Noi, în limitele în care ne
ajută bibliografia mitică, vom încerca decriptarea lui. Potrivit
autorilor "Cioroliţa"este un eveniment de sacralitate populară derulat
cu participarea întregii obşti săteşti. În ajunul Bobotezei (5
ianuarie), bărbaţii, femeile şi copii obştei învestmântaţi în straie
caraghioase (potrivit autorilor "de tot râsul"), la ceasul îngemânării
zilei cu noaptea, înarmaţi cu obiecte făcătoare de zgomote asurzitoare
( tălăngi, clopote ,plite reciclate în obiecte de făcut zgomot,
instrumente de suflat ş.a) în climatul unui parcurs gălăgios, derulat
pe uliţele satului se înscriu într-o procesiune cu puncte de sosire pe
două din colinele ce domină aşezarea. Aici se derulează momente de
sacralitate precreştină, se înfăşoară şomoioage de paie pe roţi de
căruţă cărora cuprinse de flăcări li se iniţiază rostogolirea pe panta
colinei în timp ce la locul de lansare se aprind fascii, tot de paie,
prinse între braţele unor prăjini, confecţionate în tehnica cozii de
greblă, pe care participanţii le rotesc iniţiind un inedit joc de
lumini. Momentul fiind asezonat cu invocaţia orală
"Cioroliţa-liţa!-liţa!/ C-o murit bădiţa!/ Pe-o scândură lată,/
Dumnezeu să-l bată!/ Pe-o scândură verde,/ Dumnezeu să-l ierte!"
Parcursul pe uliţele satului este punctat cu aprinderi de foc la
fiecare răspântie.
*
Cioroliţa este o manifestare compozită în ale cărei
scenariu se regăsesc manifestări cultuale caracteristice unor multiple
scene mitofolcloroice dintre care enumerăm:
Alămor sau Alimori: -"Sărbătoare mitofolclorică... din
Transilvania şi Banat, consacrată focului viu." "Se ţine la începutul
primăverii, cu mari ruguri aprinse pe dealuri şi roţi de foc
rostogolite la vale," Este văzut ca un relict al unui cult arhaic
solar. Cuprinde: dans cu cântece în jurul focului prăvălirea unor roţi
învelite în paie şi aprinse pe povârnişul unui deal.(1)
Hodaiţele - "Sărbătoare românească rituală consacrată
focului viu de către moţii din Munţii Apuseni". Se ţine în preziua
deschiderii postului pascal iar în unele arealuri şi în preziua
deschiderii postului Crăciunului. Tinerii ies pe dealuri cu hodaiţele
(fascii confecţionate din mănunchiuri de nuiele împletite laolaltă
cu pănuşi de porumb şi paie cărora li se dă foc, iar în această stare
sunt folosite la iniţierea unor desene rituale de foc pentru
privitorii din sat (2+3).
Focul viu: "Element principal în mitologiile lumii,
considerat cauză şi motor al vieţii, dar şi distrugător şi
purificator al ei , venerat adesea ca zeu important, reprezintă
personificările focului solar şi ale focului atmosferic (fulgerul), a
focului astral, al celui lăuntric şi mai ales al focului viu văzut în
ipostazele de prieten şi duşman al omului". Amintim existenţa
sărbătorilor de foc nou (Hodaiţele în Munţii Apuseni şi Alămor sau
Alimori în Transilvania şi Banat "...se rostogoleau de pe dealuri roţi
aprinse,... ca simbol solar. *roţile de foc din basme, de Mucenici (9
martie) sau de Paşti, se aprind focuri peste care sar flăcăii
satului."
Focul este o realitate sacră, iar sacralitatea acestuia
determină atitudini comune pe arii extinse ale planetei şi principii
ce pot surprinde. Astfel: "...nu se poate scuipa în foc (Iran ,România),
nu se aruncă în foc deşeuri fiziologice (Iran), nu se lasă udul peste
foc (România, Rusia) , nu se leapădă în faţa unui foc aprins nimic
murdar (Helada),; un vinovat nu poate să stea în foc (Helada), focul
nu poate fi insultat (Iran, India) sau blestemat (România); când se
dărâmă o casă, cuptorul sau vatra nu trebuie atinse (România)" (4)
Roţile de foc: după destinaţie sunt, roţi de foc mitice,
roţi de foc rituale. "Ritualul roţilor de foc practică tradiţional
gonirea pe câmp a unei roţi aprinse de către flăcăi în cadrul celor
două sărbători specifice zonei româneşti intercarpatice Alămor
(Transilvania şi Banat) sau Hodaiţele -Munţii Apuseni-, legate de
vechile rituri agrare. Privite în general, toate variantele ritualului
roţilor de foc se sprijină unitar şi consecvent, pe simbolul arhaic al
purificării prin flacără, atât al oamenilor cât şi al câmpurilor." (5)
Strigările peste sat: Act de prevenţie pentru păstrarea
datului moral sătesc Se exercită de către "Ceata de feciori" care la
ceremoniile de rostogolire a roţilor de foc, produse la iniţierea
principalelor perioade de post (Crăciun şi Paşti), clamează, de pe
dealuri, prin strigături actele imorale comise de unii din localnici.
Este vizată cu precăderea moralitatea fetelor precum şi acte
antisociale comise de alte categorii de locuitori ai satului (6).
Chiraleisa: Obicei mitofolcloric de alungare a
duhurilor, de purificare a mediului sătesc derulat în ajunul
Bobotezei, cunoscut de noi după practicile din Bănişor (judeţul
Sălaj). Protagoniste cete de copii ce intră în gospodării şi
înconjurând construcţiile aruncă boabe de grâu comiţând oraţia
"Chiraleisa ! Popa cu feisa!", Mirşid (judeţul Sălaj) unde în
climatul rostogolirii roţilor de foc şi a consumării Strigărilor
peste sat se desăvârşeşte ritul legării pomilor şi prevenţia
accesului spiritelor malefice prin legarea cu ramuri de rug şi bulbi
de usturoi, Valcăul de Jos (judeţul Sălaj) menirea pomilor, respectiv
ocolirea acestora de către cetele de copii care descântă "Pomule de
nu-i rodi/ Securea te va lovi/ sau : Pomule de nu-i rodi/ Tat-tat-tat
te-oi meleşti/ Turaleisaaaa!..."(n.n. denumirea locală a
Chiraleisei).(7)
Ţapul ispăşitor: obicei mitofolcloric transfrontalier,
specific civilizaţiei ebraice. Potrivit Micului Dicţionar Enciclopedic
Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1978, "Masculul caprei
domestice al caprei negre şi căprioarei... pe care Marele Preot îl
încarcă, la sărbătoarea ispăşirii (Vechiul Testament) cu toate
păcatele neamului lui Israel şi care era apoi alungat în deşert":
Potrivit lui Mircea Eliade în "Regenerarea Timpului": ritul
încărcării ţapului cu păcate este asociat cu manifestări colective de
alungare a demonilor prin, zgomote, lovituri (în interiorul
locuinţelor), ţipete şi întreţinerea zgomotului de-a lungul satului
(8).
*
Am enumerat, mai sus, masa de evenimente cultuale şi
valori mitice ce intră sau pot intra în compoziţia obiceiului ţebean,
(Cioroliţa), şi putem conchide că ne aflăm faţă în faţă cu o
manifestare de alungarea spiritelor malefice. Identificăm roţile de
foc şi fasciile cu flăcări caracteristice Alămorului, Hodaiţelor şi a
Chiraleisei de Mirşid . Manifestări de alungare a spiritelor malefice,
dar fără foc sunt Chiraleisa de Bănişor şi Turaleisa din Valcăul de
Jos. O altă caracteristică ce ne pune în situaţia înrudirii
evenimentului din Ţebea cu Hodaiţele, Alămorul şi Chiraleisa de
Mirşid este determinată de încărcarea repertoriului respectivelor
manifestări cu strigările peste sat. Dar în timp ce în situaţia
Alămorului şi Hodaiţelor invocările din repertoriul strigărilor
privesc moralitatea fetelor şi acte antisociale comise de diverşi
localnici în practica ţebeană oraţia îl priveşte pe "bădiţa",
subiect fără altă identitate decât tinereţea şi sexul,debutând cu un
sentiment în registru de urgisire ("Dumnezeu să-l bată!"), ce,
neaşteptat, se preschimbă, într-unul de clemenţă ("Dumnezeu să-l
ierte!"). Oraţia de referinţă determină, într-un fel, vârsta
obiceiului care poate aparţine zonei matriarhale. Dacă Alămorul şi
Hodaiţa se localizează în zilele de debut ale posturilor, Cioroliţa se
localizează în pragul altui eveniment sacru, respectiv, în ajunul
Bobotezei. Ca o particularitate faţă de manifestările de ţinută
românească enumerate în prezentul studiu Cioroliţa este încărcată şi
de o valoare transfrontalieră respectiv maniera ebraică de alungare a
spiritelor malefice, de curăţirea spaţiului public prin zgomot. În
situaţia acestui obicei localizăm şi o prejudecată caracteristică
ţăranilor din zona Braşovului (Tohanu Vechi; Poiana Mărului; şi
Moeciu de Jos) respectiv credinţa că răspântiile de drumuri sunt
locurile în care adastă spiritele malefice, şi ca o consecinţă sunt
locuri rele, spaţii în care drumeţul este mai expus decât la drumul
drept iar pe cale de consecinţă aceste spaţii trebuie eliberate de
spiritele rele prin foc purificator. Tributari acestui concept
ţăranii din Ţebea în marşul de alungare aprind focuri la răspântii de
drumuri. (9). O altă împrejurare de natură a deosebi obiceiul ţebean
de cele socotite de noi, oarecum, analoage este ţinuta vestimentară
pe timpul derulării marşului. Învestmântarea în haine uzate cu aspect
neplăcut privirii se poate motiva cu credinţa că ţinuta şi atmosfera
pe care o produc ,şi, prin infernalitatea zgomotelor ce-i însoţesc
determină demonii să-i privească cu teamă şi să se îndepărteze, cu
consecinţa purificării spaţiilor publice.
Cititorii rândurilor de faţă se vor întreba, desigur, care
este mijlocul prin care o valoare de apărare împotriva duhurilor
necurate specifică orientului apropiat a ajuns să fie regăsită într-o
localitate situată la mii de kilometrii, şi îmbrăţişată de localnici
aparţinători altei civilizaţii. Pentru edificare în lucrarea noastră
"Magie erotică agrară la Bănişor" (10) precizam "Cum se gândeşte în
Bănişor, se gândeşte şi în America Centrală, şi în Indonezia (Iava) şi
în Oceania", iar prelungind constatarea noastră de atunci, spunem
astăzi, cum s-a gândit în vechea Palestină se poate gândi şi la Ţebea
Dacă ceea ce spuneam atunci a fost un simplu enunţ folosim lucrarea de
faţă pentru a ne face mai bine înţeleşi. Plecăm de la o constatare
banală. Deseori aflaţi în compania soţiei, a soţului, a altui apropiat
emitem un punct de vedere iar cel de lângă noi ne întâmpină cu
surprinzătoarea remarcă "Şi eu gândeam acelaşi lucru!". Astfel de
întâmplări au o rată de producere extrem de extinsă, încât nu poate fi
cotată că s-ar fi produs sau s-ar putea produce la un număr restrâns
de persoane. Este situaţia pe care îndrăznim să o propunem, respectiv
existenţa spiritului gemelar, capacitatea de a reflecta asupra
aceluiaşi subiect, şi a fundamenta pe o anumită temă, aceleaşi
soluţii, în acelaş timp, de către subiecţi ce nu se află în contact
fizic sau spiritual direct, cât, nu de puţine ori, sunt despărţiţi de
incredibile fusuri orare. Pentru a convinge vom plonja în lumea
primordială, respectiv în preistoria omenirii, în vremurile în care
existenţa celor două americi ,şi ale altor continente nu era
cunoscută, la timpul în care informaţia nu putea fi transmisă decât pe
spaţii restrânse, prin strigăt, prin deplasare la pas, sau,
performanta, pe atunci, deplasare hipo. Ne vom afla deci în situaţia
nu lipsită de inedit de a constata că subiecţi aflaţi pe varii
meridiane, din rase opuse au întrebări, caută răspunsuri şi
fundamentează teze asemănătoare. Vom începe demonstraţia cu banalul
ou.
Omul primordial, umanoidul ce s-a desprins de lumea
animală prin raţiune şi a evoluat astfel cum se prezintă azi în
istoria civilizaţiei, a avut revelaţia lumini, a întunericului, a
căldurii şi frigului, a durerii şi câte altele. Acoperit de imensa
boltă a universului a vrut să ştie ce este acesta şi cum s-a născut,
pentru că în concepţia lui nu putea să existe din totdeauna, şi
trebuind să aibă un început a trebuit să se nască. A reflectat şi a
conchis că universul s-a născut din ou (11). Asistăm astfel la
apariţia celui mai răspândit mit cosmogonic, naşterea universului din
ou. Spunem că este cel mai răspândit pentru că îl regăsim în cele două
variante cunoscute ( 1.Oul originar şi 2. Oul confecţionat) pe aproape
întreg globul. Ne referim la India; Iran; Tibet; China; Fenicia;
Grecia; Finlanda; Australia; Havaii; Indonezia şi Africa spaţii care
îl consacră sub forma oului originar. Varianta "oului confecţionat" a
fost semnalată în Egipt; Africa şi America precolumbiană. Alchimiştii
medievali l-au socotit "Oul filozofal" declarându-l simbol al
universului. Răspândirea acestui mit pe o arie planetară la timpul
istoric în care populaţiile planetei nu puteau comunica direct ne
întăreşte în convingerea că informaţia s-a transmis prin gândurile
interschimbate prin mijloace telepatice de indivizi ce sub aspect
raţional comunicau prin mijloacele numite, subiecţi aflaţi în stare de
înfrăţire gemelară.
Vom împinge demonstraţia înspre evenimente istorice şi vom
avea a constata naşterea simultană a unor sentimente de mânie
convertite în acte revolute, cu efecte reconstructive, pe spaţii
geografice ce nu aveau comunicare directă între ele. Exemplificăm cu
anul revoluţionar 1848 când mare parte din Europa a pus mâna pe arme
în vederea schimbării unei orânduiri sociale, şi continuăm cu anii '80
şi sfârşim cu '89-90 a secolului trecut când mânia colectivă a şters
de pe harta Europei de răsărit plaga roşie instaurată de către
comunism. Le-a fost necesar popoarelor din imperiul (fost) Sovietic
să traverseze 73 de ani de crime abominabile în masă, ca răbdarea
colectivă să ia sfârşit, ca masa de trăitori să se încarce cu puterea
de a vrea altceva şi să procedeze la eradicarea spaţiului urmată de
construirea unei societăţii, de consum normale, iar popoarelor din
Europa de est contaminate de aceeaşi plagă după cel de al doilea
Război Mondial 45 de ani de răbdare. Am pus în pagină două evenimente
istorice ce dovedesc că modificările de status instituţional oricât de
oprimatoare ar fi ele nu pot fi înlăturate până la momentul de trezie
colectivă şi că aceasta se produce, iar atunci când se pune în mişcare
ocupă spaţii extrafrontaliere, iar marşul blajinelor victime aruncă în
istorie pentru nerepetare forţele crimei ce i-au înfometat
coborându-i la limitele trăirii animalice, ce le-au înveninat viaţa,
ce le-au ucis antecesorii semănând ură şi învrăjbire. Trezia colectivă
nefiind nimic altceva decât ieşirea din starea de apatie, de
lâncezeală, de laşitate motivată de frica ce le-a fost inoculată prin
teroare, este momentul în care pe arii geografice extinse frica
dispare, suma indivizilor intră instantaneu într-o stare de temeritate
soră cu curajul fără limite, piepturile dezvelite se propun armelor
neputincioase, ce fie nu mai ştiu trage, fie trag fără a mai provoca
temeri. Asistăm la un insuflu colectiv de bărbăţie ce prinde într-un
unic ,moment istoric falii considerabile ale planetei, ţări,
continente şi mai mult, insuflu de sorginte gemelară, moment în care
oamenii planetei sau al unor părţi ale acesteia gândesc împreună, se
înarmează cu o unică voinţă şi de la mic la mare se urcă pe baricade
şi înving cu forţa piepturilor dezvelite. Cele trei exemple puse în
pagină pot dovedi că propunerea noastră vizând comunicarea gemelară
este operantă că este forţa motrice ce scrie atât istoria
civilizaţiei cât şi istoricitatea faptelor.
Împrejurarea că Cioroliţa este o variantă compozită de
Chiraleisă ne-o spun, fără a fi expliciţi, autorii comunicării din
periodicul Zarand, respectiv Diana Leucian şi Nicolae Cristea, atunci
când se referă la formula rituală greacă kirie eleison pe care o
întâlnim în M.D.E 1978 la pag. 185, în textul ce explică instituţia
mitică "Chiraleisa" afirmând că se traduce prin "Litanie liturgică la
ortodocşi şi catolici", încredinţându-ne că respectivele cuvinte sunt
rostite de însoţitorii preotului când acesta umblă cu botezul. Pe cale
de consecinţă este o instituţie comună la două rituri creştine, şi
este consacrată şi celor două manifestări mitofolclorice pe care le-am
alăturat (Cioroliţa şi Chiraleisa) în prezentul studiu.
Cât privesc două din variantele sălăjene de Chiraleisă o
frumoasă similitudine se poate stabili între varianta din Mirşid şi
Valcăul de Jos cu o practică rituală din Oceania, respectiv de pe
insulele Ambion, locaţie unde "când plantaţiile de cuişoare par
deficiente, bărbaţii se duc acolo, noaptea, goi, şi încearcă să
fertilizeze pomii, strigând
sexual între bărbatul gol şi arborele a cărei rodire se vrea
stimulată." Deosebirea între variantele sălăjene şi cele din
îndepărtata Oceanie este că la ultima se simulează un act sexual iar
la primele se proferă doar o ameninţare. Şi una şi cealaltă privesc
acte cultuale de stimularea rodirii la pomi fructiferi şi ne prezintă
practici asemănătoare ce acoperă credinţe şi prejudecăţi, fundamentate
în profunzimea timpului istoric de populaţii ce îşi aveau habitatul pe
spaţii despărţite de continente şi luciu oceanic inabordabil mii de
ani. Credinţa autorului de faţă este că cele două chiraleise sălăjene
(de Mirşid şi Valcăul de Jos) şi actul insularilor din Pacific sunt
înrudite, au aceeaşi raţiune de a exista şi s-au statornicit pe cale
de comunicare (n.n. gemelară) în timpuri imemoriale.
Autorii articolului din Zarandul spun ceva ce nu poate fi
negat "Nu se ştie originea acestui obicei" şi continuă în alt paragraf
"poate să dăinuie din vechi timpuri, poate chiar din vremea dacilor"
punct de vedere pe care-l amendăm cu menţiunea că s-a format şi a
apărut în momentul când omul a dobândit conştiinţă şi raţiune pentru
că manifestările mitofolclorice ce şi-au întins aria de celebrare până
la noi sunt mijloace de apărare iar apărarea se naşte prin deliberări
raţionale. Înclinăm să credem că dacii l-au moştenit de peste milenii,
l-au celebrat şi ni l-au oferit ca pe o moştenire sfântă.
1 Victor Kernbach - Dicţionar de mitologie generală pag. 23
2 Ibidem
" 228
3 Tiberiu Vanca Izbăvirea prin limbă pag. 98-106
4 Victor Kernbach Dicţionar de mitologie generală pag. 188-191
5 Ibidem
pag. 515
6 Romulus Vulcănescu Etnologie juridică pag. 184-187
7 Tiberiu Vanca Bănişorul mitic pag. pag.43-45 şi M. Moldovan
Magazin Sălăjan nr. din 31 dec. 2009
8 Victor Kernbach Mic dicţionar enciclopedic pag. 998 + Victor
Kernbach Dicţionar de mitologie generală pag. 605 + Mircea Eliade
-Regenerarea timpului + Tiberiu Vanca Bănişorul mitic pag. 129-132
9 Ernest Bernea - Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român pag. 21-28
10 Tiberiu Vanca - Bănişorul mitic pag. 120
11 Victor Kernbach - Dicţionar de mitologie generală pag. 447-448
12 Mircea Eliade - Tratat de istoria religiilor pag. 292.
6 ianuarie 2010-
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu