vineri, 15 ianuarie 2010

Un concurs cu rezultate foarte apropiate

.
Şcolarii din clasa a III-a C (învăţătoare Ana Hideg) de la Şcoala „Lucian Blaga” Jibou s-au întrecut azi într-un concurs menit să evoce viaţa şi opera poetului Mihai Eminescu.

Micii noştri parteneri au alcătuit echipajele „Luceafărul”, „Floare albastră”, „Revedere”, „Veneţia”, „Diana”.

Concursul a constat din patru probe: una scrisă, alta artistică, una orală, alta practică.

După adunarea punctelor obţinute, clasamentul a evidenţiat hărnicia şi priceperea participanţilor, diferenţele dintre fruntaşi fiind foarte mici.

Pe primul loc s-a situat echipajul „Luceafărul” cu 66 de puncte. Pe locul doi, la doar un punct diferenţă de învingători, s-au plasat două echipaje, la egalitate: „Floare albastră” şi „Revedere”. Locul trei a revenit „Veneţiei” (58p), ultimii fiind echipajul „Diana” cu 55 de puncte.
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu