miercuri, 28 noiembrie 2018

Viitorul României - expoziţia de Centenar

.
Doamna Margareta Muntean face tablouri în tehnica alăturării de mărgeluţe colorate, astfel încât să rezulte imagini mozaicate. Expoziţia de Centenar cuprinde numai portrete de copii, pentru că ei sunt „Viitorul României”. Să-i ajute Dumnezeu şi ştiinţa medicală, să-l prindă şi pe următorul!


„Şcoala Altfel” - clasa a IV-a A

.
Cu şcolarii mai mari din clasa doamnei Ana David, am ţinut o oră de ştiinţă distractivă, bazată în principal pe „Fizica hârtiei”, iar în final ne-au cântat o piesă pregătită pentru sărbătoarea Centenarului.




„Şcoala Altfel” - clasa pregătitoare C

.
Clasa pregătitoare C de la Liceul tehnologic „Octavian  Goga” este îndrumată de doamna învăţătoare Mirela Sarca:




„Şcoala Altfel” - clasa pregătitoare A

.
„Prietenii lui Mickey Mouse”, copii pregătiţi de doamna învăţătoare Loredana Brîglezan:



marți, 27 noiembrie 2018

Donaţie: Emblema perlată a Centenarului

.
Am primit de la domna Margareta Muntean un tablou cu emblema Centanarului, realizat prin lipirea câtorva mii de mărgeluţe colorate. Îi mulţumim pentru donaţie!

luni, 26 noiembrie 2018

„Şcoala Altfel” - clasa a II-a A

.
„Spiriduşii” din clasa a II-a A de la Liceul Tehnologic „Octavian Goga” (învăţătoare Diana Păşcuţă) s-au adunat la bibliotecă, la atelierul lui Moş Crăciun, ca să confecţioneze podoabe de brad şi jucării din coji de nucă. Dintre ei, „Zece căţei” au avut parte de o aventură, ca-n poezia lui Tudor Arghezi. Iar în final, au spart nuci cu ziarul.






vineri, 23 noiembrie 2018

„Şcoala Altfel” - clasele I

În cadrul programului „Scoala Altfel”, azi am fost vizitaţi de clasele I-A (învăţătoare Anca Năprădean) şi I-C (învăţătoare Marinela Dobai) de la Liceul Tehnologic „Octavian Goga”. După prezentarea instituţiei, a urmat spargerea nucilor cu ziarul, confecţionarea de podoabe de brad şi jucării din coji de nucă, lecturi şi teatru improvizat, vizită la muzeul Casei de cultură.