joi, 18 septembrie 2014

Biblioteca se mută

 

Biblioteca Orăşenească Jibou se va muta în locul fostei croitorii a lui Cotuţ, în spaţiul de deasupra noului oficiu poştal şi al CEC-ului, datorită începerii lucrărilor de reabilitate a casei orăşeneşti de cultură. Vom deschide în 15 octombrie a.c.

joi, 4 septembrie 2014

Vernisaj: Grădina din Vis / Visul din grădină

În perioada 26 august – 05 septembrie 2014, Grădina Botanică Jibou a fost gazda Simpozionului Internaţional de Artă Vizuală Arta în Grădină. În acest an, evenimentul aflat la a treia ediţie, a propus conceptul tematic Grădina din vis – Visul din Grădină ca provocare creativă artiştilor invitaţi: Borgó – din Ungaria, Andrei Florian, Eugen Moritz, Radu Şerban, Florin Gherasim, Cristina Gagiu, Blanca Alina Pop, Lucian Muntean – din România. Iată câteva imagini de la vernisajul expoziţiei de final, cuprinzând lucrări de pictură, fotografie, instalaţie etc.








luni, 18 august 2014

„Negru alb negru” cu autograf

Din partea domnului profesor Augustin Mocanu, am primit ca donaţie un volum de „proze mărunte”, care, cu începere de săptămâna viitoare, va putea fi împrumutat acasă. Îl felicităm pentru apariţie şi-i mulţumim!

Augustin Mocanu - Negru alb negru
Editura Star Tipp, Slobozia, 2014

Pentru Biblioteca
Orășenească din Jibou
s.s.
A. Mocanu
6 aug. 2014

marți, 5 august 2014

Mircea Opriţă la Jibou

Faima Grădinii Botanice atrage mulţi vizitatori la Jibou, mai ales în sezonul de vară. Azi, spre surpriza noastră, a trecut pe la bibliotecă scriitorul clujean Mircea Opriţă şi s-a bucurat de faptul că avem şi poate utiliza reţeaua Biblionet. Mircea Opriţă este autorul monografiei Anticipaţia românească (trei ediţii, cu începere din 1994) şi ale altor lucrări de critică şi istorie literară. A fost recent distins cu Premiul Colin 2014 pentru romanul Călătorie în Capricia - Cu adevărat ultima aventură a lui Gulliver (Ed. Eagle Publishing House, 2011). A tradus şi a realizat mai multe antologii de proză scurtă science-fiction. Între anii 1972-1994, a lucrat la Editura Dacia din Cluj, ulterior a condus Institutul Cultural Român de la Budapesta (2002-2006).


Dat fiind că se apropie Festivalul Someş, cântecele tale, ne aşteptăm ca numărul turiştilor să crească la sfârşitul săptămânii. Programul manifestării se găseşte aici, pe situl Centrului de Artă şi Cultură.

joi, 17 iulie 2014

Jibăul în raportul medicului militar din 1925

Am citit în gazeta „Cultura poporului” din 7 mai 1925 raportul căpitanului Dr. Odiseu Apostol, însărcinat cu recrutarea tineretului apt de serviciu militar, unde sunt descrise succint populaţia şi condiţiile de trai în Jibou.


8—10 Martie 1925

Iarna, zăpada, frig şi noroi în Jibou.

Jibou, comună cu multă populaţie ungurească din judeţul Sălaj, la 26 km. de Zalău. E ridicat pe malul Someşului şi e reşedinţa plăşii Jibou. Are 2077 locuitori unguri, 539 români şi 869 evrei în 537 case. Pretura, judecătoria, percepţia, primăria, poşta, jandarmeria, gara şi numele străzilor arată vizitatorului ca suntem în România întregită. Comuna e o îngrămădire de case vechi, mici şi nouă, moderne, printre cari şi un otel construit probabil pentru un spital sau pentru atunci când va fi Jibou capitală de judeţ, o stradă lungă noroioasă, o piaţă tristă triunghiulară, multe prăvălii jidoveşti, 3 biserici creştine, o sinagogă, o fabrică de spirt, o gară tare departe aşezată, şcoală, cu o viaţă socială românească invizibilă, cu lipsă de interes din partea inteligenţei româneşti faţă de nevoia de a se construi o biserică românească.

În cimitirul românesc se află monumentul eroului naţional, sergentul llie Popa din Reg. 15 Răsboeni, mort la Ţigani din Sălaj la 20 Ianuarie 1919, ridicat prin îngrijirea primpretorului Dr. Aurel Hetco.

În Jibou, cât am stat, am avut ocaziunea să examinez medical îndeosebi vreo 330 români, tineri născuţi In 1904 şi iată ce rezultate arn cules:
1.  Sunt mai curaţi ca cei examinaţi în plasa Zalău.
2.  Sunt mai voinici.
3.  Talia maximă a fost 182  cm. în secretariatul Creaca. Talia minimă 140 cm. în Cuceu.
Perimetrul toracic maxim 98 cm. în Jibou, iar cel minimum 71 cm. în Napradea.
4.  Am găsit 8 cu sifilis, 1 cu trahom, 1 guşe şi vreo 4 cu râe. Foarte mulţi debili  şi  cu afecţiuni  incipilute de tuberculoză,  în  special  cei căsătoriţi de curând.
5.  161 analfabeţi.
6.  Uzează mult de alcool.
Românaşii au venit cu lăutari, cu drapel şi cântând la recrutare.

DR. APOSTOL