Un articol din „Universul”, 16 decembrie 1928

 De o sută de ani, aceleaşi probleme : proasta planificare a trenurilor, lipsa întreţinerii, administrarea defectuoasă. 

 

Războiul care mi-a salvat viaţa

de Mălina Zaharia

Nu am fost şi nu voi fi vreodată Ada. Nu în sensul propriu al cuvântului. Viaţa a fost mai mult decât generoasă cu mine – am crescut ca un copil sănătos, într-o familie iubitoare care m-a dorit şi a făcut totul pentru binele meu; cât despre dorinţa de a ieşi în evidenţă cu ceva bun, diferit, acesta ar putea fi un punct comun.

Însă nu şi Ada Smith – ea s-a născut cu un „defect” pe care mama ei nu se sinchisea să-l îndrepte pentru că o costa prea mult; trăia în izolare, amărăciune, frustrare şi îndoieli faţă de ea însăşi, iar singura persoană care o putea proteja(tatăl ei) plecase prea repede de lângă ea.

Deşi nu semănăm în vreun fel, fiecare din noi puteam fi o Ada, dar am avut binecuvântarea de a avea vieţi frumoase şi lipsite de griji prea mari, fapt care ar trebui să ne facă să oferim mai multă empatie celor care nu le surâde viaţa totdeauna. Iar pentru aceştia din urmă, mai există o veste bună: există o parte a Adei care răzbeşte tumultul vieţii, şi anume dorinţa sa de a-şi depăşi condiţia şi un caracter sănătos. În războiul cu noi înşine se dau cele mai importante lupte, iar cartea de faţă prezintă evoluţia personajului care îşi spune povestea cu fiecare victorie pe care o câştigă. Nu e uşor să învingi giganţi precum neiertarea, stigmatizarea, izolarea, anxietatea sau începutul unei vieţi cu totul noi, dar Ada ne arată că se poate.

De-a lungul istoriei, au fost nenumărate războaie şi nu vor înceta să existe(drept dovadă evenimentele din prezent), dar ceea ce contează cu adevărat este să câştigăm lupta cu sinele. Nu e plăcut să vorbim despre lupte sângeroase, moarte, eşecuri sau pierderi, astfel încât Războiul care mi-a salvat viaţa nu e o carte de divertisment, ci o carte despre conştientizare – fapt pentru care o recomand cu căldură.
De asemenea, numeroase paradigme de cunoaştere a realităţii sunt expuse şi puse la îndoială, toate din perspectiva unui copil care descoperă lumea pentru prima dată, fapt ce reprezintă, în opinia mea, un deliciu pentru cititorul analitic.
Rate: , vârstă : 12+

Dacă doriți să descoperiți povestea Adei, vă așteptăm cu drag la Biblioteca Orăşenească Jibou. Aici vei găsi cele mai frumoase povești.

despre: Kimberly Brubaker-Bradley, Războiul care mi-a salvat viaţa, Editura Arthur, Bucureşti, 2016

 

Vizita Regelui Ferdinand şi Reginei Maria în Jibou

 O altă sursă despre vizita Regelui Ferdinand şi Reginei Maria în Jibou : Patria, 28 mai 1919

Sărbători luminate de Paşti!

 

De Ziua Bibliotecarului, de la Dodo Niţă

Momentul acela in care iti spui ca nu ai trait degeaba... Ai lasat ceva in urma ta... macar pe etajerele bibliotecilor publice si personale...
Azi e ziua bibliotecarului. Multumesc si pe aceasta cale tuturor bibliotecarilor care m-au ajutat in activitatea mea de documentare, la Bucuresti, Craiova, Constanta si Cluj.
Dar in special prietenului Gyuri Gyorfi-Deak de la Jibou!

„Citeşte-mi 100 de poveşti” la Grădiniţa Cuceu

 de Orgaș-Mureșan Daniela

Ziua Internațională a Cărților pentru copii, marcată pe 2 aprilie, este prilejul ideal pentru promovarea literaturii pentru copii și pentru stimularea dorinței de lectură a celor mai mici cititori.

Data nu a fost aleasă întâmplător ca sărbătoare a cărților pentru copii, ea coincide cu ziua de naștere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen.

Scriitorul danez, născut la 2 aprilie 1805, la Odense, a încântat generații de copii cu povestiri cum ar fi: Rățușca cea urâtă, Mica Sirenă, Fetița cu chibrituri, Hainele împăratului....etc.

Preșcolarii din grupa combinată " Fluturașii", Grădinița P.N. Cuceu, Sălaj, educatoare Orgaș-Mureșan Daniela, au călătorit în lumea minunată a poveștilor (cărților) alături de invitatul nostru special, domnul bibliotecar Györfi-Deak Gyuri, de la Biblioteca Orășenească Jibou. Domnul bibliotecar le-a pus la dispoziția copiilor mai multe cărți cu povești, iar aceștia au răsfoit paginile cu mare interes, atenția lor fiind captată atât de imaginile colorate, cât și de felul în care le-au fost prezentate poveștile: "Hainele împăratului" de Hans Christian Andersen și "Povești Din Lumea Florilor" de Nestor Urechia.

În cadrul activității practice am pătruns în arta plierii hârtiei ( origami ), unde am pregătit lalele sub îndrumarea invitatului nostru, iar copiii au urmărit cu mare interes și au învățat o tehnică nouă de care au fost foarte încântați. La sfârșitul activităților, copiii au avut parte de o surpriză plăcută ( petrecere cu baloane, confeti etc...,din partea invitatului nostru, căruia îi mulțumim pentru tot și pentru faptul că a răspuns invitației noastre !

 

Primăvară

 

 

PRIMĂVARĂ

 de Simone Györfi

Pleoscăie puiul sărind în băltoacă

Vaier de miei, ca un plâns de copil

Verzi, mâțișorii și-n tumbe și larmă

și zarvă și vâlvă sosește april.

Zborul de flutur gonește-n bravadă

Un tinerel și desculț și imberb

În aer vacarmul în râs ne inundă

Nu-i nici un protest sub cerul superb.

Îndeasă-n desagă plăceri și speranță

Că iarna s-a dus și că noi am scăpat

Frământă pământul ițind prin ogoare

Prin mugurii verzi și bobocii de floare

Un râs cristalin de prier alintat.

La ţărmurele Someşului

 

LA ŢĂRMURELE SOMEŞULUI

de Stelian Russu

Se pierduse soarele ca un glob luminos de foc pe după vârfurile de piatră ale munţilor, care se zăreau în depărtare. Lăsase în urma lui un cer roşu, ca de jăratec, a cărui lumină reflectându-se pe vârfurile ascuţite ale munţilor, le dădeau o culoare roşietică, vie, fermecătoare, care îţi atrăgea privirea. Pleca în alte părţi, pleca să deştepte alte speranţe, să îucălzească alte inimi.

Treceam pe lângă marginea drumului, pe lângă un şir lung de plopi înalţi şi puternici, aşezaţi aproape la distanţe egale unul de altul, îndreptându-mă cu încetul spre „ţărmurele” stâng al Someşului.

În cale-mi, rar dam de câte un trecător. Din când în când, câte doi-trei ţărani se reîntorceau pe la satele lor venind din Jibou. Mergeau încet şi câte unul dintre ei cânta din fluier. Câte două, trei care încărcate cu „mălai" (porumb) cules, sunau a greu trecând prin stratul gros de praf, de-a lungul şoselei. La fiecare car erau câte doi boi, bivoli ori catâri, pe care oamenii îi biciuiau mereu, strigând şi chiuind.

Cotind într-un rând, apucai de-a lungul unui loc cu porumb, necules încă, şi după puţină vreme ajunsei la „ţărmurele” Someşului, tocmai in faţa podului plutitor. Apa râului secase mai mult de jumătate din cauza secetei celei mari şi podul plutitor de-abia îşi mai putea face cursele lui, de la un „ţărmure” Ia celălalt. Tocmai în faţa podului, pe „ţărmurele” opus se începea drumul, care duce în sus pe deal, la satul Rona.

Mai încolo de pod era fierbătoarea de rachiu de prune a unui evreu din Oradea-mare. În jurul ei, peste tot, o mulţime de buţi mari pline cu prune. Veneau mereu care încărcate; prunele apoi se măsurau şi se puneau în buţi, unde trebuiau să stea câtăva vreme, pentru a ajunge într-o stare de putrezire, ca să poată fi întrebuinţate la fabricaţiune. Aproape toţi vânzătorii, care veneau cu căruţe încărcate, erau români, tot astfel şi lucrătorii de la fierbătoare. Întrebai pe unul, cum li se plătesc prunele, şi-mi spuse, că evreul le dă numai trei coroane pe un hectolitru, pe când el scoate dintr-un hectolitru zece litri de rachiu.

De altfel, de mult nu s-or fi făcut poate atâtea poame p-aci, ca în anul acesta. S-au exportat zilnic zeci de vagoane cu poame numai din Jibou. Au venit nemţi din Austria, din Germania, de la Berlin şi Breslau şi-au cumpărat cantităţi foarte mari de mere. Şi nemţii aceia au lăsat sute de mii de mărci numai pe poame şi numai în comitatul Sălagiului. Într-un rând se auzi că şi un francez din Belgia a venit p-aci, tot numai pentru poame.

Am întrebat odată la gară pe un neamţ din Berlin, că unde duc ei atâtea mere. Mi-a răspuns, că el şi încă cu câţiva tovarăşi, care au venit cu el, le expediază numai la Berlin. Ceilalţi le duc la München, la Breslau etc. La Berlin, el vinde merele unui comersant mare de acolo, care apoi le trimite în toate părţile. Cele mai multe se folosesc numai ca mere de desert, iar pe cele mai mici şi pe cele care eventual se strică pe drum, le vinde la comersanţii de vinuri, care fac cidru din ele.

Numai poamele din grădinile boierului de aici s-au vândut cu cinci mii de coroane.

Dar nu numai poame, ci şi cereale s-au făcut în mari cantităţi în anul acesta.

Aproape de „ţărmure” era un copac foarte mare, cu trunchiul gros şi aproape cu totul scobit înlăuntru. Ar fi putut încăpea cel puţin doi oameni în scobitura aceea.

— În copacul acela — îmi spunea un lucrător român de la fierbătoare, văzându-mă că mă uit la crengile lui lungi şi foarte puternice — la anul 1848, când a fost revoluţia, se ascunsese un ungur bogat şi cu renume printre ai săi. Se zice, că ar fi stat multă vreme acolo de frica muscanilor, care îl căutau pretutindeni. În fiecare dimineaţă se ducea câte unul de al lui acolo, pe furiş şi-i ducea de mâncare.

— Şi nu l-au prins, nu l-au găsit? îl întrebai eu.

— Nu, nici vorbă de prins! Numai dacă ar fi tăiat cineva copacul de la rădăcină ar fi dat de el, ori dacă s-ar fi urcat în sus, pe trunchi. Dar cui să-i dea în gând lucruri d-astea ? P-atunci nu era aşa de găurit trunchiul copacului cum e acum. Capul spărturii era sus, cam pe unde se încep crengile; trebuia să te sui acolo şi apoi aşa sa te cobori în scorbură. A trecut atâta vreme de atunci şi de aceea e acum aşa de spart trunchiul...

Vorbind şi ascultând mereu, observai într-un rând, că podul plutitor era tocmai pe la mijlocul Someşului. Trecea pe celălalt mal, la satul Rona. Era plin de oameni, toţi ţărani români, care cântau.

Era interesant cum, sub razele clare ale lunii, pe apa mică şi liniştită a râului, se vedea podul mişcându-se încet şi se auzeau sunetele lanţurilor Iui, amestecându-se cu vocile ţăranilor, cu cântecele lor duioase şi triste.

Înainte cu o zi se sfârşise târgul de toamnă al Jiboului şi ţăranii din satele vecine tocmai se întorceau acasă. Fuseseră la târg cu vite şi bucate. E frumos, cum la târgurile de aici, care se fac de patru ori în fiecare an, vezi numai români şi auzi vorbindu-se aproape numai şi numai româneşte. E adevărat, că comersanţii care îşi întind şatrele în târg, sunt aproape toţi evrei şi foarte rar vezi un român sau un ungur printre ei, dar mulţimea, mulţimea cumpărătorilor şi a vânzătorilor care n-au şatre şi de care e plin Jiboul e aproape toată românească. Căci satele din jurul Jiboului: Poptelecul, Odorheiul, Rona, Prodăneştii, Creaca, Lupoaia etc. etc. sunt aproape curat româneşti, chiar şi în Jibou sunt mulţi ţărani români, deşi inteligenţă [oameni cu carte] e foarte puţină.

Aici e şi o biserică, deşi foarte sărăcăcioasă, mică, de lemn şi acoperită cu paie. La banca „Sălăgeana" de aici însă există un fond pentru zidirea unei noi biserici proiectate şi pentru susţinerea unui preot. Până atunci însă, tot la a doua duminică în decursul anului întreg, preotul român din Poptelec, din cea mai apropiată comună de partea nord-vestică a Jiboului, vine şi ţine liturghia la mica biserică de aici, în schimbul unui beneficiu cu totul neînsemnat.

Dar vremea trecea mereu şi la biserica romano-catolică din Jibou se trăgea clopotul de seară.

La fierbătoare descărcarea prunelor se sfârşise pentru ziua aceea, lucrătorii lăsaseră lucrul şi luându-mi rămas bun de la proprietar, plecai şi eu.

Pe dinaintea corturilor de ţigani, pe lângă care treceam, aşezate pe ţărmul râului, corturi sărăcăcioase, scunde, slabe, se făceau focuri în jurul cărora se jucau copii sdrenţuroşi, aprope goi, făcând gălăgie mare.

Se auzeau şuierăturile lungi şi ascuţite ale unor locomotive din gara Jibou, cărora imediat le răspundeau ecourile din munţi.

Iar când, după câtăva vreme, intrai în sat, auzi de departe doi constructori de zidiri italieni, care discutau în limba lor frumoasă şi dulce. Mă cunoşteau, căci vorbisem de câteva ori cu ei şi îi întrebasem multe despre ţara lor. Îmi istorisiseră multe într-o seară şi-mi spuseseră, că de vreo doi ani sunt prin Ungaria, dar abia pot vorbi câte ceva ungureştce... Româneşte? Româneşte au putut să vorbească deja după câteva săptămâni, pentru că „lingua rumena e frumoasă şi seamănă bine cu lingua italiana”...

Pe unul îl cheamă Vincenzo, pe celălalt Giacomo.

Cum mă zăriră, îmi strigară de departe :

— Bona sera domine!

— Bună seara !

-------------------------
Jibou, octombrie 1903.

În: Gazeta Transilvaniei nr. 236 / 24 octombrie 1903, pag. 1-2

Bibliotecarii zălăuani pe Platoul de Marmură

 Foto: Iulia-Maria Longodor

 

Deschis în tot timpul vacanţei

Stegosaurul a ajuns la bibliotecă.
Ea va fi deschisă în tot timpul vacanţei.
Vă aşteptăm, copii!

In memoriam Maria Pop

Azi ne-am despàrțit de doamna bibliotecară Mărioara Pop, născută în 3 decembrie 1937, care ne-a părăsit joi, 14 aprilie 2022. Fie-i amintirea cât mai îndelungată. Îi mulțumim pentru donații: colecția de cartofilie, cărți și reviste de cultură. Condoleanțe familiei!

Şedinţa de lucru din luna aprilie

 

 

 

Mariana Marian, managerul Bibliotecii Județene Sălaj, a avut o nouă întâlnire profesională cu bibliotecarii din județ. „Și de această dată am discutat despre proiecte, probleme curente și am făcut schimburi de idei”, a declarat managerul BJSJ, care a ținut să îi felicite pe colegii din bibliotecile sălăjene pentru toate activitățile pe care le pun în practică în fiecare zi.

„Buburuzele” şi „Fluturaşii” la bibliotecă

 Azi ne-au vizitat grupa mare A „Buburuzele” (condusă de Iuliana Mureşan şi Camelia Grad) şi grupa mare B „Fluturaşii” (condusă de Sorina Căţânaş şi Mirabela Colcer-Rusu) de la Grădiniţa „Prichindelul” din Jibou, în cadrul proiectului „Citeşte-mi 100 de poveşti". După ce copiilor li s-a reamintit povestea „Ursul păcălit de vulpe”, le-am citit capitolul „Fluturaşul ars” din „Doctorul Aumădoare” de Kornei Ciukovski, continuarea celebrului „Doctor Dolittle” de Hugh Lofting.

 

Ne-au vizitat copiii din Cuceu

 

Vizitaţi „România geografică”!

 

Sunt geograful Dan Ghinea, autor al mai multor lucrari de specialitate [https://romaniadategeografice.net/acasa/despre-autor/], printre care monumentala “Enciclopedie Geografica a României” [https://www.amazon.com/Enciclopedia.../dp/9734501488].

Recent, am lansat site-ul România Geografică [https://romaniadategeografice.net/], având la bază lucrarea mai sus-menţionată, un site cu caracter enciclopedic, bogat ilustrat, care oferă informaţii variate referitoare la geografia, istoria, economia, cultura, ştiinţa, educaţia, sănătatea, turismul din România, precum şi date referitoare la populaţie, religie, climă, vegetaţie, faună, etnografie, opere de artă şi arhitectură, monumente ale naturii, etc.

Acest site a fost realizat pe baza unui bogat şi variat material documentar, este structurat alfabetic pe diferite domenii, iar conţinutul său, aflat în continuă expansiune, actualizare şi completare, poate fi accesat GRATUIT. In plus, site-ul va beneficia si de o varianta in limba engleza, varianta aflata in prezent in constructie [https://romaniadategeografice.net/.../orase-j/jibou/...].

Vă invit să vizitaţi România Geografică [https://romaniadategeografice.net/.../orase/orase-j/jibou/] cu speranţa să găsiţi acest centru de informaţie ştiinţifică deosebit de util.

Am reparat webcamerele!

 Azi am avut o scânteiere şi mi-am dat seama cum pot să repar clemele rupte (a îmbătrânit PVC-ul şi a cedat) de la camerele web ale bibliotecii. Să vedem cât vor rezista aşa!

Expoziţia de flori origami

 În aşteptarea micilor oaspeţi, am înfrumuseţat rafturile din bibliotecă. Mâine va fi Ziua Lecturii pentru copii. Săptămâna viitoare vom avea mulţi vizitatori.