luni, 10 decembrie 2012

Pregătiri pentru seara de colinde

Joi, 13 decembrie a.c., orele 17:00, in sala de lectura a Bibliotecii Orasenesti Jibou, vom prezenta selectiuni de pe DVD-ul cu spectacolul Ansamblului Los Sabandenos din Insulele Canare, donatie din partea partenerilor de schimb intercultural romano-spaniole.

Am decorat sala cu ajutorul entuziast al cititorilor noștri.

Iată echipa noastră de sprijin.

De la stânga la dreapta, steagurile Insulei Tenerife, Arhipeleagului Canare, Europei, Spaniei și României. Am pregătit și imnurile naționale.

Pentru a sugera culoarea locală, am împrumutat un arbore-dragon (Dracaena Draco). În Tenerife, trăiește cel mai bătrân arbore din această specie.

Am fixat harta insulei Tenerife cu ajutorul unor aplice magnetice, reprezentări ale Cavalerului Tristei Figuri.

Expoziția de semne de carte trimise de partenerii noștri din Insulele Canare 1

Expoziția de semne de carte trimise de partenerii noștri din Insulele Canare 2

Expoziția de semne de carte trimise de partenerii noștri din Insulele Canare 3

Expozitie de carti si pliante turistice despre Insulele Canare (in general) si Tenerife (in particular).

vineri, 7 decembrie 2012

Donație Green Area


Moș Nicolae ne-a adus un frumos album cu grădinile botanice din țară (printre care și cea din Jibou), câteva CD-uri și niște pliante, materiale de promovare realizate în cadrul unui Proiect Regio de către Asociația Centrul Ecologic Green Area. Le mulțumim pentru daruri, Dumnezeu să-i răsplătească și vă invităm să le vizitați situl:
http://www.romaniaeverde.ro/album-foto
În particular, iată link-ul către frumusețile din județul Sălaj:
http://www.romaniaeverde.ro/gradini/gradina-botanica-vasile-fati-jibou

joi, 6 decembrie 2012

Daruri de Moș Nicolae

Cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, biblioteca noastră a realizat pentru cititori și utilizatorii on-line un nou set de semne de carte pentru colorat, ilustrate de Györfi-Deák Géza, cu calendarul anului 2013 pe verso. Le-am postat pe contul nostru de pe scribd.com:
http://www.scribd.com/doc/115283438/Semn-de-Carte-2013


Dintr-o pagină A4, rezultă cinci semne de carte. Patru dintre ele reprezintă anotimpurile, iar în centru se află Axa Lumii. Iată o versiune de colorare:


Tot de pe contul nostru am încărcat și un calendar format A4.

Ambele materiale de promovare pot fi listate gratis și folosite pentru uzul personal. Comercializarea lor este interzisă.
Dacă vom fi solicitați pe una dintre adresele din lateral, dreapta, vi le putem trimite, tot gratis, prin e-mail.