Acum 10 luni
marți, 4 august 2009
Sânziana Batişte
.
Biografie
(de pe saitul Uniunii Scriitorilor):
Pseudonimul Mariei – Felicia MOŞNEANG. Poetă. Prozatoare. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
Adresa: RO.335200, Brad, Str. Libertăţii, Bl. C21, Ap. 12. Tel. 0254/613639; 0745803083;
E-mail: sanzianabatiste@clicknet.ro
DATE BIO-BIBLIOGRAFICE
Născută la Brad, Hunedoara, în 4 noiembrie 1943. Părinţii: Dimitrie Moşneang, din Semlac, Arad şi Margareta Moşneang (născută Cerna), din Cugir, Alba.
Şcoala Elementară şi liceul – la Brad (1950-1961), apoi Facultatea de Filologie, U.B.B. Cluj (1967). Din anul absolvirii, până în 2001, profesoară în Someş Odorhei, Sălaj. Din 2001 se restabileşte în oraşul natal, continuându-şi activitatea didactică în şcoli din Brad şi zona Brad.
Debut absolut: poezia „Pentru când vii”, semnată Bianca Mireş („România literară”, 7 noiembrie 1968).
VOLUME PUBLICATE:
• „Zodia Lupilor”, versuri, Felicia Moşneang, Ed. „Clusium”, Cluj Napoca, 1999, 80 p.;
• „Miei de lumină”, versuri, Sânziana Batişte, Ed. „Clusium”, Cluj Napoca, 1999, 80 p., ilustraţia copertei aparţine autoarei;
• „Doine şi dore”, versuri, Sânziana Batişte, Ed. „Clusium”, Cluj Napoca, 2001, 80 p., ilustraţia copertei aparţine autoarei;
• „Dulce Arizona”, proză scurtă, Sânziana Batişte, Ed. Călăuza, Deva, 2002, 88 p. concepţia copertei aparţine autoarei.
• „Odaie sub cer”, versuri, Sânziana Batişte, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2007, 125 p, coperta Gheorghe Pârcălăboiu;
• „Păşunile zeilor. Haiku. Les pâturages des dieux”, versuri, Sânziana Batişte, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2007, 83 p, coperta Gheorghe Pârcălăboiu;
APRECIERI POZITIVE CARE AU ÎNCURAJAT-O ÎN DEMERSUL LITERAR:
Ştefan Augustin Doinaş, „Familia” nr.5 şi nr. 13, 1975;
Ion Gheorghe, „Luceafărul”, 14 sept. 1985, 2 aug. 1986;
Gabriela Negreanu, „Luceafărul”, 13 mai 1989, („...un limbaj puternic articulat, univers tematic propriu, ştiinţa compunerii poemelor” lirism „percutant”).
SELECŢIE DIN REFERINŢELE CRITICE
* „Versul frumos e o duminică a muncii. Mâna ce-l scrie e asemuitoare limbii ce-l vorbeşte. E gâtul lebedei. Gâtul lebedei seamănă cu trupul lung al plopului. Este atât de lung, de prelung, încât el nu este de spânzurat; laţul razei de stea îl sărută.”
(Nichita Stănescu, „De Felicia”, în „Orizont”, nr.2, 15 ian. 1981)
* „Poezia Feliciei Moşneang e una ce „decorează” un interior ce stă sub semnul unei melancolii de toamnă târzie, în odaia ce seamănă cu un „fulg uriaş”, tânjind spre lumină, înconjurată de „fierăstraiele nopţii”. Se compune sub acest demonism al luminii şi umbrelor o sensibilitate aparte a unei poezii feministe, în care singurătatea şi visarea, iubirea şi spectrul morţii, un soi de bovarism ce atinge fiinţa, trimit înspre o imagine a unui alt spaţiu ce trebuie cucerit. Volumul Feliciei Moşneang convinge chiar la debutul lui prin claritatea expresiei şi sinceritatea scopului propus, acela de a face poezie, de a se confesa în faţa unei oglinzi imaginare, de a avea tăria de a spune „eu” unei instanţe ce îşi va fi mereu egale[...]”
(Florin Lazăr, „Felicia Moşneang: „Zodia Lupilor”, în „Steaua”, nr. 5-6, 1999)
* „Stări meditative, situarea eului în universul înconjurător, raţiunea de a fi, prin iubirea atotstăpânitoare, iată motive pentru jubilaţii ale acestei lirici feminine, a unei poete din nordul transilvan, SÂNZIANA BATIŞTE (născută MOŞNEANG), care profesează meseria de dascăl. Poezia ei aduce în întregime după o sine o melancolie luminoasă, dar fără a sentimentaliza, cu tristeţi care nu se învecinează niciodată cu deznădejdea. Ci care se statornicesc într-un cuprins al calmului hieratic. Nici iubirea neîmplinită nu devine, până la lacrimi, dramă. Nici singurătatea nu ajunge în vecinătatea tragică a durerii. Totul rămâne la un hotar al liniştii, al împăcării de sine. Nimic violent aici. Nimic crispat. Totul, stăpânit. Până şi durerea trebuie netezită cu gesturi liniştite. Poeta nu e, totuşi, o glacială. Sub aerul ei hieratic, statuar, bănuieşti frisonul unui suflet simţitor. Iar dacă ea apare totuşi abstrasă, aceasta se face doar din faţa unui real agresiv şi din preajma momentelor prea arzătoare ale existenţei. Trăirile plutesc într-un vag şi pornirile fiinţei, care nu participă, prin sânge şi carne, cu toate simţurile, la elogiul sau la biciuirea vieţii. Şi, totuşi, poezia această dă senzaţia şi pulsul vieţii. Dar uneia, săvârşită într-o zonă de o puritate exanguă, hieratică, unde oficiază, parcă, o poetesă cu gesturi sacerdotale la miracolul existenţei sentimentelor[...]”.
(Ion Arieşanu, „Sânziana Batişte, „Miei de lumină”, în „Orizont”, nr. 17.03.2000)
* „[...]Căutarea adevărului ultim al fiinţei, determinarea raportului dintre fatalitate şi liber arbitru devin punctul nodal, tematic şi problematic, al volumului, confesiunea poetei aducând în prim plan un eu contorsionat, scindat, care-şi pune mereu la îndoială identitatea. Din acest motiv mare parte a poemelor sunt încercări de autodefinire – în raport cu Divinitatea, cu celălalt, cu sine. Poeta se autoproclamă de pe o treaptă de excepţionalitate, aşezându-se, faţă de „ceilalţi”, pe o poziţie detaşat-trufaşă; incompatibilitatea dintre eul poetic şi cei care „trec făloşi prin lumină” este subliniată în mod repetat (...) Având conştiinţa superiorităţii, poeta se retrage din lumea plină de „baloane multicolore / panglici / şi tobe / şi trâmbiţi” („Atâta fală”), autoizolându-se într-un clan restrâns de privilegiaţi care au găsit poarta de acces spre „ascunsul murmur” („Vama”) al inspiraţiei. Intensitatea afectivă, dar şi refuzul pervertirii spirituale determină recluziunea într-un cerc de iniţiaţi, toţi născuţi sub zodia lupilor, toţi sortiţi unui destin de excepţie (Zodie). Singuratic, înzestrat cu capacitatea de a vedea în întuneric, lupul devine un dublu al poetului care vede şi extrage din preformal contururile artei sale. Vama dintre exprimat şi inexplicabil este locul în care poetul plăteşte tribut Poeziei; actul scrierii e o „tipărire” a văzduhului „cu cioturile/ însângerate / Ale sufletului” (Orb). Venind din tradiţia romantică şi situându-se în descendenţa „hemografiei” stănesciene, Felicia Moşneang vede procesul de creaţie ca pe unul de combustie şi sacrificiu. Jertfa i-mediată a poetului devine o replică la sacrificiul cristic, ea fiind, totodată, şi un element compensator al desacralizării lumii şi al dispariţiei lui Dumnezeu: „Ascuns în poruncile tale / Din veac în veac în veac te arăţi” (Ascuns în poruncile)[...].”
(Tatiana Tudorache, „Sub semnul Lupilor”, în „Orizont”, nr. 6, 1999)
* „[...]Apelul iniţial (şi iniţiatic) la metafora Bizanţului se extinde laborios şi delicat, pe „vitraliul” liric al cărţii. Melodioasă, rostirea poetică sporeşte cantabil, pe registrul uşor blagian al sacrului re-extras din profan (istorie), în poeme egale, ca „trepte suave / pe care sufletul păşeşte înfrigurat / spre pajişti eleusine”. Sânziana Batişte defineşte arta poetică drept stare primordială, indestructibilă, una a bucuriei. Jocul poetic este jocul copilăriei paradiziace, pridvorul sanctuaric al iluminării, poemele fiind instrumentaţia ceremonialului. Metafora mieilor de lumină conţine şi dezvoltă o hermeneutică a religiozităţii de tip străvechi, precreştin, suind grav şi oarecum sever în revelaţia misteriosului triadic, al simbolului: „sacrificiul” (mielul) şi „lumina” (divinul)[...]”.
(Eugen Evu, „O scriitoare, trei cărţi”, în „EuroObiectiv”, nr. 29, 2002)
* „[...] placheta intitulată „Doine şi dore” şi-a propus să grupeze o parte „dintre poeziile scrise în manieră folclorică între anii 1963-1989”. Din punct de vedere tehnic, ni se oferă o pistă falsă, rare sunt stihurile în metrică populară, cu versuri scurte şi rime împerecheate. (...) Joncţiunea cu înţelepciunea are loc undeva mult mai în profunzime, în spiritualitatea poeziei („Grăuntele de nisip”). Mai mult decât doinele, dorele, fiicele dorului, sunt cântece de jale. Precum doinele sunt doinite, dorele, iscate din durele rădăcini înfipte în ţărâna din care au fost plămădite, adâncite până ce dor, se doresc dureros, transformând durerea în durată, aducându-ne aminte de mitul estetic, de soţia meşterului cel mare, cea zidită în temelii[...].”
(Györfi-Deák György, „Despre doine şi dore”, în „Transilvania Jurnal”, 3 martie 2001)
* „Schiţa „Marginea” are anvergura epică a unui roman şi intensitatea lirică a unui poem. În câteva zeci de rânduri autoarea face vizibile, ca la lumina unui blitz, figurile mai multor personaje, fiecare cu destinul său [...]”
(Alex. Ştefănescu, „Ieşirea din anonimat: Felicia Moşneang”, în „Flacăra”, nr. 25, 1995)
* „Trecând de la poezie la proză scurtă… (scriitoarea) e o surpriză plăcută şi în „Dulce Arizona”; corolar de proze scurte îmbibate de o dominantă parabolă: lumea meschină, aplatizată, sinistră, a ultimului deceniu ceauşist (…) Regăsim în carte ceea ce, de fapt, nu a pierit după 1989, ci s-a disimulat fenomenologic tenebros, s-a redistribuit pentru multă vreme, în chiar structurile „ontologice” ale societăţii cripto-ceauşiste. Dedublările, duplicitarismul, mediocritatea, însă unele cu etichetă „telectuală”, sunt tumorale, maligne, iar autoarea operează abil cu bisturiul unei psihanaliste de vocaţie. („Darwin”, „Accente”). Edificatoare în sensul sus-citat „Darwin” e perla cărţii. Evident, avem în faţă o carte autentică a literaturii de sertar, una relevantă.”
(Harold Breteanu, „Dulce Arizona”, sau „souvenir” din ţara lui „escu”, în „Provincia Corvina”, nr. 27, 2003)
* „[...]Cele nouăsprezece proze din „Dulce Arizona”, cu excepţia ultimei povestiri („Alexlandia”), au fost scrise înainte de 1989, dar în ciuda acestui fapt, nu au pierdut nimic în savoarea şi valoarea lor literară. Un iubitor al epicului dur ar putea rămâne poate descumpănit de aceste demonstraţii de inteligenţă şi sensibilitate, de profunzimea introspecţiunii şi neţărmurita răbdare şi dragoste cu care autoarea se apleacă asupra personajelor sale, suflete sensibile, suflete – fluturi în vulnerabile zboruri de o clipită, urmate de aceeaşi ezitare şi teamă dintotdeauna, cu desluşirea esenţei / tainei celor mai banale lucruri, în căutarea unei raze de speranţă, unui reazem şi refugiu din calea povarei existenţiale. [...]De la schiţarea unor stări de prea delicată aşteptare, ori fotografii ale penibilităţii, până la poemul în proză, (autoarea) e o excelentă observatoare a sufletelor delicate, rămase parcă dintr-un alt timp, apus, în această lume insensibilă, agresivă şi lipsită de speranţă. Demnitate, nesfârşit de multă demnitate în aceste proze delicate ca foşnetul mătăsii, de echilibru desăvârşit şi, în acelaşi timp, şi o rafinată peisagistică a naturii umane[...].”
(Ladislau Daradici, „Natură moartă cu suflet de fecioară”, în „Arhipelag”, nr. 1-2, 2002)
* […] Iată că, în 2007, poeta a revenit în prim – plan cu două noi plachete,de facturi diferite: „ Odaie sub cer “,şi “ Păşunile zeilor .Haiku.Les pâturages des dieux „ ambele publicate la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj.Prima este explicit o carte de versuri scrisă împotriva mode-lor din vremea noastră.Nu este nicidecum vorba de o „ încremenire în proiect “, de o res-pingere sterilă a « vremurilor noi « sau un sever conservatorism tip « ochelari de cal « Ca literat şi ca dascăl,poeta a dobândit experienţa unui fel suav de a trăi artisticul în chip paradisiac ,pe care generaţia comentatorilor de bloguri şi a consumatorilor de junk food nu ştie cum să-l redescopere ,deoarece jocurile violente şi filmele cu cafreală le-au inoculat falsa credinţă că la poarta Raiului interior stau de pază nişte arhangheli Jedi cu săbii laser : « E şoul – şourilor ( Se- nţelege / la circul vorbelor paiaţa-i rege ) „( Argument )
Odaia de „sub cerul infinitului netimp„ cuprinde trei secţiuni ,în fapt,ilustrările a trei stări de spirit : deznădejdea – „Târziu,cuvintele„; redobândirea încrederii – „ Edicte” ; puterea de a înfrunta : „ Nu te mira/Străine /De opaiţul ce arde veşnic / La casa mea /De faţa mea albă / De ochii strălucitori / Priveşte mai bine / Cum se întorc iarăşi din lume / Copilele mele /Speranţele „( Nu te mira ).
In fapt ,eşantionarea e oarecum convenţională ,volumul are o structură stilistică spi-ralată.Se reiau aici ,uneori pe un plan superior, teme, procedee şi ritmuri exersate în apariţiile anterioare.Autoarea pare că se lasă ademenită de joaca dorelor : „ Ploaie de şoapte/Ploaie de noapte / Ploaie de ploi / Dezlănţuie – te în noi „ ( Dans – sfâşiere ).Iată aici bucuria dansului,a feminităţii seducătoare,premisa extazului.Mişcarea,ritmul, legătura dintre cer şi pământ ( ploaia )generează arta şi împlinirea ,sensul suprem.Continua frământare filosofică a înţelesurilor devine stearpă şi lipsită de rost. Paradoxal ,acum şi aici puterea de a crea rezultă tocmai din absenţa cuvântului ,deoarece ,odată cunoscută ori-ginea tuturor lucrurilor,vorbele îşi pierd rostul : „ Ţipătul naşterii mele e cel mai frumos /Ţi – l pun în braţe / C – un pumn de stele / De vrei îl păstrezi / De vrei le scapi pe jos /Ci eu / Mă –mpodobesc cu tăcere „ ( Edicte ).Surprinzătoare răsturnare de perspectivă ! ( Totu – i prezis ? ) Totul e scris / AŞA – SE – NAŞTE – N – LUME - DUMNEZEU „ /( Herghelii de lumină „)
În volumul bilingv ( româno – francez ) de poezie haiku „ Păşunile zeilor.Haiku.Les pâturages des dieux „ obsesia temporalităţii vag marcată în cartea prece-dentă ,capătă proporţii şi o însemnătate covârşitoare .Din aparenta nemişcare a eternităţii,topos gravitaţional şi piedică naturală greu de sesizat pe parcursul goanei noastre dintru naştere întru dispariţie , Sânziana Batişte desprinde un întreg evantai de durate ,de la zbaterea clipei până la roata anotimpurilor : timpul bălteşte , timpul dospeşte , devine un zaţ al vremii ,pulsează sub zăpada grea la Dupăpiatră .
Haiku – ul, floarea spontană a contemplaţiei , presată în grila celor trei versuri ,cu metrică 7 – 5 - 7 silabe ,cere o raportare obligatorie la mersul vremurilor.Cinstind tradiţia japoneză ,poeta îşi împarte volumul în sferturi ca să parcurgă întregul ciclu vital al geosferei .[…]
Grupajul sezonier se încheie cu instantaneul diafan al omătului spulberat ,umbră a licornei , imagine de început şi de sfârşit a paginii goale ,liman al realităţii,dincolo de care imperceptibilul şi imaginarul ne transportă în sânul unei fiinţări pure,transcendentale.
În clepsidra durată de pana poetei ,notaţiile fugitive de surprindere a eternului din cotidian constituie tot atâtea grăunţe cristaline de cuarţ trecute prin strunga sticlei amorfe. ( Gyorfi – Deak – Gyorgy - „ Eternitatea , secundă cu secundă „ în „ Caiete Silvane „nr.9( 33 ),octombrie 2007 )
* „Prozatoare de talent dar şi poetă sensibilă,brădeanca Sânziana Batişte abordează cu simţul special al haijinului haikuul.O face în româneşte şi echivalând în franceză.Cartea ei este un aranjament delicat, o ikebana care valorifică şi astfel valenţele sufleteşti ce transpar din prozele ei deloc nostalgice,evocatoare şi cu simţul umorului […] Genul nipon îi vine poetei ca o mănuşă de grădină.Micile bijuterii lirice au ceva autumnal dar şi crepuscular,de trandafiri ce ard încă în toamna târzie…(” Profondeur ardente, d` un esprit subtil, modelé en epreuve.Noble maturité .Vitrails sanglés en cadre de fer de la douleur. » (Maria Vârcioroveanu ).
Într – adevăr,florile se uită printre grilaje,iar inima are un ochi mistic în centru…”
Eugen Evu – „ Sânziana Batişte – Păşunile zeilor.Haiku.Les pâturages des dieux „ în « Provincia Corvina « , nr.10 ( 47 ), 2008 .
ALTE REFERINŢE:
În periodice:
Suciu, Iuliu, „Şcoala noastră”, nr. 1, 1993;
Mureşan, Viorel, „Poesis”, nr. 10-11-12, 1994;
Silviu-Boerescu, Dan, Art-Panorama, nr. 14, 1999;
Tăutan, Viorel, „Limes”, nr. 3, 2000;
Borşoş, Mihai, „Arhipelag”, nr.1-2, 2000;
Rogojină, Lavinia, "Steaua nr. 10-11, 2007
În volume:
Toma-Damşa, Maria „Atentat la lectură”,
Biblioteca „Provincia Corvina”, Hunedoara, 2004;
Razba, Maria „Personalităţi Hunedorene.
Oameni de cultură, artă, ştiinţă, tehnică şi sport (sec. XV-XX)” Ed. a II-a, revăzută şi adăugită, Ed. Emia, Deva, 2004;
Neag, Romulus, „Monografia municipiului Brad”, Ed. Corvin, Deva, 2004
Bălaş, Lucia, Bódis Ottilia, coordonator Florica Pop, „Oameni de seamă ai Sălajului”,
vol. II, Zalău, 2006.
Biografie
(de pe saitul Uniunii Scriitorilor):
Pseudonimul Mariei – Felicia MOŞNEANG. Poetă. Prozatoare. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
Adresa: RO.335200, Brad, Str. Libertăţii, Bl. C21, Ap. 12. Tel. 0254/613639; 0745803083;
E-mail: sanzianabatiste@clicknet.ro
DATE BIO-BIBLIOGRAFICE
Născută la Brad, Hunedoara, în 4 noiembrie 1943. Părinţii: Dimitrie Moşneang, din Semlac, Arad şi Margareta Moşneang (născută Cerna), din Cugir, Alba.
Şcoala Elementară şi liceul – la Brad (1950-1961), apoi Facultatea de Filologie, U.B.B. Cluj (1967). Din anul absolvirii, până în 2001, profesoară în Someş Odorhei, Sălaj. Din 2001 se restabileşte în oraşul natal, continuându-şi activitatea didactică în şcoli din Brad şi zona Brad.
Debut absolut: poezia „Pentru când vii”, semnată Bianca Mireş („România literară”, 7 noiembrie 1968).
VOLUME PUBLICATE:
• „Zodia Lupilor”, versuri, Felicia Moşneang, Ed. „Clusium”, Cluj Napoca, 1999, 80 p.;
• „Miei de lumină”, versuri, Sânziana Batişte, Ed. „Clusium”, Cluj Napoca, 1999, 80 p., ilustraţia copertei aparţine autoarei;
• „Doine şi dore”, versuri, Sânziana Batişte, Ed. „Clusium”, Cluj Napoca, 2001, 80 p., ilustraţia copertei aparţine autoarei;
• „Dulce Arizona”, proză scurtă, Sânziana Batişte, Ed. Călăuza, Deva, 2002, 88 p. concepţia copertei aparţine autoarei.
• „Odaie sub cer”, versuri, Sânziana Batişte, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2007, 125 p, coperta Gheorghe Pârcălăboiu;
• „Păşunile zeilor. Haiku. Les pâturages des dieux”, versuri, Sânziana Batişte, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2007, 83 p, coperta Gheorghe Pârcălăboiu;
APRECIERI POZITIVE CARE AU ÎNCURAJAT-O ÎN DEMERSUL LITERAR:
Ştefan Augustin Doinaş, „Familia” nr.5 şi nr. 13, 1975;
Ion Gheorghe, „Luceafărul”, 14 sept. 1985, 2 aug. 1986;
Gabriela Negreanu, „Luceafărul”, 13 mai 1989, („...un limbaj puternic articulat, univers tematic propriu, ştiinţa compunerii poemelor” lirism „percutant”).
SELECŢIE DIN REFERINŢELE CRITICE
* „Versul frumos e o duminică a muncii. Mâna ce-l scrie e asemuitoare limbii ce-l vorbeşte. E gâtul lebedei. Gâtul lebedei seamănă cu trupul lung al plopului. Este atât de lung, de prelung, încât el nu este de spânzurat; laţul razei de stea îl sărută.”
(Nichita Stănescu, „De Felicia”, în „Orizont”, nr.2, 15 ian. 1981)
* „Poezia Feliciei Moşneang e una ce „decorează” un interior ce stă sub semnul unei melancolii de toamnă târzie, în odaia ce seamănă cu un „fulg uriaş”, tânjind spre lumină, înconjurată de „fierăstraiele nopţii”. Se compune sub acest demonism al luminii şi umbrelor o sensibilitate aparte a unei poezii feministe, în care singurătatea şi visarea, iubirea şi spectrul morţii, un soi de bovarism ce atinge fiinţa, trimit înspre o imagine a unui alt spaţiu ce trebuie cucerit. Volumul Feliciei Moşneang convinge chiar la debutul lui prin claritatea expresiei şi sinceritatea scopului propus, acela de a face poezie, de a se confesa în faţa unei oglinzi imaginare, de a avea tăria de a spune „eu” unei instanţe ce îşi va fi mereu egale[...]”
(Florin Lazăr, „Felicia Moşneang: „Zodia Lupilor”, în „Steaua”, nr. 5-6, 1999)
* „Stări meditative, situarea eului în universul înconjurător, raţiunea de a fi, prin iubirea atotstăpânitoare, iată motive pentru jubilaţii ale acestei lirici feminine, a unei poete din nordul transilvan, SÂNZIANA BATIŞTE (născută MOŞNEANG), care profesează meseria de dascăl. Poezia ei aduce în întregime după o sine o melancolie luminoasă, dar fără a sentimentaliza, cu tristeţi care nu se învecinează niciodată cu deznădejdea. Ci care se statornicesc într-un cuprins al calmului hieratic. Nici iubirea neîmplinită nu devine, până la lacrimi, dramă. Nici singurătatea nu ajunge în vecinătatea tragică a durerii. Totul rămâne la un hotar al liniştii, al împăcării de sine. Nimic violent aici. Nimic crispat. Totul, stăpânit. Până şi durerea trebuie netezită cu gesturi liniştite. Poeta nu e, totuşi, o glacială. Sub aerul ei hieratic, statuar, bănuieşti frisonul unui suflet simţitor. Iar dacă ea apare totuşi abstrasă, aceasta se face doar din faţa unui real agresiv şi din preajma momentelor prea arzătoare ale existenţei. Trăirile plutesc într-un vag şi pornirile fiinţei, care nu participă, prin sânge şi carne, cu toate simţurile, la elogiul sau la biciuirea vieţii. Şi, totuşi, poezia această dă senzaţia şi pulsul vieţii. Dar uneia, săvârşită într-o zonă de o puritate exanguă, hieratică, unde oficiază, parcă, o poetesă cu gesturi sacerdotale la miracolul existenţei sentimentelor[...]”.
(Ion Arieşanu, „Sânziana Batişte, „Miei de lumină”, în „Orizont”, nr. 17.03.2000)
* „[...]Căutarea adevărului ultim al fiinţei, determinarea raportului dintre fatalitate şi liber arbitru devin punctul nodal, tematic şi problematic, al volumului, confesiunea poetei aducând în prim plan un eu contorsionat, scindat, care-şi pune mereu la îndoială identitatea. Din acest motiv mare parte a poemelor sunt încercări de autodefinire – în raport cu Divinitatea, cu celălalt, cu sine. Poeta se autoproclamă de pe o treaptă de excepţionalitate, aşezându-se, faţă de „ceilalţi”, pe o poziţie detaşat-trufaşă; incompatibilitatea dintre eul poetic şi cei care „trec făloşi prin lumină” este subliniată în mod repetat (...) Având conştiinţa superiorităţii, poeta se retrage din lumea plină de „baloane multicolore / panglici / şi tobe / şi trâmbiţi” („Atâta fală”), autoizolându-se într-un clan restrâns de privilegiaţi care au găsit poarta de acces spre „ascunsul murmur” („Vama”) al inspiraţiei. Intensitatea afectivă, dar şi refuzul pervertirii spirituale determină recluziunea într-un cerc de iniţiaţi, toţi născuţi sub zodia lupilor, toţi sortiţi unui destin de excepţie (Zodie). Singuratic, înzestrat cu capacitatea de a vedea în întuneric, lupul devine un dublu al poetului care vede şi extrage din preformal contururile artei sale. Vama dintre exprimat şi inexplicabil este locul în care poetul plăteşte tribut Poeziei; actul scrierii e o „tipărire” a văzduhului „cu cioturile/ însângerate / Ale sufletului” (Orb). Venind din tradiţia romantică şi situându-se în descendenţa „hemografiei” stănesciene, Felicia Moşneang vede procesul de creaţie ca pe unul de combustie şi sacrificiu. Jertfa i-mediată a poetului devine o replică la sacrificiul cristic, ea fiind, totodată, şi un element compensator al desacralizării lumii şi al dispariţiei lui Dumnezeu: „Ascuns în poruncile tale / Din veac în veac în veac te arăţi” (Ascuns în poruncile)[...].”
(Tatiana Tudorache, „Sub semnul Lupilor”, în „Orizont”, nr. 6, 1999)
* „[...]Apelul iniţial (şi iniţiatic) la metafora Bizanţului se extinde laborios şi delicat, pe „vitraliul” liric al cărţii. Melodioasă, rostirea poetică sporeşte cantabil, pe registrul uşor blagian al sacrului re-extras din profan (istorie), în poeme egale, ca „trepte suave / pe care sufletul păşeşte înfrigurat / spre pajişti eleusine”. Sânziana Batişte defineşte arta poetică drept stare primordială, indestructibilă, una a bucuriei. Jocul poetic este jocul copilăriei paradiziace, pridvorul sanctuaric al iluminării, poemele fiind instrumentaţia ceremonialului. Metafora mieilor de lumină conţine şi dezvoltă o hermeneutică a religiozităţii de tip străvechi, precreştin, suind grav şi oarecum sever în revelaţia misteriosului triadic, al simbolului: „sacrificiul” (mielul) şi „lumina” (divinul)[...]”.
(Eugen Evu, „O scriitoare, trei cărţi”, în „EuroObiectiv”, nr. 29, 2002)
* „[...] placheta intitulată „Doine şi dore” şi-a propus să grupeze o parte „dintre poeziile scrise în manieră folclorică între anii 1963-1989”. Din punct de vedere tehnic, ni se oferă o pistă falsă, rare sunt stihurile în metrică populară, cu versuri scurte şi rime împerecheate. (...) Joncţiunea cu înţelepciunea are loc undeva mult mai în profunzime, în spiritualitatea poeziei („Grăuntele de nisip”). Mai mult decât doinele, dorele, fiicele dorului, sunt cântece de jale. Precum doinele sunt doinite, dorele, iscate din durele rădăcini înfipte în ţărâna din care au fost plămădite, adâncite până ce dor, se doresc dureros, transformând durerea în durată, aducându-ne aminte de mitul estetic, de soţia meşterului cel mare, cea zidită în temelii[...].”
(Györfi-Deák György, „Despre doine şi dore”, în „Transilvania Jurnal”, 3 martie 2001)
* „Schiţa „Marginea” are anvergura epică a unui roman şi intensitatea lirică a unui poem. În câteva zeci de rânduri autoarea face vizibile, ca la lumina unui blitz, figurile mai multor personaje, fiecare cu destinul său [...]”
(Alex. Ştefănescu, „Ieşirea din anonimat: Felicia Moşneang”, în „Flacăra”, nr. 25, 1995)
* „Trecând de la poezie la proză scurtă… (scriitoarea) e o surpriză plăcută şi în „Dulce Arizona”; corolar de proze scurte îmbibate de o dominantă parabolă: lumea meschină, aplatizată, sinistră, a ultimului deceniu ceauşist (…) Regăsim în carte ceea ce, de fapt, nu a pierit după 1989, ci s-a disimulat fenomenologic tenebros, s-a redistribuit pentru multă vreme, în chiar structurile „ontologice” ale societăţii cripto-ceauşiste. Dedublările, duplicitarismul, mediocritatea, însă unele cu etichetă „telectuală”, sunt tumorale, maligne, iar autoarea operează abil cu bisturiul unei psihanaliste de vocaţie. („Darwin”, „Accente”). Edificatoare în sensul sus-citat „Darwin” e perla cărţii. Evident, avem în faţă o carte autentică a literaturii de sertar, una relevantă.”
(Harold Breteanu, „Dulce Arizona”, sau „souvenir” din ţara lui „escu”, în „Provincia Corvina”, nr. 27, 2003)
* „[...]Cele nouăsprezece proze din „Dulce Arizona”, cu excepţia ultimei povestiri („Alexlandia”), au fost scrise înainte de 1989, dar în ciuda acestui fapt, nu au pierdut nimic în savoarea şi valoarea lor literară. Un iubitor al epicului dur ar putea rămâne poate descumpănit de aceste demonstraţii de inteligenţă şi sensibilitate, de profunzimea introspecţiunii şi neţărmurita răbdare şi dragoste cu care autoarea se apleacă asupra personajelor sale, suflete sensibile, suflete – fluturi în vulnerabile zboruri de o clipită, urmate de aceeaşi ezitare şi teamă dintotdeauna, cu desluşirea esenţei / tainei celor mai banale lucruri, în căutarea unei raze de speranţă, unui reazem şi refugiu din calea povarei existenţiale. [...]De la schiţarea unor stări de prea delicată aşteptare, ori fotografii ale penibilităţii, până la poemul în proză, (autoarea) e o excelentă observatoare a sufletelor delicate, rămase parcă dintr-un alt timp, apus, în această lume insensibilă, agresivă şi lipsită de speranţă. Demnitate, nesfârşit de multă demnitate în aceste proze delicate ca foşnetul mătăsii, de echilibru desăvârşit şi, în acelaşi timp, şi o rafinată peisagistică a naturii umane[...].”
(Ladislau Daradici, „Natură moartă cu suflet de fecioară”, în „Arhipelag”, nr. 1-2, 2002)
* […] Iată că, în 2007, poeta a revenit în prim – plan cu două noi plachete,de facturi diferite: „ Odaie sub cer “,şi “ Păşunile zeilor .Haiku.Les pâturages des dieux „ ambele publicate la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj.Prima este explicit o carte de versuri scrisă împotriva mode-lor din vremea noastră.Nu este nicidecum vorba de o „ încremenire în proiect “, de o res-pingere sterilă a « vremurilor noi « sau un sever conservatorism tip « ochelari de cal « Ca literat şi ca dascăl,poeta a dobândit experienţa unui fel suav de a trăi artisticul în chip paradisiac ,pe care generaţia comentatorilor de bloguri şi a consumatorilor de junk food nu ştie cum să-l redescopere ,deoarece jocurile violente şi filmele cu cafreală le-au inoculat falsa credinţă că la poarta Raiului interior stau de pază nişte arhangheli Jedi cu săbii laser : « E şoul – şourilor ( Se- nţelege / la circul vorbelor paiaţa-i rege ) „( Argument )
Odaia de „sub cerul infinitului netimp„ cuprinde trei secţiuni ,în fapt,ilustrările a trei stări de spirit : deznădejdea – „Târziu,cuvintele„; redobândirea încrederii – „ Edicte” ; puterea de a înfrunta : „ Nu te mira/Străine /De opaiţul ce arde veşnic / La casa mea /De faţa mea albă / De ochii strălucitori / Priveşte mai bine / Cum se întorc iarăşi din lume / Copilele mele /Speranţele „( Nu te mira ).
In fapt ,eşantionarea e oarecum convenţională ,volumul are o structură stilistică spi-ralată.Se reiau aici ,uneori pe un plan superior, teme, procedee şi ritmuri exersate în apariţiile anterioare.Autoarea pare că se lasă ademenită de joaca dorelor : „ Ploaie de şoapte/Ploaie de noapte / Ploaie de ploi / Dezlănţuie – te în noi „ ( Dans – sfâşiere ).Iată aici bucuria dansului,a feminităţii seducătoare,premisa extazului.Mişcarea,ritmul, legătura dintre cer şi pământ ( ploaia )generează arta şi împlinirea ,sensul suprem.Continua frământare filosofică a înţelesurilor devine stearpă şi lipsită de rost. Paradoxal ,acum şi aici puterea de a crea rezultă tocmai din absenţa cuvântului ,deoarece ,odată cunoscută ori-ginea tuturor lucrurilor,vorbele îşi pierd rostul : „ Ţipătul naşterii mele e cel mai frumos /Ţi – l pun în braţe / C – un pumn de stele / De vrei îl păstrezi / De vrei le scapi pe jos /Ci eu / Mă –mpodobesc cu tăcere „ ( Edicte ).Surprinzătoare răsturnare de perspectivă ! ( Totu – i prezis ? ) Totul e scris / AŞA – SE – NAŞTE – N – LUME - DUMNEZEU „ /( Herghelii de lumină „)
În volumul bilingv ( româno – francez ) de poezie haiku „ Păşunile zeilor.Haiku.Les pâturages des dieux „ obsesia temporalităţii vag marcată în cartea prece-dentă ,capătă proporţii şi o însemnătate covârşitoare .Din aparenta nemişcare a eternităţii,topos gravitaţional şi piedică naturală greu de sesizat pe parcursul goanei noastre dintru naştere întru dispariţie , Sânziana Batişte desprinde un întreg evantai de durate ,de la zbaterea clipei până la roata anotimpurilor : timpul bălteşte , timpul dospeşte , devine un zaţ al vremii ,pulsează sub zăpada grea la Dupăpiatră .
Haiku – ul, floarea spontană a contemplaţiei , presată în grila celor trei versuri ,cu metrică 7 – 5 - 7 silabe ,cere o raportare obligatorie la mersul vremurilor.Cinstind tradiţia japoneză ,poeta îşi împarte volumul în sferturi ca să parcurgă întregul ciclu vital al geosferei .[…]
Grupajul sezonier se încheie cu instantaneul diafan al omătului spulberat ,umbră a licornei , imagine de început şi de sfârşit a paginii goale ,liman al realităţii,dincolo de care imperceptibilul şi imaginarul ne transportă în sânul unei fiinţări pure,transcendentale.
În clepsidra durată de pana poetei ,notaţiile fugitive de surprindere a eternului din cotidian constituie tot atâtea grăunţe cristaline de cuarţ trecute prin strunga sticlei amorfe. ( Gyorfi – Deak – Gyorgy - „ Eternitatea , secundă cu secundă „ în „ Caiete Silvane „nr.9( 33 ),octombrie 2007 )
* „Prozatoare de talent dar şi poetă sensibilă,brădeanca Sânziana Batişte abordează cu simţul special al haijinului haikuul.O face în româneşte şi echivalând în franceză.Cartea ei este un aranjament delicat, o ikebana care valorifică şi astfel valenţele sufleteşti ce transpar din prozele ei deloc nostalgice,evocatoare şi cu simţul umorului […] Genul nipon îi vine poetei ca o mănuşă de grădină.Micile bijuterii lirice au ceva autumnal dar şi crepuscular,de trandafiri ce ard încă în toamna târzie…(” Profondeur ardente, d` un esprit subtil, modelé en epreuve.Noble maturité .Vitrails sanglés en cadre de fer de la douleur. » (Maria Vârcioroveanu ).
Într – adevăr,florile se uită printre grilaje,iar inima are un ochi mistic în centru…”
Eugen Evu – „ Sânziana Batişte – Păşunile zeilor.Haiku.Les pâturages des dieux „ în « Provincia Corvina « , nr.10 ( 47 ), 2008 .
ALTE REFERINŢE:
În periodice:
Suciu, Iuliu, „Şcoala noastră”, nr. 1, 1993;
Mureşan, Viorel, „Poesis”, nr. 10-11-12, 1994;
Silviu-Boerescu, Dan, Art-Panorama, nr. 14, 1999;
Tăutan, Viorel, „Limes”, nr. 3, 2000;
Borşoş, Mihai, „Arhipelag”, nr.1-2, 2000;
Rogojină, Lavinia, "Steaua nr. 10-11, 2007
În volume:
Toma-Damşa, Maria „Atentat la lectură”,
Biblioteca „Provincia Corvina”, Hunedoara, 2004;
Razba, Maria „Personalităţi Hunedorene.
Oameni de cultură, artă, ştiinţă, tehnică şi sport (sec. XV-XX)” Ed. a II-a, revăzută şi adăugită, Ed. Emia, Deva, 2004;
Neag, Romulus, „Monografia municipiului Brad”, Ed. Corvin, Deva, 2004
Bălaş, Lucia, Bódis Ottilia, coordonator Florica Pop, „Oameni de seamă ai Sălajului”,
vol. II, Zalău, 2006.
marți, 21 iulie 2009
Semne de carte secuiești
.
Biblioteca Județeană Covasna din Sfântu Gheorghe organizează în fiecare an o acțiune intitulată „Maratonul lecturii”, ocazie cu care le împarte participanților aceste semne de carte - diplomă de participare.
.
Biblioteca Județeană Covasna din Sfântu Gheorghe organizează în fiecare an o acțiune intitulată „Maratonul lecturii”, ocazie cu care le împarte participanților aceste semne de carte - diplomă de participare.
.
vineri, 3 iulie 2009
Ioan Abrudan şi Aurel Medve - Ghidul ariilor naturale protejate din judeţul Sălaj
.
Prefaţă
Un studiu monografic al ariilor naturale protejate din Sălaj
O carte de mare valoare ştiinţifică şi instructiv-educativă
Argument
1. Cadrul natural al judeţului Sălaj
2. Aspecte generale ale ocrotirii biodiversităţii
3. Ariile naturale protejate din judeţului Sălaj
- 3.1. Ariile naturale protejate de pe Valea Someşului
- 3.2. Ariile naturale protejate de pe Valea Almaşului
- 3.3. Ariile naturale protejate din bazinul hidrografic al Crasnei
- 3.4. Ariile naturale protejate din bazinul hidrografic al Barcăului
- 3.5. Arii naturale în pericol de a fi pierdute!
4. Reţeaua Ecologică Europeană „Natura 2000", în Sălaj
- 4.1. Propuneri de arii speciale avifaunistice, validate ştiinţific
- 4.2. Propuneri de situri de interes comunitar, validate ştiinţific
5. Recomandări pentru participanţii la activităţi ecoturistice
6. Glosar
7. Anexe
8. Bibliografie
9. Rezumat
- 9.1. Tartalom
- 9.2. Summary
- 9.3. Resume
- 9.4. Zusammenfassung
CUPRINS
Prefaţă
Un studiu monografic al ariilor naturale protejate din Sălaj
O carte de mare valoare ştiinţifică şi instructiv-educativă
Argument
1. Cadrul natural al judeţului Sălaj
2. Aspecte generale ale ocrotirii biodiversităţii
3. Ariile naturale protejate din judeţului Sălaj
- 3.1. Ariile naturale protejate de pe Valea Someşului
- - 3.1.1. Peştera Măgurici
- 3.1.2. Pădurea „La Castani"
- 3.1.3. Rezervaţia peisagistică „Stanii Cliţului"
- 3.1.4. Calcarele de Rona
- 3.1.5. Pietrele „Moşu şi Baba"
- 3.2. Ariile naturale protejate de pe Valea Almaşului
- - 3.2.1. „Stânca Dracului"
- 3.2.2. Poiana cu narcise de la Racâş - Hida
- 3.2.3. „Grădina Zmeilor"
- 3.3. Ariile naturale protejate din bazinul hidrografic al Crasnei
- - 3.3.1. Stejărişul Panic
- 3.3.2. Stejărişul de baltă Panic
- 3.3.3. Balta Cehei
- 3.4. Ariile naturale protejate din bazinul hidrografic al Barcăului
- - 3.4.1. Rezervaţia peisagistică Tusa - Barcău
- 3.4.2. Mlaştina de la Iaz
- 3.4.3. Pădurea Lapiş
- 3.5. Arii naturale în pericol de a fi pierdute!
- - 3.5.1. Lunca Valea Sălajului, cu lalea pestriţă
4. Reţeaua Ecologică Europeană „Natura 2000", în Sălaj
- 4.1. Propuneri de arii speciale avifaunistice, validate ştiinţific
- 4.2. Propuneri de situri de interes comunitar, validate ştiinţific
5. Recomandări pentru participanţii la activităţi ecoturistice
6. Glosar
7. Anexe
8. Bibliografie
9. Rezumat
- 9.1. Tartalom
- 9.2. Summary
- 9.3. Resume
- 9.4. Zusammenfassung
miercuri, 1 iulie 2009
vineri, 12 iunie 2009
Györfi-Deák György - Revistele şcolare din Jibou
.
Biblioteca Orăşenească Jibou dispune de o bogată colecţie de publicaţii realizate de-a lungul timpului de către elevii din oraş, îndrumaţi de cadre didactice entuziaste, convinse că educarea limbii şi simţului estetic nu se opreşte la poarta şcolii. Ori de câte ori am prins zvonul vreunei noi apariţii, am insistat să ne procurăm un exemplar, pentru a fi păstrat pentru generaţiile viitoare. Totodată, colecţia a fost expusă cu prilejul fiecărei ediţii a Zilelor Oraşului, lucru care a ajutat la popularizarea strădaniilor noastre. Articolul de faţă se bazează, în principal, pe revistele şcolare depuse la instituţia noastră şi, în mai mică măsură, pe informaţiile semnalate în presă sau în diferite lucrări de istorie.
Revista „Mugur Mugurel”, realizată de profesoarele Cornelia Rusu şi Eugenia Şerban de la Şcoala generală nr.1, constituie prima apariţie de după 1968. Ea a fost înregistrată şi semnalată de Valentin Dărăban şi Doru E. Goron în articolul „Contribuţii la istoria presei româneşti în Sălaj” (Acta Musei Porolissensis, vol.6, Zalău, Muzeul de Istorie şi Artă, 1982, p.473-501). Revista avea formatul A4, a fost multiplicată prin dactilografiere şi a apărut între 1969-1972. Biblioteca orăşenească nu posedă o copie a colecţiei.
Prima apariţie publicistică tipărită o reprezintă revista „Lyceum” de la Liceul de matematică-fizică, coordonată de tânărul profesor de limba română Aurel Păşcuţ, mai târziu director al instituţei. Numărul 1 a apărut în 1970 şi a fost urmat de încă trei. Conform datelor oferite de Valentin Dărăban şi Doru E. Goron, publicaţia a fost multiplicată la Intreprinderea Poligrafică Cluj (nr. 1 şi 2) şi I.P.M. Baia Mare (nr. 3 şi 4), într-un tiraj de 500 exemplare. Din monografia întocmită de profesorul Ion Ivănescu, aflăm că apariţia ei a fost salutată, elogiind conţinutul ei, de revista „Tribuna” din Cluj (an XIV, nr. 34/708 din 20 august 1970) şi de ziarul „Năzuinţa” din Zalău (an III, nr. 137 din 15 august 1970). Sumarul primului număr poate fi consultat pe situl bibliotecii orăşeneşti, „Bilet de voie” (www.bilet.go.ro), împreună cu o selecţie ce cuprinde câteva articole reprezentative: Vasile Fati - Grădina botanică şcolară, un auxiliar important pentru studiul botanicii, Ion Ivănescu - Consemnări într-un muzeu, Aurel Păşcuţ - Rânduri despre tânăra poezie românească. Apelăm la ajutorul cadrelor didactice sau la bunăvoinţa foştilor elevi şi-i rugăm să ne doneze sau să ne permită să copiem şi numerele 2-4.
Nu cunoaştem existenţa altor reviste şcolare apărute în perioada 1968-1989.
Liceul teoretic din Jibou a revenit în atenţia publicului cititor în Anul Eminescu (2000), cu „revista de cultură şi divertisment a elevilor” numită sugestiv „Cuvinte regăsite”. Ea poartă ca motto: „Nimic nu e posibil când totul e posibil.” Toate cele 5 numere apărute până în decembrie 2002 (data trecută pe copertă) au fost coordonate de profesorul şi poetul Viorel Tăutan, autorul plachetelor de versuri „Jurnal în răspântii” (Dacia, 1997) şi „Gesturi în oglindă” (Paralela 45, 2002). Revista a apărut tipărită, în format A4, cu un număr variabil de pagini: 16 (1/iunie-noiembrie 2000), 28 (2/ianuarie-aprilie 2001), 24 (3/probabil toamna anului 2001), 20 (4/mai 2002), 16 (5/decembrie 2002).
În „Argument” din numărul de debut se precizează că publicaţia „se adresează cu prioritate elevilor, însă nu refuzăm colaborarea dascălilor din şcoala noastră”. Începând cu numărul doi, ea a cuprins şi suplimentul „Viaţa noastră, ce facem cu ea?” Rând pe rând, din redacţie au făcut parte liceenii Raluca Anton, Adela Bujor, Alin Hodiş, Alexandru Temeş, Szabó Enikő, Raul Buduşan, Miriam Corina Chiş, Cristina Ciocan, Paula Sighiţean, Alexandrina Bîgi, Anamaria Deac, Linda Hamid, Fehér Timea şi mulţi alţii. O parte dintre materialele publicate aici au fost postate pe situl liceului: www.licjibou.as.ro, la realizarea căruia a contribuit substanţial elevul Andrei Avram. Să remarcăm articolul „De ce Ion Agârbiceanu?” din numărul 4, unde directorul de atunci, profesorul Aurel Păşcuţ, motivează alegerea marelui scriitor drept patron spiritual al liceului, lăcaş de luminare şi educare a tinerei generaţii, aflat peste drum de casa unde au locuit fraţii şi surorile prozatorului.
După Revoluţie, prima revistă şcolară din Jibou a fost realizată de elevii de la Şcoala generală nr. 1 (azi: Grup Şcolar „Octavian Goga”), coordonaţi de profesoara şi poeta Györfi-Deák Elisabeta Simone, autoarea volumului de poezie „Galaxia cotidiană” (Marineasa, 1999). De dimensiuni modeste: o foaie A4 mărunt tipărită pe ambele feţe, ea a fost botezată „Fiţuica”, un nume familiar elevilor, incitant, uşor de reţinut. Această „foaie a elevilor” a debutat deodată cu postul de televiziune ProTV, în 1 Decembrie 1995. În răstimpul a nouă ani şcolari, sub conducerea directorilor Ioan Turcu şi, ulterior, Ioan Şerban, mica revistă a înregistrat 78 de apariţii, unele cu un sumar de 4 pagini, dintre care să amintim nr.7 (16) din 14 februarie 1997, dedicat Sfântului Valentin, realizat de profesoara Cosma Gabriela împreună cu elevii de la liceul din localitate. În 2003, nr. 7 (65) din 20 martie, realizat de profesoara Leontina Şerban şi dedicat Săptămânii Francofoniei, a numărat chiar 32 pagini.
„Fiţuica” a fost laureată de mai multe ori la concursul revistelor şcolare (1999, 2001, 2002, 2003), iar în vara anului 2004 elevii din redacţie au participat la Tabăra Junior.ro de la Leghia - judeţul Cluj, organizată de Societatea Română de Radiodifuziune. Directoarea taberei a fost doamna Mara Popa, astăzi realizatoarea emisiunii pentru copii „Baloane de săpun”, difuzată în fiecare duminică dimineaţa pe postul „Radio România Cultural”. Numerele au fost multiplicate prin fotocopiere, de obicei într-un tiraj de 100 exemplare, de sponsorul Banca Română pentru Dezvoltare, filiala Jibou, prin grija domnului director Ioan Ianc.
Odată cu transformarea celei mai vechi şcoli gimnaziale din oraş în Grupul şcolar „Octavian Goga”, componenţa publicului ţintă s-a modificat considerabil şi „Fiţuica” s-a transformat în „Interferenţe”, o revistă semestrială, tipărită în 500 exemplare, 28 pagini A4, copertă policromă. Încă de la prima apariţie, ea a fost distinsă cu premiul II la ediţia 2005 a concursului revistelor şcolare. În ultimii ani activitatea publicistică a micilor condeieri a fost susţinută constant de Vasile Borota, fost elev al şcolii, astăzi om de afaceri în Portland, S.U.A., care a donat laboratorului de informatică mai multe calculatoare MacIntosh (Power PC) şi a sprijinit financiar ultimele apariţii publicistice.
Biblioteca Orăşenească Jibou se mândreşte cu o mai veche şi fructuoasă colaborare cu Şcoala gimnazială nr.2 din localitate. În vremea când minirevista „Bilet de voie” (8 numere, 13 septembrie 1996 - 25 august 1999) apărea pe hârtie, instituţia noastră a editat şi un supliment literar pentru copii, botezat „Bileţel de voie”. Realizat cu sprijinul profesoarei Eva Ianchiş, el a numărat 5 apariţii: Crăciun 1996; Paşti 1997; Înălţare 1997; 1 Iunie 1998; 21 mai 1999. Să remarcăm faptul că în foaia de format A4, pliată în 4, a debutat Miriam Chiş, o elevă ce a câştigat ulterior mai multe concursuri literare şi a devenit într-o vreme redactor-şef al revistei liceului, „Cuvinte regăsite”, azi studentă. Precum am mai amintit, „Bilet de voie” s-a transformat în 2002 într-un sit pe internet, definit ca „Arhiva electronică on-line a principalelor documente şi mărturii ce se referă la istoria şi cultura oraşului Jibou”, unde veţi găsi mai multe informaţii despre presa jibouană.
Primul număr al revistei „Nebănuitele trepte” a apărut în 1 noiembrie 2000. El şi următoarele au fost realizate de elevii clasei a V-a C, sub îndrumarea profesorului de geografie Iosif Daróczi. Numerele 1-5 au fost realizate câte o foaie de format A4, împăturită în 3. Numărul festiv de Crăciun din 2001 a fost un pic mai gros, cuprinzând 6 pagini. Toate apariţiile au fost multiplicate prin fotocopiere. Numerele au avut un caracter tematic, pe două serii: Literatură (1/1 noiembrie 2000; 3/ianuarie 2001; 5/martie 2001; 6/Crăciun 2001) şi Geografie (2/decembrie 2000; 4/februarie 2001).
„Pietre pentru templul meu” reprezintă o certă reuşită. Subintitulată „revistă pentru cultură şi divertisment a elevilor de la Şcoala «Lucian Blaga» din Jibou”, realizată de soţii Sorina şi Emil Pop-Cozac, ea a fost lansată la sfârşitul lunii mai 2002, în cadrul festiv al schimbării numelui instituţiei din Şcoala gimnazială nr. 2 în Şcoala „Lucian Blaga”. Festivităţile au fost integrate în ciclul de manifestări prilejuite de prima ediţie a Zilelor Oraşului. „Pietre pentru templul meu” reprezintă o „sugestivă metaforă a verbului care se instituie în lume ca o redare fidelă a modelului prim al realităţii” şi „e sinonimă cu zidirea sufletească” (Sorina Pop-Cozac). Din cuprins, să remarcăm articolul „De la nr.2 la «Lucian Blaga»”, semnat de profesorul Gheorghe Moga, fost director al instituţiei (articol postat pe „Bilet de voie”) şi poemul „La Villa Chybur” semnat de poetul Viorel Mureşan, profesor la această şcoală.
Altminteri, Viorel Mureşan e şi redactorul şef al revistei „Unu” din Oradea, autorul volumelor „Scrisori din muzeul pendulelor” (Albatros, 1982), Biblioteca de os (Dacia, 1991), Pietrele nimicului (Dacia, 1995), Ramele Nordului (1998) şi Lumina absentă (Paralela 45, 2000), colaborator al mai multor reviste culturale importante din ţară, poet optzecist amintit în mai multe dicţionare şi istorii literare. Să amintim aici apariţia omagială „Viorel Mureşan - 50”, realizată de poetul şi profesorul Viorel Tăutan şi lansată în 1 aprilie 2003, an în care colegul şi prietenul său împlinea 50 de ani.
Anul 2005 a adus revistelor de gimnaziu realizate de elevii de la Şcoala „Lucian Blaga” o serie de premii, la categoriile reviste de profil şi reviste de clasă. Conform datelor publicate în cotidianul „Graiul Sălajului” din 30 mai 2005, printre laureaţi se numără revista „Micii sanitari”, format A4, multiplicată pe imprimantă color, realizată de elevii din claselor a II-a A, îndrumaţi de învăţătoarele Sanda Vereş, Ana Hideg, Eugenia Moldovan, Virginia Oniga şi Irina Borzan. Învăţătoarea Sanda Vereş a realizat separat, împreună cu şcolarii din clasa a II-a C, şi revista „Universul copiilor”, în aceleaşi condiţii grafice. La aceeaşi categorie, un alt premiu a fost câştigat de revista „Suflet de copil”, realizată de micii condeieri din clasa a IV-a A, învăţătoare Daniela Coste. La concurs a participat, fără să obţină un premiu, şi „Gânduri”, revista claselor a III-a, coordonată de învăţătoarele Angela Măsălar, Florica Berar, Livia Fazacaş şi Eva Moldovan.
O apariţie deosebită în peisajul publicistic contemporan o constituie „Dascăli de nota 10”, o revistă format A4, de 74 pagini, rezultatul unui proiect iniţiat şi dus la capăt de învăţătorii din această şcoală. Acest veritabil caiet metodic poartă ca motto un citat din Nicolae Iorga: „Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru.” Directorul şcolii, profesorul Gheorghe Coste, precizează în „Cuvântul înainte”: „Nota 10 reprezintă ţelul suprem spre care tinde orice persoană care respectă şi se respectă.” Alături de învăţătorii din şcoală, publică articole şi educatoarele de la toate cele trei grădiniţe din oraş. Să remarcăm, ca apropiat de sfera de interes a bibliotecii, articolul „Ce cărţi a mai citit copilul meu?” de învăţătoarea Eugenia Moldovan.
Tot în primăvara anului 2005, elevii de la Şcoala „Lucian Blaga” au participat la Programul „Eco-Şcoala”, ocazie cu care au editat mai multe lucrări cu conţinut ecologic. Revista „Floare de colţ”, realizată de şcolarii îndrumaţi de învăţătoarele Sanda Vereş, Ana Hideg, Eugenia Moldovan şi Irina Borzan, cuprinde poveşti şi întâmplări, poezii, ghicitori, sfaturi şi jocuri... isteţe. Printre documentele manifestării se numără şi un Proiect, ce cuprinde un Eco-Cod întocmit cu înţelepciune. Să remarcăm şi manifestul „S.O.S. - Planeta albastră”, realizat de elevele Iulia Pop-Cozac şi Dana Bălaie.
Articol publicat în revista „Caiete Silvane”, nr.6 / iulie 2005, pag. 19
.
Biblioteca Orăşenească Jibou dispune de o bogată colecţie de publicaţii realizate de-a lungul timpului de către elevii din oraş, îndrumaţi de cadre didactice entuziaste, convinse că educarea limbii şi simţului estetic nu se opreşte la poarta şcolii. Ori de câte ori am prins zvonul vreunei noi apariţii, am insistat să ne procurăm un exemplar, pentru a fi păstrat pentru generaţiile viitoare. Totodată, colecţia a fost expusă cu prilejul fiecărei ediţii a Zilelor Oraşului, lucru care a ajutat la popularizarea strădaniilor noastre. Articolul de faţă se bazează, în principal, pe revistele şcolare depuse la instituţia noastră şi, în mai mică măsură, pe informaţiile semnalate în presă sau în diferite lucrări de istorie.
Revista „Mugur Mugurel”, realizată de profesoarele Cornelia Rusu şi Eugenia Şerban de la Şcoala generală nr.1, constituie prima apariţie de după 1968. Ea a fost înregistrată şi semnalată de Valentin Dărăban şi Doru E. Goron în articolul „Contribuţii la istoria presei româneşti în Sălaj” (Acta Musei Porolissensis, vol.6, Zalău, Muzeul de Istorie şi Artă, 1982, p.473-501). Revista avea formatul A4, a fost multiplicată prin dactilografiere şi a apărut între 1969-1972. Biblioteca orăşenească nu posedă o copie a colecţiei.
Prima apariţie publicistică tipărită o reprezintă revista „Lyceum” de la Liceul de matematică-fizică, coordonată de tânărul profesor de limba română Aurel Păşcuţ, mai târziu director al instituţei. Numărul 1 a apărut în 1970 şi a fost urmat de încă trei. Conform datelor oferite de Valentin Dărăban şi Doru E. Goron, publicaţia a fost multiplicată la Intreprinderea Poligrafică Cluj (nr. 1 şi 2) şi I.P.M. Baia Mare (nr. 3 şi 4), într-un tiraj de 500 exemplare. Din monografia întocmită de profesorul Ion Ivănescu, aflăm că apariţia ei a fost salutată, elogiind conţinutul ei, de revista „Tribuna” din Cluj (an XIV, nr. 34/708 din 20 august 1970) şi de ziarul „Năzuinţa” din Zalău (an III, nr. 137 din 15 august 1970). Sumarul primului număr poate fi consultat pe situl bibliotecii orăşeneşti, „Bilet de voie” (www.bilet.go.ro), împreună cu o selecţie ce cuprinde câteva articole reprezentative: Vasile Fati - Grădina botanică şcolară, un auxiliar important pentru studiul botanicii, Ion Ivănescu - Consemnări într-un muzeu, Aurel Păşcuţ - Rânduri despre tânăra poezie românească. Apelăm la ajutorul cadrelor didactice sau la bunăvoinţa foştilor elevi şi-i rugăm să ne doneze sau să ne permită să copiem şi numerele 2-4.
Nu cunoaştem existenţa altor reviste şcolare apărute în perioada 1968-1989.
Liceul teoretic din Jibou a revenit în atenţia publicului cititor în Anul Eminescu (2000), cu „revista de cultură şi divertisment a elevilor” numită sugestiv „Cuvinte regăsite”. Ea poartă ca motto: „Nimic nu e posibil când totul e posibil.” Toate cele 5 numere apărute până în decembrie 2002 (data trecută pe copertă) au fost coordonate de profesorul şi poetul Viorel Tăutan, autorul plachetelor de versuri „Jurnal în răspântii” (Dacia, 1997) şi „Gesturi în oglindă” (Paralela 45, 2002). Revista a apărut tipărită, în format A4, cu un număr variabil de pagini: 16 (1/iunie-noiembrie 2000), 28 (2/ianuarie-aprilie 2001), 24 (3/probabil toamna anului 2001), 20 (4/mai 2002), 16 (5/decembrie 2002).
În „Argument” din numărul de debut se precizează că publicaţia „se adresează cu prioritate elevilor, însă nu refuzăm colaborarea dascălilor din şcoala noastră”. Începând cu numărul doi, ea a cuprins şi suplimentul „Viaţa noastră, ce facem cu ea?” Rând pe rând, din redacţie au făcut parte liceenii Raluca Anton, Adela Bujor, Alin Hodiş, Alexandru Temeş, Szabó Enikő, Raul Buduşan, Miriam Corina Chiş, Cristina Ciocan, Paula Sighiţean, Alexandrina Bîgi, Anamaria Deac, Linda Hamid, Fehér Timea şi mulţi alţii. O parte dintre materialele publicate aici au fost postate pe situl liceului: www.licjibou.as.ro, la realizarea căruia a contribuit substanţial elevul Andrei Avram. Să remarcăm articolul „De ce Ion Agârbiceanu?” din numărul 4, unde directorul de atunci, profesorul Aurel Păşcuţ, motivează alegerea marelui scriitor drept patron spiritual al liceului, lăcaş de luminare şi educare a tinerei generaţii, aflat peste drum de casa unde au locuit fraţii şi surorile prozatorului.
După Revoluţie, prima revistă şcolară din Jibou a fost realizată de elevii de la Şcoala generală nr. 1 (azi: Grup Şcolar „Octavian Goga”), coordonaţi de profesoara şi poeta Györfi-Deák Elisabeta Simone, autoarea volumului de poezie „Galaxia cotidiană” (Marineasa, 1999). De dimensiuni modeste: o foaie A4 mărunt tipărită pe ambele feţe, ea a fost botezată „Fiţuica”, un nume familiar elevilor, incitant, uşor de reţinut. Această „foaie a elevilor” a debutat deodată cu postul de televiziune ProTV, în 1 Decembrie 1995. În răstimpul a nouă ani şcolari, sub conducerea directorilor Ioan Turcu şi, ulterior, Ioan Şerban, mica revistă a înregistrat 78 de apariţii, unele cu un sumar de 4 pagini, dintre care să amintim nr.7 (16) din 14 februarie 1997, dedicat Sfântului Valentin, realizat de profesoara Cosma Gabriela împreună cu elevii de la liceul din localitate. În 2003, nr. 7 (65) din 20 martie, realizat de profesoara Leontina Şerban şi dedicat Săptămânii Francofoniei, a numărat chiar 32 pagini.
„Fiţuica” a fost laureată de mai multe ori la concursul revistelor şcolare (1999, 2001, 2002, 2003), iar în vara anului 2004 elevii din redacţie au participat la Tabăra Junior.ro de la Leghia - judeţul Cluj, organizată de Societatea Română de Radiodifuziune. Directoarea taberei a fost doamna Mara Popa, astăzi realizatoarea emisiunii pentru copii „Baloane de săpun”, difuzată în fiecare duminică dimineaţa pe postul „Radio România Cultural”. Numerele au fost multiplicate prin fotocopiere, de obicei într-un tiraj de 100 exemplare, de sponsorul Banca Română pentru Dezvoltare, filiala Jibou, prin grija domnului director Ioan Ianc.
Odată cu transformarea celei mai vechi şcoli gimnaziale din oraş în Grupul şcolar „Octavian Goga”, componenţa publicului ţintă s-a modificat considerabil şi „Fiţuica” s-a transformat în „Interferenţe”, o revistă semestrială, tipărită în 500 exemplare, 28 pagini A4, copertă policromă. Încă de la prima apariţie, ea a fost distinsă cu premiul II la ediţia 2005 a concursului revistelor şcolare. În ultimii ani activitatea publicistică a micilor condeieri a fost susţinută constant de Vasile Borota, fost elev al şcolii, astăzi om de afaceri în Portland, S.U.A., care a donat laboratorului de informatică mai multe calculatoare MacIntosh (Power PC) şi a sprijinit financiar ultimele apariţii publicistice.
Biblioteca Orăşenească Jibou se mândreşte cu o mai veche şi fructuoasă colaborare cu Şcoala gimnazială nr.2 din localitate. În vremea când minirevista „Bilet de voie” (8 numere, 13 septembrie 1996 - 25 august 1999) apărea pe hârtie, instituţia noastră a editat şi un supliment literar pentru copii, botezat „Bileţel de voie”. Realizat cu sprijinul profesoarei Eva Ianchiş, el a numărat 5 apariţii: Crăciun 1996; Paşti 1997; Înălţare 1997; 1 Iunie 1998; 21 mai 1999. Să remarcăm faptul că în foaia de format A4, pliată în 4, a debutat Miriam Chiş, o elevă ce a câştigat ulterior mai multe concursuri literare şi a devenit într-o vreme redactor-şef al revistei liceului, „Cuvinte regăsite”, azi studentă. Precum am mai amintit, „Bilet de voie” s-a transformat în 2002 într-un sit pe internet, definit ca „Arhiva electronică on-line a principalelor documente şi mărturii ce se referă la istoria şi cultura oraşului Jibou”, unde veţi găsi mai multe informaţii despre presa jibouană.
Primul număr al revistei „Nebănuitele trepte” a apărut în 1 noiembrie 2000. El şi următoarele au fost realizate de elevii clasei a V-a C, sub îndrumarea profesorului de geografie Iosif Daróczi. Numerele 1-5 au fost realizate câte o foaie de format A4, împăturită în 3. Numărul festiv de Crăciun din 2001 a fost un pic mai gros, cuprinzând 6 pagini. Toate apariţiile au fost multiplicate prin fotocopiere. Numerele au avut un caracter tematic, pe două serii: Literatură (1/1 noiembrie 2000; 3/ianuarie 2001; 5/martie 2001; 6/Crăciun 2001) şi Geografie (2/decembrie 2000; 4/februarie 2001).
„Pietre pentru templul meu” reprezintă o certă reuşită. Subintitulată „revistă pentru cultură şi divertisment a elevilor de la Şcoala «Lucian Blaga» din Jibou”, realizată de soţii Sorina şi Emil Pop-Cozac, ea a fost lansată la sfârşitul lunii mai 2002, în cadrul festiv al schimbării numelui instituţiei din Şcoala gimnazială nr. 2 în Şcoala „Lucian Blaga”. Festivităţile au fost integrate în ciclul de manifestări prilejuite de prima ediţie a Zilelor Oraşului. „Pietre pentru templul meu” reprezintă o „sugestivă metaforă a verbului care se instituie în lume ca o redare fidelă a modelului prim al realităţii” şi „e sinonimă cu zidirea sufletească” (Sorina Pop-Cozac). Din cuprins, să remarcăm articolul „De la nr.2 la «Lucian Blaga»”, semnat de profesorul Gheorghe Moga, fost director al instituţiei (articol postat pe „Bilet de voie”) şi poemul „La Villa Chybur” semnat de poetul Viorel Mureşan, profesor la această şcoală.
Altminteri, Viorel Mureşan e şi redactorul şef al revistei „Unu” din Oradea, autorul volumelor „Scrisori din muzeul pendulelor” (Albatros, 1982), Biblioteca de os (Dacia, 1991), Pietrele nimicului (Dacia, 1995), Ramele Nordului (1998) şi Lumina absentă (Paralela 45, 2000), colaborator al mai multor reviste culturale importante din ţară, poet optzecist amintit în mai multe dicţionare şi istorii literare. Să amintim aici apariţia omagială „Viorel Mureşan - 50”, realizată de poetul şi profesorul Viorel Tăutan şi lansată în 1 aprilie 2003, an în care colegul şi prietenul său împlinea 50 de ani.
Anul 2005 a adus revistelor de gimnaziu realizate de elevii de la Şcoala „Lucian Blaga” o serie de premii, la categoriile reviste de profil şi reviste de clasă. Conform datelor publicate în cotidianul „Graiul Sălajului” din 30 mai 2005, printre laureaţi se numără revista „Micii sanitari”, format A4, multiplicată pe imprimantă color, realizată de elevii din claselor a II-a A, îndrumaţi de învăţătoarele Sanda Vereş, Ana Hideg, Eugenia Moldovan, Virginia Oniga şi Irina Borzan. Învăţătoarea Sanda Vereş a realizat separat, împreună cu şcolarii din clasa a II-a C, şi revista „Universul copiilor”, în aceleaşi condiţii grafice. La aceeaşi categorie, un alt premiu a fost câştigat de revista „Suflet de copil”, realizată de micii condeieri din clasa a IV-a A, învăţătoare Daniela Coste. La concurs a participat, fără să obţină un premiu, şi „Gânduri”, revista claselor a III-a, coordonată de învăţătoarele Angela Măsălar, Florica Berar, Livia Fazacaş şi Eva Moldovan.
O apariţie deosebită în peisajul publicistic contemporan o constituie „Dascăli de nota 10”, o revistă format A4, de 74 pagini, rezultatul unui proiect iniţiat şi dus la capăt de învăţătorii din această şcoală. Acest veritabil caiet metodic poartă ca motto un citat din Nicolae Iorga: „Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru.” Directorul şcolii, profesorul Gheorghe Coste, precizează în „Cuvântul înainte”: „Nota 10 reprezintă ţelul suprem spre care tinde orice persoană care respectă şi se respectă.” Alături de învăţătorii din şcoală, publică articole şi educatoarele de la toate cele trei grădiniţe din oraş. Să remarcăm, ca apropiat de sfera de interes a bibliotecii, articolul „Ce cărţi a mai citit copilul meu?” de învăţătoarea Eugenia Moldovan.
Tot în primăvara anului 2005, elevii de la Şcoala „Lucian Blaga” au participat la Programul „Eco-Şcoala”, ocazie cu care au editat mai multe lucrări cu conţinut ecologic. Revista „Floare de colţ”, realizată de şcolarii îndrumaţi de învăţătoarele Sanda Vereş, Ana Hideg, Eugenia Moldovan şi Irina Borzan, cuprinde poveşti şi întâmplări, poezii, ghicitori, sfaturi şi jocuri... isteţe. Printre documentele manifestării se numără şi un Proiect, ce cuprinde un Eco-Cod întocmit cu înţelepciune. Să remarcăm şi manifestul „S.O.S. - Planeta albastră”, realizat de elevele Iulia Pop-Cozac şi Dana Bălaie.
Articol publicat în revista „Caiete Silvane”, nr.6 / iulie 2005, pag. 19
.
joi, 11 iunie 2009
Absolvenţii - cititorii noştri de frunte
.
Absolvenţii de la cele două licee din oraş şi de la Şcoala „Lucian Blaga” au realizat tablourile cu fotografii unde îi putem vedea atât pe ei cât şi pe profesorii care i-au îndrumat. Mult succes la examene!
Clasele a XII-a de la Liceul „Ion Agârbiceanu”
Clasele a XII-a si a XIII-a RP de la Grupul Şcolar „Octavian Goga”
Clasele a VIII-a de la Şcoala „Lucian Blaga”
.
Absolvenţii de la cele două licee din oraş şi de la Şcoala „Lucian Blaga” au realizat tablourile cu fotografii unde îi putem vedea atât pe ei cât şi pe profesorii care i-au îndrumat. Mult succes la examene!
.
marți, 9 iunie 2009
George Bariţ - Părţi alese din istoria Transilvaniei (1)
.
.
.
Rákóczi şi Bercsényi se învoiră, ca acesta să rămână în Ungaria spre apărarea oraşelor montanistice, iar Rákóczi să intre în Transilvania, unde unindu-se cu curuţii de aici în munţii de cătră Oradea să închidă calea nemţilor, iar comitele Al Károlyi cu zece mii de călăreţi să meargă pe urma nemţilor, pentru ca strâmtoarându-i să-i păcălească. Károlyi se şi sculă cu călărimea şi mai apoi se apucă să spargă şi să distrugă oraşe, sate şi să nimicească cerealele locuitorilor, pentru ca nemţii să nu afle nimic de mâncare. Ajungând Károlyi şi la Dobroţin, a scos pe locuitori cu forţa din oraş, precum acestora nu li se întâmplase niciodată, nici când veniau turcii, tătarii, nemţii. Într-aceea Erbeville ajunse cu armata sa la Dobroţin, unde aflând victualii [=alimente] de ajuns şi vinuri multe, se ospătară bine şi prădară pe plac. Forgách apucase a veni mai înainte în Transilvania; Rákóczi încă ajunsese la Agârbiciul Unguresc, de unde conchiamă [=convocă] dieta de la Alba Iulia, pentru ca să fie instalat ca principe. Iezuiţii din Cluj ştiind să joace pe două mâni, conduşi de iezuitul Kapi întâmpinară acolo pe Rákóczi cu poartă triumfală şi cu alte multe complimente linguşitoare şi mincinoase. Tot pe atunci Rákóczi bătu şi monete de argint cu emblema lui Ercule, cum culege capetele hidrei. Sub Ercule se înţelegeau ungurii cu Rákóczi, iar sub hidra cu capete multe se închipuiau împăratul şi nemţii.
Să venim iarăşi la afacerile Transilvaniei, unde se concentra din nou furia guerei [=războiului] civile.
După ce cronicarul permite un caz de asasinat al bătrânei comtese Cl[ara] Mikes, sugrumată de două cameriere ale sale, cărora apoi li se tăiară capetele în Braşov; arată mai departe, că pe atunci şi el se afla în oastea curuţilor, care auzind de venirea lui Rákóczi, îi ieşi înainte de la Cluj la Agârbiciu. Îndată ce fruntaşii curuţilor deteră faţă cu Rákóczi, începură a solicita de la el nu numai funcţiuni, ci şi averile acelor boieri compatrioţi ai lor, cari apucaseră a rămâne şi a petrece strâmtoraţi prin cetăţile şi fortăreţele transilvane, câte se mai aflau pe atunci în mâinile şi sub comanda generalului Rabutin. "Rákóczi însă chemându-i dinaintea cortului său, unde mă aflam şi eu, acolo în public le zise lor: «Dumneavoastră să vă lăsaţi de asemenea solicitaţiuni [=solicitări], acuma nu este timp de acelea; pentru că eu nici atâta nu ştiu, dacă acest mantou de pe mine este al meu, sau al altuia. Dacă vom fi în stare a reporta victoria asupra neamţului, atunci va avea fiecare promoţiune în proporţiunea meritului său.»" La locul acesta Cserei crede, că dacă Rákóczi după intrarea sa în Transilvania şi-ar fi concentrat intr-un loc şi anume la Turda pe braţul lui Traian toată oastea, câtă mai era sub comanda sa, el ar mai fi avut vreo treizeci şi cinci de mii călărime şi zece mii pedestrime, cu care ar fi putut bate pe nemţi, cari venind prin ţinuturi depredate [=prădate] şi pe drumuri desfundate prin ploile de toamnă, osteniseră foarte tare. Acest consiliu îl da lui domnii din Ardeal. Din contră Simion Forgách, carele însă pe atunci începuse a conspira cu nemţii, din care cauză mai târziu şi fu aruncat în prinsoare de Rákóczi, îi da consiliu, ca să-şi împartă oastea în mai multe ţinuturi, ceea ce s-a şi făcut, încât nemijlocit sub comanda lui Rákóczi rămaseră numai patru regimente de călărime şi nouă de pedestrime de câte una mie unul, cum şi cinci sute de pedeştri francezi. Tot din consiliul lui Forgách pe boierii fruntaşi din Transilvania încă-i depărtă de lângă sine, mânându-i în diferite părţi ale ţării, ca să adune şi să trimită victualii pe sama armatei. Aşa-şi bătea joc Rákóczi de boerii din Transilvania. Între acestea la Cluj şi la Alba Iuliu se făceau pregătiri mari pentru primirea lui Rákóczi, pentru dieta conchiamată [=convocată] la Alba Iulia era să-l proclame de principe în ziua de S[fântu] Martin, adecă tocmai în acea zi in care Rákóczi fu bătut la satul Jibău (Zsibó) atât de cumplit, încât abia scăpă cu fuga pe la Gherla şi Beclean înainte, lăsându-şi castrele întregi în prada menţilor, cari comandaţi nu atât de Erbeville, care era un general bătrân şi morbos [=bolnav], cât mai vârtos de generalii Schlick şi Klöckesberg, se bătură cu mare curaj, iar un general Virmond, tot franc de naţiune, sărind de pe cal şi aruncându-se drept în şeanţul castrelor ungureşti, la un moment provocă asaltul grăniţerilor şi al celeilalte pedestrimi; haiducii ungureşti şi toate regimentele călăreţe de curuţi o luară la fugă care încătrău, iar sârbii îi persecutară [=urmăriră] până la un loc." Ce vi se pare, cui i s-a imputat pierderea acelei bătălii din partea ungurilor curuţi ? Spionilor, iar mai vârtos unui ţăran român bătrân, astut [=prost] şi patitu [=netot], carele îndemna pe nemţi, ca să apuce cătră Jibău, pe unde vor putea intra mai uşor în Transilvania. Curuţii apucând pe acel român l-au spânzurat.(1) Într-aceea tot Cserei spune curat, că anume generalul Klöckesberg locuise mulţi ani in Transilvania, că cunoştea familiile şi locurile în această ţară mai bine decât patrioţii născuţi aici.
După acea bătălie mare nemţii înaintară la Cluj, unde generalii nemţeşti îşi răzbunară de spurcata perfidie a iezuiţilor, arzându-le toate aparatele făcute pentru primirea lui Rákóczi, iar în mănăstirea lor puseră ostaşi de naţionalitate dană [=daneză] şi de confesiune luterană, pentru ca cu atât mai mult să-i mortifice. Curând după aceea căzură în mâinile nemţilor şi celelalte fortăreţe, numai Deva se ţinu trei luni, după aceea căzu şi aceea. Nemţii îşi răzbunară şi pe popor prin execuţiuni înfricoşate.
În ziua bătăliei de la Jibău, Rabutin care ieşise din Sibiu, bătu şi fugări pe una trupă de curuţi la Porumbac, în districtul Făgăraşului, iar pe alta comandată de Pavel Orosz la Feleacu deasupra Clujului. În aceleaşi zile Vallenstein, comandantele din Braşov sparse oastea secuiască a lui Petru Kálnoki. După acele evenimente bellice [=războinice] atâta frică cuprinse pe aristocraţii ardeleni din partida lui Rákóczi, încât mai toţi au fugit care în Moldova şi în Muntenia, care în Turcia şi în Ungaria, iar nemţii confiscară toate averile lor şi se ospătară din cămările şi celariale [=hambarele] rămase pline. Din contră aristocraţii câţi se strâmtoraseră prin cetăţi şi fortăreţe, ieşind pe la locuinţele lor, le aflară cu totul depredate şi sfărmate de furia curuţilor, cari "nici că erau buni de altceva, decât ca să spargă cuptoare, să mâne vite, să prade, să împile [=împileze]: de aceea Dumnezeu nu le ajută şi precum vedem de aici înainte încă nu le va ajuta." În ziua de bătălie cronicarul nostru era la Dej, de unde apoi venind la familie, trecu iarăşi de partea lobonţilor, iar gubernul îl făcu inspector, sau cum se zice în zilele noastre, intendante de oaste în Ciuc, lângă colonelul Graven. Despre acest ostaş spune Cserei, că fiind el foarte mânios pe franciscanii din Ciuc, cari ţinuseră cu insurgenţii, îi insultă pe rebeli, le puse nemţi în mănăstire şi culese de la ei toate lucrurile ascunse de curuţi, iar când acei călugări rebeli avură curajul de a zice, că nu este iertat unui mirean a scoate nimic din mănăstire, Graven le plezni în faţă, că ei sunt urzitorii asasinatului nemţilor din Ciuc, că de ar depinde numai de el, pe toţi călugării i-ar tăia în bucăţi, că ar scoate icoanele, iar bisericii lor i-ar da foc; iar după ce acei călugări franciscani dechiarară [=declarară] că ei nu vormai servi s[fânta] liturghie, Graven se jură că de nu vor face iarăşi liturghie îndată-i va împuşca pe toţi. Să fiţi văzut apoi cum baraţii citeau liturghia pe la toate altarele.
După care se comandară prin toată ţara comisari ungureşti şi nemţeşti, cari jurară din nou pe locuitori sub mare blăsteme în credinţa cătră împratul; totuşi mulţi au călcat şi acel jurământ. Urmă şi dezarmarea poporului cu toată rigoarea şi sub jurământ, iar unii au fost şi spânzuraţi din cauza ascunderii armelor. Acestea fuseseră frumoasele fructe ale rebeliunii asupra împăratului. "Pe când ţara se afla în fericire mare şi în credinţă şi neamţul avea respect de staturile ţării, atunci le venea greu a da contribuţiune; n-au ştiut să rămână în pace, năzuiau spre libertate, am ajuns însă la calamitate şi iobagie mult mai mare, nu avem nimic, suntem despoliaţi, unii de nemţi, alţii de curuţi şi totuşi trebuie să plătim contribuţiune. Înaintea neamţului aveam omenia câinească. Jugul de lemn ne fu greu, am voit să-l sfărmăm de pe gâtul nostru, aruncară însă pe noi jug de fier cu atât mai greu. Aşa pate naţiunea care-şi caută ne-ncetat domni noi. Învaţă Transilvania, învaţă, nu te mai însoţi cu Ungaria, pentru că păsatul ungurean de multe ori îţi arse gura, şi tot n-ai fost în stare să înveţi."(2)
NOTE ÎN TEXTUL ORIGINAL:
1: Kivált egy vén oláh kémje vala, ravasz tanult paraszt ember; ez jovallá hogy Sibó felé fogjanak, ott jobban be jöhetnek Erdélyben. Azt az oláhot a kuruczok azután megkapták s felakaszták. Cserei, pag.354.
2: În original: ”Úgy jár az a nemzet, ki mindenkor ujabb urat keres magának. Tanulj Erdély, tanulj, ne czimborály többször Magyarországgal, mert sokszor égette meg a magyarországi kása a szájadat, mégis nem tudtál megtanulni." Cserei, Pag. 358.
Adaos: "A török fajármot osztrák vasjáromra cseréltük."
Sursă:
George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei. Pe două sute de ani din urmă. 2 vol. Ediţia a II-a. Braşov: Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Braşov, 1994. Volumul I, p.297-300.
Oglindă a textului postat pe „Bilet de voie” la adresa:
http://bilet.go.ro/baritjb1.htm
Bătălia de la Jibou din 11 noiembrie 1705
George Bariţ
.
.
Rákóczi şi Bercsényi se învoiră, ca acesta să rămână în Ungaria spre apărarea oraşelor montanistice, iar Rákóczi să intre în Transilvania, unde unindu-se cu curuţii de aici în munţii de cătră Oradea să închidă calea nemţilor, iar comitele Al Károlyi cu zece mii de călăreţi să meargă pe urma nemţilor, pentru ca strâmtoarându-i să-i păcălească. Károlyi se şi sculă cu călărimea şi mai apoi se apucă să spargă şi să distrugă oraşe, sate şi să nimicească cerealele locuitorilor, pentru ca nemţii să nu afle nimic de mâncare. Ajungând Károlyi şi la Dobroţin, a scos pe locuitori cu forţa din oraş, precum acestora nu li se întâmplase niciodată, nici când veniau turcii, tătarii, nemţii. Într-aceea Erbeville ajunse cu armata sa la Dobroţin, unde aflând victualii [=alimente] de ajuns şi vinuri multe, se ospătară bine şi prădară pe plac. Forgách apucase a veni mai înainte în Transilvania; Rákóczi încă ajunsese la Agârbiciul Unguresc, de unde conchiamă [=convocă] dieta de la Alba Iulia, pentru ca să fie instalat ca principe. Iezuiţii din Cluj ştiind să joace pe două mâni, conduşi de iezuitul Kapi întâmpinară acolo pe Rákóczi cu poartă triumfală şi cu alte multe complimente linguşitoare şi mincinoase. Tot pe atunci Rákóczi bătu şi monete de argint cu emblema lui Ercule, cum culege capetele hidrei. Sub Ercule se înţelegeau ungurii cu Rákóczi, iar sub hidra cu capete multe se închipuiau împăratul şi nemţii.
Să venim iarăşi la afacerile Transilvaniei, unde se concentra din nou furia guerei [=războiului] civile.
După ce cronicarul permite un caz de asasinat al bătrânei comtese Cl[ara] Mikes, sugrumată de două cameriere ale sale, cărora apoi li se tăiară capetele în Braşov; arată mai departe, că pe atunci şi el se afla în oastea curuţilor, care auzind de venirea lui Rákóczi, îi ieşi înainte de la Cluj la Agârbiciu. Îndată ce fruntaşii curuţilor deteră faţă cu Rákóczi, începură a solicita de la el nu numai funcţiuni, ci şi averile acelor boieri compatrioţi ai lor, cari apucaseră a rămâne şi a petrece strâmtoraţi prin cetăţile şi fortăreţele transilvane, câte se mai aflau pe atunci în mâinile şi sub comanda generalului Rabutin. "Rákóczi însă chemându-i dinaintea cortului său, unde mă aflam şi eu, acolo în public le zise lor: «Dumneavoastră să vă lăsaţi de asemenea solicitaţiuni [=solicitări], acuma nu este timp de acelea; pentru că eu nici atâta nu ştiu, dacă acest mantou de pe mine este al meu, sau al altuia. Dacă vom fi în stare a reporta victoria asupra neamţului, atunci va avea fiecare promoţiune în proporţiunea meritului său.»" La locul acesta Cserei crede, că dacă Rákóczi după intrarea sa în Transilvania şi-ar fi concentrat intr-un loc şi anume la Turda pe braţul lui Traian toată oastea, câtă mai era sub comanda sa, el ar mai fi avut vreo treizeci şi cinci de mii călărime şi zece mii pedestrime, cu care ar fi putut bate pe nemţi, cari venind prin ţinuturi depredate [=prădate] şi pe drumuri desfundate prin ploile de toamnă, osteniseră foarte tare. Acest consiliu îl da lui domnii din Ardeal. Din contră Simion Forgách, carele însă pe atunci începuse a conspira cu nemţii, din care cauză mai târziu şi fu aruncat în prinsoare de Rákóczi, îi da consiliu, ca să-şi împartă oastea în mai multe ţinuturi, ceea ce s-a şi făcut, încât nemijlocit sub comanda lui Rákóczi rămaseră numai patru regimente de călărime şi nouă de pedestrime de câte una mie unul, cum şi cinci sute de pedeştri francezi. Tot din consiliul lui Forgách pe boierii fruntaşi din Transilvania încă-i depărtă de lângă sine, mânându-i în diferite părţi ale ţării, ca să adune şi să trimită victualii pe sama armatei. Aşa-şi bătea joc Rákóczi de boerii din Transilvania. Între acestea la Cluj şi la Alba Iuliu se făceau pregătiri mari pentru primirea lui Rákóczi, pentru dieta conchiamată [=convocată] la Alba Iulia era să-l proclame de principe în ziua de S[fântu] Martin, adecă tocmai în acea zi in care Rákóczi fu bătut la satul Jibău (Zsibó) atât de cumplit, încât abia scăpă cu fuga pe la Gherla şi Beclean înainte, lăsându-şi castrele întregi în prada menţilor, cari comandaţi nu atât de Erbeville, care era un general bătrân şi morbos [=bolnav], cât mai vârtos de generalii Schlick şi Klöckesberg, se bătură cu mare curaj, iar un general Virmond, tot franc de naţiune, sărind de pe cal şi aruncându-se drept în şeanţul castrelor ungureşti, la un moment provocă asaltul grăniţerilor şi al celeilalte pedestrimi; haiducii ungureşti şi toate regimentele călăreţe de curuţi o luară la fugă care încătrău, iar sârbii îi persecutară [=urmăriră] până la un loc." Ce vi se pare, cui i s-a imputat pierderea acelei bătălii din partea ungurilor curuţi ? Spionilor, iar mai vârtos unui ţăran român bătrân, astut [=prost] şi patitu [=netot], carele îndemna pe nemţi, ca să apuce cătră Jibău, pe unde vor putea intra mai uşor în Transilvania. Curuţii apucând pe acel român l-au spânzurat.(1) Într-aceea tot Cserei spune curat, că anume generalul Klöckesberg locuise mulţi ani in Transilvania, că cunoştea familiile şi locurile în această ţară mai bine decât patrioţii născuţi aici.
După acea bătălie mare nemţii înaintară la Cluj, unde generalii nemţeşti îşi răzbunară de spurcata perfidie a iezuiţilor, arzându-le toate aparatele făcute pentru primirea lui Rákóczi, iar în mănăstirea lor puseră ostaşi de naţionalitate dană [=daneză] şi de confesiune luterană, pentru ca cu atât mai mult să-i mortifice. Curând după aceea căzură în mâinile nemţilor şi celelalte fortăreţe, numai Deva se ţinu trei luni, după aceea căzu şi aceea. Nemţii îşi răzbunară şi pe popor prin execuţiuni înfricoşate.
În ziua bătăliei de la Jibău, Rabutin care ieşise din Sibiu, bătu şi fugări pe una trupă de curuţi la Porumbac, în districtul Făgăraşului, iar pe alta comandată de Pavel Orosz la Feleacu deasupra Clujului. În aceleaşi zile Vallenstein, comandantele din Braşov sparse oastea secuiască a lui Petru Kálnoki. După acele evenimente bellice [=războinice] atâta frică cuprinse pe aristocraţii ardeleni din partida lui Rákóczi, încât mai toţi au fugit care în Moldova şi în Muntenia, care în Turcia şi în Ungaria, iar nemţii confiscară toate averile lor şi se ospătară din cămările şi celariale [=hambarele] rămase pline. Din contră aristocraţii câţi se strâmtoraseră prin cetăţi şi fortăreţe, ieşind pe la locuinţele lor, le aflară cu totul depredate şi sfărmate de furia curuţilor, cari "nici că erau buni de altceva, decât ca să spargă cuptoare, să mâne vite, să prade, să împile [=împileze]: de aceea Dumnezeu nu le ajută şi precum vedem de aici înainte încă nu le va ajuta." În ziua de bătălie cronicarul nostru era la Dej, de unde apoi venind la familie, trecu iarăşi de partea lobonţilor, iar gubernul îl făcu inspector, sau cum se zice în zilele noastre, intendante de oaste în Ciuc, lângă colonelul Graven. Despre acest ostaş spune Cserei, că fiind el foarte mânios pe franciscanii din Ciuc, cari ţinuseră cu insurgenţii, îi insultă pe rebeli, le puse nemţi în mănăstire şi culese de la ei toate lucrurile ascunse de curuţi, iar când acei călugări rebeli avură curajul de a zice, că nu este iertat unui mirean a scoate nimic din mănăstire, Graven le plezni în faţă, că ei sunt urzitorii asasinatului nemţilor din Ciuc, că de ar depinde numai de el, pe toţi călugării i-ar tăia în bucăţi, că ar scoate icoanele, iar bisericii lor i-ar da foc; iar după ce acei călugări franciscani dechiarară [=declarară] că ei nu vormai servi s[fânta] liturghie, Graven se jură că de nu vor face iarăşi liturghie îndată-i va împuşca pe toţi. Să fiţi văzut apoi cum baraţii citeau liturghia pe la toate altarele.
După care se comandară prin toată ţara comisari ungureşti şi nemţeşti, cari jurară din nou pe locuitori sub mare blăsteme în credinţa cătră împratul; totuşi mulţi au călcat şi acel jurământ. Urmă şi dezarmarea poporului cu toată rigoarea şi sub jurământ, iar unii au fost şi spânzuraţi din cauza ascunderii armelor. Acestea fuseseră frumoasele fructe ale rebeliunii asupra împăratului. "Pe când ţara se afla în fericire mare şi în credinţă şi neamţul avea respect de staturile ţării, atunci le venea greu a da contribuţiune; n-au ştiut să rămână în pace, năzuiau spre libertate, am ajuns însă la calamitate şi iobagie mult mai mare, nu avem nimic, suntem despoliaţi, unii de nemţi, alţii de curuţi şi totuşi trebuie să plătim contribuţiune. Înaintea neamţului aveam omenia câinească. Jugul de lemn ne fu greu, am voit să-l sfărmăm de pe gâtul nostru, aruncară însă pe noi jug de fier cu atât mai greu. Aşa pate naţiunea care-şi caută ne-ncetat domni noi. Învaţă Transilvania, învaţă, nu te mai însoţi cu Ungaria, pentru că păsatul ungurean de multe ori îţi arse gura, şi tot n-ai fost în stare să înveţi."(2)
NOTE ÎN TEXTUL ORIGINAL:
1: Kivált egy vén oláh kémje vala, ravasz tanult paraszt ember; ez jovallá hogy Sibó felé fogjanak, ott jobban be jöhetnek Erdélyben. Azt az oláhot a kuruczok azután megkapták s felakaszták. Cserei, pag.354.
2: În original: ”Úgy jár az a nemzet, ki mindenkor ujabb urat keres magának. Tanulj Erdély, tanulj, ne czimborály többször Magyarországgal, mert sokszor égette meg a magyarországi kása a szájadat, mégis nem tudtál megtanulni." Cserei, Pag. 358.
Adaos: "A török fajármot osztrák vasjáromra cseréltük."
Sursă:
George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei. Pe două sute de ani din urmă. 2 vol. Ediţia a II-a. Braşov: Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Braşov, 1994. Volumul I, p.297-300.
Oglindă a textului postat pe „Bilet de voie” la adresa:
http://bilet.go.ro/baritjb1.htm
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
