vineri, 7 februarie 2020

Inimioare origami

.
Inimă, tu, inimioară,
Ne dai zvon de primăvară...



Am montat expoziția de origami cu idei pentru cei care vor să ofere o inimioară în 14, 24 februarie, 1, 8 martie.
Detalii la cerc, luni şi vineri de la orele 13:00.

luni, 27 ianuarie 2020

Semne de carte de la Bookster

.
Bookster este o altfel de bibliotecă publică, susţinută din fondurile private ale băncilor şi companiilor de vârf din România, care are ca public ţintă angajaţii numiţi „corporatişti”. Din dorinţa de a completa colecţia noastră de semne de carte, am apelat la „concurenţă” - vorba vine! - şi am fost dăruiţi cu un prea-plin de noi apariţii. Să le facem reclamă! De altfel, întotdeauna când a venit vorba de citit şi de frecventarea mai multor biblioteci, am amintit proverbul: „Mielul care suge la două oi e mai gras.” Numai să înapoiaţi cărţile împrumutate de la noi la termen!






Vezi şi:
https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-fast-forward/bookster-1084321

.

joi, 23 ianuarie 2020

miercuri, 15 ianuarie 2020

Trece lebăda pe ape...

.
Am sărbătorit Ziua Culturii Naţionale împreună cu clasa a III-a B şi doamna învăţătoare Ligia Dobrinean de la Şcoala „Lucian Blaga” din Jibou. După prezentarea legăturilor sălăjene cu viaţa poetului Mihai Eminescu, au urmat recitări şi s-a cântat „Somnoroase păsărele”. Inspiraţi de melodie, copiii au împăturit lebede din hârtie. În final, elevii au vizitat muzeul casei de cultură.







marți, 14 ianuarie 2020

Semne de colorat cu şoricei

.
ANUNŢ OFICIAL
Concursul de adunat bobiţe de cereale cu beţigaşe de mâncat va începe sâmbătă, 25 ianuarie a.c., la orele 12:00.
Tot atunci vom avea o serie de expoziţii şi activităţi dedicate Anului Nou Lunar al Şobolanului de Metal.
Participanţii vor primi semne de carte tematice (vezi modelul de mai jos):


.